top of page

Acordul negociat de premierul britanic Theresa May și Bruxellesul, a fost respins pentru a TREIA oar


După o săptămână de foc, rezultatele tentativelor premierului Theresa May de a câștiga votul membrilor Camerei Comunelor asupra acordului redactat și propus în toamna anului trecut s-au dovedit a fi insuficient de convingătoare. Vineri, în cadrul mult așteptatei întâlniri, deputații britanici au respins pentru a treia oară, Tratatul încheiat în noiembrie între May și liderii europeni. Raportul voturilor a fost de 344 de voturi împotrivă și doar 286 de voturi pentru. Această înfrângere dură pentru Theresa May a reprezentat picătura care a umplut paharul, având în vedere că mai bine de șase luni, cariera acesteia este pusă în pericol de imposibilitatea de a răspunde cetățenilor care au votat la referendumul din data de 23 iunie 2016, cu un Brexit cert și definitiv.

Cel mai îngrijorător scenariu a devenit realitate în mai puțin de o oră, iar efectele acestuia sunt așteptate să lase urmări profunde atât asupra britanicilor cât și a reputației Theresei May. Recunoscând că implicațiile acestui vot sunt „grave”, premierul Theresa May a ținut să menționeze că Marea Britanie a avut oportunitatea de a alege pentru un Brexit cu un acord semnat, însă în acest moment, cresc șansele pentru o despărțire „hard” de Uniunea Europeană. Potrivit agenție France Press, un Brexit fără acord nu este singura opțiune a viitorului. Până pe 12 aprilie, britanicii au de ales și între o amânare îndelungată, noi alegeri sau anularea Brexitului.

În luna martie a anului 2017, Theresa May a invocat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, cerând astfel ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană, convinsă că cei doi ani pe care îi va avea la dispoziție pentru procesul de negociere a condițiilor de separare sunt mai mult decât suficienți ca să obțină un acord cu liderii de la Bruxelles. Din păcate, realitatea a fost cu totul și cu totul alta. După mai bine de un an și jumătate timp în care cele două tabere nu s-au putut decide în privința frontierei dintre Irlanda și regiunea britanică, Irlanda de Nord, Theresa May a propus un document acord abia în toamna anului trecut.

Subliniind o serie de avantaje pentru europeni, oficialii blocului comunitar și-au exprimat imediat confirmarea asupra documentului; în schimb, mai mulți miniștri ai Guvernului Theresei May și-au dat demisia în semn de protest, condamnând acest acord ca fiind o tentativă de sinucidere pentru britanici. Supus votului la începutul lunii ianuarie, singurul Acord dezbătut între Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor cu celelalte 27 de state membre UE a fost respins pe motiv că lasă britanicii într-o poziție extrem de dezavantajoasă daca ar fi fost aprobat și implementat. Insistând că acest acord este singura șansă ca Marea Britanie să își țină promisiunea și să se retragă din Uniunea Europeană la data de 29 martie, așa cum fusese stabilit inițial, Theresa May i-a convins pe membrii Camerei Comunelor să își exprime opinia asupra aceluiași acord, încă de două ori. Din păcate pentru aceasta, încă de două ori, acordul a fost respins.

Martori la impasul politic și lipsa cooperării dintre Guvernul și Parlamentul britanic, liderii Uniunii Europene și-au pierdut răbdarea și impun britanicilor limita de 12 aprilie pentru luarea unei decizii în ceea ce privește Brexitul. Fără un acord aprobat, Marea Britanie trebuie să aleagă cât de curând una dintre următoarele variante:

Un „Brexit hard”; Dacă până pe 12 aprilie, liderii de la Londra nu vor propune nicio soluție alternativă Uniunii Europene, atunci regatul este nevoit să părăsească blocul comunitar fără un acord. Fiind un scenariu extrem de temut pentru mediile economice. Acesta presupune ieșirea peste noapte a Marii Britanii din piața unică și uniunea vamală, după o relația de 46 de ani cu UE.

O amânare îndelungată; Acest scenariu are cele mai multe șanse să devină realitatea imediată, având în vedere că liderii Uniunii Europene au fost cei care s-au arătat deschiși la această posibilitate. Cu toate că principala lor condiție este aceea ca în tot acest răstimp să aibă loc o schimbare semnificativă, Theresa May a admis că în cazul acestei variante, ea nu va mai fi la conducerea Guvernului, iar Bruxellesul va trebui să negocieze cu un nou prim ministru. „O amânare îndelungată ar urma să aibă loc cel puţin până la sfârşitul lui 2019, a avertizat Comisia Europeană (CE), şi este necesar să fie aprobată de Cei 27. Ea implică participarea regatului la alegerile europene, în mai” informează siteul oficial al Știrilor ProTv.

Noi alegeri; Opțiunea schimbării Guvernului implică convocarea de noi alegeri în cazul în care Parlamentul și Guvernul nu vor reuși să ajungă la un consens în ceea ce privește implementarea deciziei de Brexit. În cursul zilei de astăzi, membrii Camerei Comunelor vor supune la vot mai multe opțiuni privind Brexitul, însă acest vot nu are caracter constrângător, iar premierul britanic poate să convoace la rândul său, alegeri generale în vederea depășirii acestui impas.

Anularea Brexitului; În timp ce un număr tot mai mare de britanici militează pentru această opțiune, Theresa May și-a exprimat în repetate rânduri convingerea că acest scenariu nu are șanse să se împlinească. Totuși, privind haosul din Regatul Unit, anularea Brexitului nu este o variantă imposibilă. „Potrivit Curţii de Justiţie Europene, Regatul Unit poate să decidă singur să renunţe să părăsească UE, fără ca măcar să fie nevoie să obţină aprobarea celorlalte state membre. Însă o asemenea răstrunare de situaţie - susţinută de o minoritate de deputaţi - implică organizarea unor noi alegeri sau un nou referendum, care să răstoarne rezultatul primei consultări, din iunie 2016, prin care 52% dintre britanicii care s-au prezentat la urne au hotărât ieşirea Regatului Unit din UE” explică Știrile ProTV.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page