Alegerile euro-parlamentare sunt amenințate de lipsa culturii politice în statele membre mai puțin d

Dacă din punct de vedere al culturii ca și bază de cunoștințe, trăsături și obiceiuri generale, fiecare națiune a lumii are parte de setul ei individual care să o reprezinte într-un anumit fel, cultura politică are legătură cu capacitatea omului de a învăța, a înțelege, a folosi și a transmite mai departe. Dacă în istoria omenirii putem admite faptul că de regulă cultura politică era dependentă de elementele fundamentale ale doctrinei religioase manifestate în țară, urmând mai apoi ca acest gen de cultură să fie actualizată în conformitate cu aspectul economic astăzi, cele două domenii rămân ca și ghid în conceperea sa, însă nu mai reprezintă una și aceași. Globalizarea a determinat mutarea puterii religioase sau economice ca și direcție politică către un nou aspect caracterizat în principal de libertate, capitalism și imigrație. Toate cele trei elemente au reprezentat la momentul oportun, puncte de declanșare a fenomenului de multiculturalitate, fapt ce a reușit să influențeze și modul de raportare al oamenilor la politică.

În lume, cultura politică are parte de o atenție specială, mai ales din cauza contextului amenințărilor terorismului, a evenimentelor tragice înregistrate odată cu încercările disperate ale refugiaților și imigranților de a trece spre Europa, conflictelor armate din Orientul Mijlociu, scenariul conform căruia americanii folosesc tot felul de scuze pentru a pune mâna pe petrol, rivalitatea acerbă dintre SUA și Rusia, dezmembrarea celei mai importante alianțe europene, testele nucleare ale Coreei de Nord, competiția de la nivel comercial dintre SUA și China etc. Asociind politica cu istoria unui viitor mai bun, oamenii caută să își formeze o cultură pentru că numai în acest mod pot să se asigure că nu vor fi manipulați și conduși de minți care caută propriile interese. Din păcate, globalizarea a furnizat numeroase gadgeturi și elemente de supraviețuire care să faciliteze o viață mai ușoară și lipsită de grija națiunii (punând sarcina securității și direcției naționale în mâinile politicienilor), fapt pentru care au determinat oamenii planetei să renunțe la procesul analizei sau investigării, bazându-și necesitatea setului de elemente de care sunt nevoie în relația cu politica, în încrederea pe care o lasă politicienilor. Astfel spus, mentalitatea globului pământesc încă mai funcționează pe sistemul tradiției rurale în care candidații și guvernanții trebuie să fie cei care au cultură politică; cetățenii mergând astfel pe mâna acestora.

Însă mesajele de dinaintea campaniilor electorale amintesc de faptul că omul este actorul principal în ziua votului și fără de care procesul democrației nu ar putea fi inițiat; iar în această zi, mai mult decât niciodată, este nevoie de apelul la desaga culturii politice a fiecăruia pentru a face alegerea cea mai corectă. Din păcate, cel puțin în țările mai slab dezvoltate, încă se merge pe „efectul de turmă” în urma căruia dacă mai mulți votează cu un anumit candidat, atunci și restul copiază același exemplu.

Conform realității de după ziua votului oamenii nu mai rămân cu sentimente „calde” față de un candidat sau partid politic, cunoștințele sale despre acestea fiind nule din clipa în care se anunță câștigătorul, urmând ca pe durata unui întreg mandat să se manifeste cu precădere orientarea evaluativă confom căreia cetățenii vor aprecia sau critica modul de guvernare, chiar și în lipsa coordonări corecte.

În alte părți ale Europei, cultura politică depinde foarte mult de tipul de societate la care ne raportăm; astfel, în statele bine dezvoltate întâlnim oameni care pun foarte mare preț pe nevoia de a cunoaște structura statului, mecanismele acestuia, Constituția și fără nicio îndoială, nu lipsesc din ziua votului, înțelegând importanța pe care prezența acestora o au în construirea unui stat puternic. În acest sens este de la sine înțeles că o cultură politică ia naștere în primul rând prin educație și abia apoi, ea poate fi pusă sub mecanismul exercitării sau transmiterii generațiilor viitoare. Dacă în multe dintre statele cu un grad ridicat al acestui gen de cultură, educația politică este o materie predată și învățată încă din școală, în țările mai mici, aceasta depinde foarte mult de pontențialul transmiterii de la cei mai în vârstă la către cei mai tineri prin exemplificarea unor evenimente istorice care au marcat trecutul țării și prin dorința individuală de a studia în mod particular acest domeniu. Astfel, nu-i de mirare că cele mai puternice state din punct de vedere politic dețin și cele mai mari Universități ale Științelor Politice.

