top of page

Parlamentarii britanicii au respins masiv toate alternativele pentru Brexit


În Marea Britanie, săptămâna de foc continuă cu o serie de voturi în Camera Comunelor din Londra unde, membrii săi au avut posibilitatea de a-și exprima opinia asupra a opt variante alternative propuse pentru gestionarea procesului de ieșire a Regatului Unit din blocul comunitar. Dacă la începutul acestei săptămânii, parlamentul a reușit să preia puterea de la Guvernul Theresa May, punându-l pe cel din urmă într-o poziție de inferioritate, se pare că modul în care membrii acestuia gestionează criza politică fără precedent cu care se confruntă poporul britanic, nu a reușit să întâmpine așteptările celor din jur.

Astfel, după preluarea puterii asupra Brexitului, parlamentarii s-au întâlnit aseară pentru a-și exprima votul „indicativ” asupra celor opt condiții de separare a celor două tabere. Surpriza cea mai mare a fost reprezentată de faptul că niciuna dintre acestea alternative nu a obținut majoritatea. La finalul întîlnirii de miercuri seara, Ministrul pentru Brexit, Steven Barclay a declarat că rezultatul votului indicativ a întărit și mai mult poziția Guvernului, conform căreia acordul negociat de prim ministrul Theresa May și Bruxellesul, reprezintă cea mai bună variantă.

Dacă inițial, liderii europeni păreau să joace rolul „inamicului” Guvernului de la Londra, iată că pe ultima sută de metri înainte de termenul limită propus inițial ca dată oficială pentru a legaliza Brexitul (n.r. 29 martie), cei care pun cele mai multe obstacole ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt nimeni alții decât membrii Parlamentului britanic. Dând impresia că știu calea coerentă prin care se va produce separarea, aceștia au respins până acum, de două ori acordul Theresei May și a preluat controlul asupra Brexitului de la Guvern. La numai două zile diferență, votul indicativ la care au fost convocați membrii Parlamentului, a lăsat impresia că tot Guvernul este cel mai în măsură să gestioneze rsponsabilitatea uriașă la care s-au „înhămat” britanicii după referendumul din 23 iunie 2016.

Votul de aseară s-a încheiat cu trista veste precum că nicio alternativă nu a reușit să obțină majoritatea. Printre variantele votate s-a numărat menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, propunere care a fost respinsă cu un raport de voturi de 272 împotriva la 264 de voturi pentru și organizarea unui nou referendum în cardul căruia poporul va fi consultat cu privire la apartenența Marii Britanii la UE, acum că se cunosc perspectivele economice și administrative. La fel ca și prima variantă, aceasta a fost respinsă însă cu un raport de voturi de 295 împotrivă la 268 pentru. De asemenea, chiar și planul alternativ propus de Partidul Laburist (opoziția) a fost respins cu un raport de 307 voturi împotrivă și 237 de voturi pentru. Acesta includea „o aliniere strânsă” la piața unică și protejarea drepturilor angajaților. Alte cinci variante au fost respinse; printre acestea înregistrânsu-se și ieșirea Marii Britanii fără un acord, așa numitul plan al Pieței Comune 2.0 (cel care prevedea rămânerea în Zona Economică Europeană) și revocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona.

Prima reacție a acestei împotriviri record a venit din partea parlamentarului conservator, Sir Oliver Letwin, care a inițiat votul de aseară. Rezultatul obținut la făcut pe acesta să declare că lipsa majorității pentru fiecare variantă din cele opt este un lucru „dezamăgitor”. Acesta a cerut ca aceste alternative să fie votate din nou, luni, dacă acordul Theresei May nu va fi aprobat până atunci.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page