Omul, limba și societatea
Fără a mai face referire la istoria biblică și modul în care Dumnezeu l-a creat, omul
este o ființă umană socială. Această nevoie primară a născut o serie de modalități prin care să se poată efectua comunicarea și nescesitatea exprimării. Limba este una dintre cele mai importante aspecte din viața unei persoane, fără de care specialiștii oferă un termen limită de supraviețuire însă nu și șanse de a petrece o viață în lipsa acesteia (ceea ce denotă faptul că ordinea construcției realității umane pornește de la facerea omului și continuă cu nașterea limbii și apoi, crearea societății; toate cele trei elemente fiind în strânsă legătură). Modul în care limba, susținută de vocabular, a reușit să întărească identitatea unei societăți, reprezentând-o în mod particular în comparație cu toate celelalte exemple din afara granițelor fizice este un subiect extrem de important. Astfel, vocabularul este sursa primară a procesului de comunicare, construind un sens intențiilor de transmitere astfel încât să se creeze un anumit confort și să permită oamenilor interacțiunea la nivel de relații inter-umane.
Dacă la început, vocabularul era susținut de puține cuvinte, astăzi, realitatea curentă demonstrează nu doar evoluția dar în acelați timp și gradul de tehnologizare a cuvântului. Nevoia de a descoperi în continuu noi moduri de exprimare și de a defini totul din jur, a fost determinată de faptul că ființa umană simte nevoia de a avea în control natura și trăirile. Acești factori sunt descriși de către specialiștii lingvistici ca fiind influențe interne. Dar, pentru că pământul nu găzduiește o singură țară, diferențele de rasă au născut și caracteristici specifice de la o națiune la alta. Așadar, limbile pământului sunt catacterizare de vocabulare particulare, parte specifică a unei societăți. De-a lungul timpului însă, influențele sociale aliniate în ordine crescătoare (de la cele mai dezvoltate națiuni, asupra celor în proces de dezvoltare) a determinat nu doar tranziția modului de gândire și preluarea unor obiceiuri ci, în mod deosebit, influența asupra limbii (cuvinte preluate/împrumutate din alte limbi). Pe baza acestor influențe, vocabularul fiecărei națiuni s-a structurat și diversificat în mod continuu din punct de vedere al conținutului și al formei sale organizatorice. Lăsându-se mereu o portiță deschisă pentru migrarea cuvintelor, această influență exterioară a determinat un caracter instabil și neriguros al vocabularului fiecărei națiuni, necesitându-se astfel o perioadă de timp mult mai mare pentru inventarierea cuvintelor, înramării aspectului unei limbi și a stabilirii etichetei unei societăți. În concluzie, este greu de precizat modul concret și real de naștere al unei societăți dacă ne raportăm la faptul că limba a fost și continuă să fie într-o permanență fază de modificare. Nici originalitatea unui popor nu poate fi atribuită în totalitate oamenilor săi, până când nu se stabilește momentul în care influențele exterioare ale limbii au început să apară. Referitor la acest aspect, specialiștii consideră că atâtea cuvinte care intră și ies din uz determină confuzii în ceea ce privește stabilirea numerică a unui vocabular; însă, limba poate fi tradusă aici ca un mijloc de comunicare pliat pe identitatea fiecărei națiuni. Dintr-un total de 50.000 și 150.000 de cuvinte înregistrate într-un dicționar, omului îi este imposibil să le cunoască în totalitate, ceea ce denotă faptul că folosește de regulă doar ceea ce îi este necesar pentru a se face înțeles interlocutorului său. Lingviștii avertizează că nivelul de utilizare a vocabularului unei limbi diferă de la o ființă umană la alta; de exemplu, o persoană cultă obișnuiște să folosească și un număr mai mare de cuvinte (între 4.000 și 10.000), dar și un lexic specializat (cuvinte care depășesc aria lexicului comun prin natura sa de specialitate, precum: clorură de sodiu, chimioterapie, articol de fond, septicemie etc.). De aici s-a născut și confuzia asupra faptului că o limbă este perfect caracteristică unei societăți numai dacă nu a suferit nicio modificare determinat de împrumuturi;
O limbă al cărei vocabular se extinde pe zi ce trece din cauza influențelor exterioare, nu mai reprezintă limba proprie a unei societăți, însă nici nu putem spune că nu poate susține modul acesteia de funcționare. Dimpotrivă, spun specialiștii, într-o lume aflată în continuă mișcare și evoluție, cheia succesului este de a ține pasul cu schimbările și a te adapta la toate situațiile noi. Vocabularul susține limba iar fără limbă, societatea ar intra într-un colaps de neimaginat. Conform celebrului Charles Darwin, „nu cei mai puternici sau mai inteligenți supraviețuiesc ci cei care se adaptează cel mai ușor” fapt care demonstrează avantajul societăților care se construiesc în plină schimbare, pe tactica acceptării și a luării de partea sa chiar și a influențelor neprevăzute.
Chiar dacă omul a fost cel care a inventat limba și mai apoi a construit societatea din care face parte, este important de reținut faptul că în vremurile noastre, fără a accepta influențele externe și a se adapta la schimbările aduse de revoluția comunicării, societatea nu ar putea ține pasul cu procesul evoluției. Din păcate, sistemele propuse de politica globalizării au dezvoltat un proces total opus sintagmei de construire om-limbă-societate; astăzi, limba fiind cea care susține societatea, iar aceasta – resursele care garantează supraviețuirea ființei umane (deoarece, în afara societății omul nu poate trăi).
