Recrutarea, cea mai importantă etapă în procesul managementului resurselor umane
Recrutarea reprezintă activitatea de identificare şi de atragere în organizaţie a persoanelor care au pregătirea liceală, universitară sau postuniversitară, experienţa de viaţă şi profesională, motivarea, caracteristicile psihologice (atitudinale, comportamentale şi temperamentale), caracteristicile motrice, aptitudinile etc. corespunzătoare caractristicilor funcţionale ale posturilor vacante ale organizaţiei, prevăzute a fi eliberate sau care urmează a fi create. Mai pe scurt, recrutarea este activitatea de identificare a persoanelor care au acele caracteristici solicitate de posturile vacante şi de atragere a acestora în cadrul organizaţiei.
Numărul celor recrutaţi depinde de metodele folosite, de mesajul de recrutare şi de calificarea solicitată. Pentru recrutare se poate apela atât la sursele interne cât şi la cele externe. Decizia de a utiliza surse interne sau externe de recrutare depinde de avantajele şi de dezavantajele pe care le prezintă fiecare dintre acestea. Criteriile de recrutare folosite sunt competenţa, potenţialul de dezvoltare şi experienţa.
În opinia multor specialiști succesul unei organizaţii este asigurat numai dacă angajaţii sunt recrutaţi şi selecţionaţi după proceduri adecvate. Astfel, recrutare asigură persoanele din care se va efectua selecţia. Având un număr mai mare de candidaţi, este posibilă recrutarea acelor care corespund cel mai bine cerinţelor postului şi care prin calităţile lor oferă garanţia performanţei. Pentru a avea de unde alege, firma trebuie să găsească persoanele cele mai potrivite pentru a ocupa un anumit post şi să le atragă pentru a participa la selecţie. Întrucât recrutarea este un proces care consuma bani şi timp, este necesar ca ea să se desfăşoare după un plan bine gândit.
De cele mai multe ori recrutarea este văzută ca fiind activitatea de bază a procesului de asigurare a personalului. Ea constituie în general primul contact între cei care angajează şi cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, fiind totodată, o activitate publică. O etapă deosebit de importantă a procesului de recrutare a personalului o constituie elaborarea strategiilor şi politicilor de recrutare prin care se stabilesc obiectivele urmărite sau se desemnează concepţiile. Toate lucrările, deopotrivă, care dezbat ca subiect principal, managementul resurselor umane, cu precădere, recrutarea personalului, dau o listă cu surse de recrutare, privind astfel şi avantaje şi dezavantaje.
Sursele de recrutare pot fi interne sau externe, însă majoritatea organizaţiilor folosesc ambele surse de recrutare. Ca metode de recrutare a resurselor umane se amintesc: publicitatea, reţeaua de cunoştinţe, folosirea consilierilor pentru recrutare, căutarea persoanelor, fişierul cu potenţiali angajaţi, activităţi de marketing. În ceea ce privesc criteriile de recrutare a resurselor umane, se iau în vedere competenţa, vechimea şi potenţialul de dezvoltare a candidaţilor.
Organizarea procesului de recrutare constă în câteva etape. Acestea pleacă de la planificarea resurselor umane şi trece către alegerea recrutorilor, instruirea recrutorilor, identificarea mijloacelor de recrutare, terminând cu recrutarea propriu-zisă. În opinia profesorului universitar, Ştefan Stanciu „eficienţa recrutării depinde, pe lângă adecvarea metodelor de căutare, de capacitatea recrutorilor direcţi sau indirecţi de a prezenta complet, corect şi atrăgător condiţiile de muncă şi organizaţia în întregul acesteia. Erorile recrutării pot aduce prejudicii majore organizaţiei fie prin atragerea unor candidaţi mediocri, fie prin respingerea acelora cu valenţe intelectuale şi profesionale deosebite dar prost evaluaţi. Compromisurile reprezintă o caracteristică frecventă în cadrul activităţii de recrutare: la selecţie, unii candidaţi nu confirmă competenţele înscrise în documentele de studii pe care le deţin; pe de altă parte, firma poate cheltui mai mult cu salarizarea celor care dovedesc competenţe deosebite, dar care e dovedesc extrem de utili în conjunctura dată. Concluzia parţială a problemei recrutării este aceea că recrutorii trebuie să fie special pregătiţi pentru activitatea pe care o au de desfăşurat”.
