Nigel Farage va candida la alegerile europarlamentare cu Partidul Brexit
În ciuda faptului că apele s-au mai liniștit odată cu vestea bună primită de la liderii Europeni confom căreia, Marea Britanie primește răgaz pentru luarea unei decizii privind Brexitul până pe 31 octombrie, alegerile europarlamentare din luna mai forțează Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord să participe la scrutin dacă până la acea dată Guvernul și Parlamentul britanic nu vor reuși să cadă de acord asupra unei înțelegeri.
Un binecunoscut fan înfocat al ideii de părăsire a Uniunii Europene, fostul președinte al UKIP, Nigel Farage, și-a format propriul partid cu care a anunțat că este gata să candideze la alegerile de peste o lună. Numindu-l cum nu se poate mai explicativ (n.r. Partidul Brexit), Farage crede că are șanse enorme să câștige voturile cetățenilor pentru a reprezenta în Parlamentul European poziția unei separări de blocul comunitar fără nicio cale de scăpare.
În opinia lui Nigel Farage, parlamentarii au trădat decizia poporului britanic de a părăsi Uniunea Europeană, declarând că îi va face curând să „le fie frică de Dumnezeu”. „Am văzut în ultimele câteva săptămâni trădarea cu bună ştiinţă a celui mai mare exerciţiu democratic din istoria acestei naţiuni”, a tranmis Farage, acuzând Parlamentul, Guvernul şi premierul că fac tot posibilul pentru a împiedica Brexit. „Putem câştiga aceste alegeri şi putem să îi facem pe parlamentari să aibă din nou frică de Dumnezeu”, a punctat acesta.
Pentru că îi mai despart doar o lună și câteva zile, Farage și-a lansat Partidul Brexit în Coventry, declarându-l ca lider al formațiunii pe omul de afaceri Richard Tice. Conform lui Farage, Annunziata Rees-Mogg, sora parlamentarului conservator Jacob Rees-Mogg va candida pe listele noului pardid pentru europarlamnetare.
Această atitudine pragmatică de a înființa un partid cu care să participe la alegerile europarlamentare vine în urma deciziei de vineri prin care premierul britanic Theresa May a anunțat că Brexitul se amână până în data de 31 octombrie. În tot acest timp, Guvernul și Parlamentul de la Londra trebuie să găsească o soluție privind condițiile de separare, evitând pe cât de mult se poate scenariul unui Brexit hard. Cu toate că un acord negociat mai devreme le-ar oferi britanicilor șansa de a oficiliaza separarea mai curând și astfel, de a evita alegerile parlamentare, Nigel Farage crede cu tărie că este aproape imposibil, fapt pentru care, o acțiune realistă este pregătirea pentru alegeri. Deși a insistat că Marea Britanie ar putea continua să părăsească Uniunea Europeană fără să mai participe la scrutin, Theresa May a fost nevoită să accepte această condiție a amânării, fiind într-o poziție de unde nu are prea multe de ales.
Născut la data de 3 aprilie 1964 (55 de ani), Nigel Farage este un politician britanic faimos nu doar pentru calitatea de membru al Parlamentului European în perioadele 1999-2004, 2004-2009, 2009-2014 și din 2014 de partea Regatului Unit, ci mai de seamă, pentru populismul său și atitudinea eurosceptică. O figură notabilă la referendumul din 2016, Farage promite o dată cu lansarea noului partid, că aduce o „revoluție democratică” care să zguduie scena politică britanică. „Suntem o mare naţiune şi un mare popor, dar suntem traşi înapoi de leadership-ul slab de la Westminster. Acum este momentul schimbării” a punctat acesta în discursul său de lansare a partidului, acuzând-o pe Theresa May de trădarea deciziei poporului de a părăsi Uniunea Europeană.
De cealaltă parte, premierul britanic se disculpă pentru situația deselor amânări ale Brexitului, amintind modul în care s-a zbătut ca Marea Britanie să iasă din UE chiar pe data de 29 martie. Cea mai recentă amânare pe care a câștigat-o de la liderii europeni pare să nu sune la fel de teribil și pentru șefa Guvernului britanic, considerând că decizia prezentată pe 12 aprilie a salvat Regatul Unit de la un Brexit hard. În plus, șansa ca Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord să iasă mai devreme din Uniunea Europeană îi oferă și mai multă încredere Theresei May privind direcția pe care a a fost nevoită să o ia.