top of page

Cum va afecta Brexitul, zborurile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană?

Dorința britanicilor de a se separa de către blocul comunitar nu mai este de mult o noutate. Ba, cu toate că majoritatea cetățenilor din Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor au votat în cadrul referendumului din 23 iunie 2016 pentru Brexit, predicțiile viitorului în afara Uniunii Europene i-a îngrijorat extrem de mult pe britanici exprimându-și acum dorința de a nu părăsi blocul celorlalte 27 de state și parteneriatul care le unește. În timp ce Guvernul de la Londra se străduiește să găsească o soluție de urgență, după ce Parlamentul britanic a respins Acordul propus de premierul Theresa May, milioane de oameni din Marea Britanie dar și restul Europei stau cu sufletul la gură parcă sperând ca data de 29 martie să nu mai vină.

Refuzând vehement opțiunea de a anula Brexitul sau de a repeta organizarea unui nou referendum cu privire la apartenența Marii Britanii la UE, Theresa May ia însă în calcul amânarea despărțirii oficiale cu cel puțin câteva luni. Căutând să își acorde mai mult răgaz pentru a formula un Acord mai avantajos decât cel propus inițial în luna noiembrie, May este convinsă că poate câștiga lupta cu Bruxelles-ul, obținând după o lungă perioadă de timp și cu multe eforturi, independența și autonomia britanicilor.

De altă parte, impactul pe care l-a avut acest parteneriat atât asupra Marii Britanii cât și a blocului comunitar lasă urme adânci asupra acestei despărțiri, făcând orice posibil acord să fie unul extrem de dificil de acceptat în condițiile în care milioane de cetățeni europeni locuiesc, muncesc sau studiază pe teritoriile britanice și invers. Mai mult, având în vedere că astăzi, globalizarea promovează intens libertatea de circulație, încurajându-i pe oameni să traverseze mii de kilometri în ideea de a-și găsi locul și a-și oferi o șansă viitorului, circulația dintr-o țară în alta a devenit parcă o rutină din viața fiecărui cetățean modern. Cum va schimba însă, Brexitul volumul de călătorii dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană? Acuzați că nu știu ce vor, britanici par să fie cu un pas în urma liderilor de la Bruxelles care au ales deja să pună siguranța aviației de după Brexit, în lista priorităților.

Săptămâna trecută, reprezentanții celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat un acord cu Parlamentul European referitor la un proiect de regulament al cărui scop este acela de a asigura continuarea valabilității anumitor certificate de siguranță a aviației de după despărțirea Marii Britanii de blocul comunitar.

Conform siteul știrilor ProTv, „Regulamentul reglementează certificatele de siguranţă a aviaţiei pentru anumite produse, piese şi echipamente aeronautice, eliberate persoanelor fizice şi juridice care îşi au locul principal de desfăşurare a activităţii în Regatul Unit, precum şi certificatele eliberate de cei care oferă pregătire în domeniul aviaţiei”. Astfel, acest regulament oferă posibilitatea prelungirii valabilității acestor certificate pe o perioadă de nouă luni de la data aplicării regulamentului. În cazul în care mai este nevoie, Comisia Europeană va avea dreptul să prelungească suplimentar această perioadă. „Prelungirea va acorda operatorilor vizaţi şi Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA) timp suficient astfel încât AESA să poată continua să elibereze certificatele necesare în temeiul articolului 68 din Regulamentul privind normele comune în domeniul aviaţiei civile, ţinând seama de statutul Regatului Unit de ţara terţă” informează aceiași sursă amintită. Pentru eliberarea certificatelor de tip și aprobările pentru organizații în Uniunea Europeană, AESA este agenția responsabilă.

Odată retrasă oficial din blocul comunitar, Marea Britanie va trebui să reia aceste sarcini în îndeplinirea obligațiilor care îi revin în calitate de „stat de proiectare” în temeiul Convenției de la Chicago privind aviația internațională. Regulamentul cu pricina va intra în vigoare în prima zi de după Brexit, dacă cele două tabere nu vor reuși până pe 29 martie să ajungă la un Acord comun.

Anul trecut, directorul general al Asociației Internaționale de Transport Aerian din care fac parte 290 de companii aeriene (IATA), Alexandre de Juniac s-a arătat extrem de preocupat cu privire la viitorul legăturilor aeriene dintre UE și Marea Britanie în cazul în care acestea vor oficializa Brexitul fără un Acord. „Documentele guvernului britanic privind implicaţiile pentru transportul aerian de la început 'fără un acord' cu UE prezintă în mod clar extrema gravitate a mizelor şi subliniază imensa activitate ce va fi necesară pentru a menţine legăturile aeriene vitale. Nu este vorba doar de a autoriza zborurile la decolare şi la aterizare. Totul, de la licenţele piloţilor la dispoziţiile în materie de securitate, trebuie să facă obiectul unui acord'' a precizat acesta.

Întrebându-se tot mai des ce se va întâmpla cu avioanele care trebuie să decoleze din Marea Britanie către destinațiile europene și invers, specialiștii punctează faptul că odată finalizat Brexitul, convențiile internaționale din aviație care permit companiilor aeriene să intre și să iasă din Regat prin intermediul Uniunii Europene, se vor anula în mod brusc. Astfel că cel mai probabil, toate avioanele trebuie să rămână la sol.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page