În fond, în contextul globalizării și a trendurilor (precum rețelele de socializare, brandurile, călătoriile, hobby-urile) singura politică făcută publică este cea pe care tabloidele o promovează. Din păcate, până și agențiile naționale de presă au început să preia acest model, publicând într-o proporție majoritară știri despre declarații incendiare, amenințări, conflicte, scandal și greșeli, avansând astfel o idee revoluționară despre ceea ce reprezintă politica. Cu astfel de exemple, nu-i de mirare că oamenii dețin o cultură politică bazată mai mult pe cancan. Creionarea unor personaje politice carismatice (sau nu), dezbaterile mai degrabă televizate decât cele din Guvern, imaginea politicienilor dormind sau luându-se la bătaie în Parlament, prezentarea unor partide politice ale căror idei par să le contrazică doctrina etc. nu au făcut altceva decât să creeze o societate al cărei spirit civic se activează doar dacă se postează pe rețelele sociale o inițiativă și a cărei cultură politică are ca și audiență un popor format mai degrabă din consumatori decât cetățeni responsabili.

Fără nicio îndoială, faptul că planeta se împarte în state putenice, mai puțin puternice și cele slabe, a reușit să construiască o idee difuză despre ceea ce înseamnă politica și care sunt elementele acesteia de susținere. Dacă în cazul primului exemplu de state, se poate observa o conduită bazată pe determinare și viziune, în situația țărilor slabe, politica a devenit un alt dușman pentru neajunsurile oamenilor, iar politicienii sunt direct acuzați de mersul prost al tuturor sistemelor. Pentru a putea face față factorilor exteriori dar și a ține pasul cu procesul globalizării, de cele mai multe ori, aceste state acceptă „ajutorul” marilor alianțe mondiale. Aderarea acestora la organizații internaționale nu reprezintă doar un schimb de nevoi impuse una alteia, ci și adoptarea aceleiași politici. Astfel că, statele mai slabe ajung să trăiască precum o gazdă căreia musafirul îi va dicta și unde ar trebui să mute mobila din casă. Pe baza sentimentului că „musafirul” este geniul de care casa are nevoie pentru evoluție, politica devine atât de ambiguă, confuză și pe alocuri, nesigură, tocmai pentru că nu țara cu gazdă este cea care să decidă. În plus, „străinii” nu vor reuși niciodată să se plieze pe cultura și nevoile tradițiilor unice ale fiecărui stat, fapt pentru care, impunerea unui standard „superficial” ucide adevăratele valori ale simbolurilor naționale. Cu toate acestea, există foarte multe exemple de state care fac astăzi parte din alianțe gigant, sperând ca măcar astfel, ajutorul străin să le poată servi precum un imbold în drumul către modernitate. Din păcate, chiar și aceste parteneriate „șansă” denotă la un anumit moment, efecte negative care, dacă se reușește să fie conștientizate la timp, de cele mai multe ori, nu există curajul de a fi dezbătute. Însă, în data de 23 iunie 2016, Marea Britanie a făcut un pas istoric, votând în cadrul unui referendum de independență față de Uniunea Europeană, ca „oaspetele” trebuie să plece. Modul în care blocul comunitar forța statele membre să participe la fenomenul absolut al migrației, a culminat cu impunerea unor cote de refugiați distribuiți în urma valului carea „inundat” Europa în primăvara lui 2015. Astfel, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a decis odată cu separarea de UE, promovarea unei politici proprii, independente, în cadrul căreia, cetățenii vor fi educați că în cultura politică britanică, migrația este un factor mai degrabă periculos decât un avantaj.

În concluzie, dacă ne referim la o cultură politică europeană, trebuie să ținem cont că astăzi, există una impusă de însuși fenomenul globalizării; libertatea democratică a transformat politica într-un subiect care prezintă interes numai atunci când are elemente cu care să atragă oamenii, ocupați cu tot felul de visuri, gadgeturi, dorințe, îngrijorări. Însă statele care nu iau parte la acest fenomen, fie sunt lipsite de democrație, fie militează continuu împotriva alianțelor internaționale, impunând o cultură politică proprie, bazată pe un mod subiectiv de a vedea realitatea.