Franța și Germania vor să forțeze țările membre ale Uniunii Europene să accepte cotele de imigranți

December 7, 2018

Acuzațiile la adresa Germaniei conform cărora aceasta s crede superioară tuturor celorlalte state membre ale blocului comunitar, dându-și aere de „lider” au stârnit crearea unei opinii publice deloc plăcute pentru germani. Odată cu decizia britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană, acuzând-o de impunerea unei autorități sfâșietoare, mai multe state membre au început să își arate nemulțumirea la adresa liderilor de la Bruxelles și a politicilor celor trei instituții europene. Astfel, după Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia și Polonia, Italia s-a alăturat listei de țări membre ale Uniunii, care nu mai acceptă niciun fel de compromis, refuzând să coopereze în rezolvarea crizei imigranților pe care o vede declanșată exclusiv din vina Germaniei și a invitației „cu brațele deschise” a refugiaților persecutați în țările Orientului Mijlociu.

            Impunerea cotelor obligatorii de repartizare a extracomunitarilor nu surâde niciuneia dintre aceste state, fapt pentru care campaniile lor de denigrare a intereselor egoiste ale Uniunii Europene au început să răspândească o imagine negativă pe întreg teritoriul bătrânului continent. Autoresponsabilizându-se să țină blocul comunitar strâns și nvătămat, Franța și Germania și-au unit forțele pentru a nu lăsa criza imigranților să dărâme zidurile Uniunii Europene. Cu toate că luptă pentru a recâștiga încrederea statelor în UE, președintele francez, Emmanuel Macron și Cancelarul German, Angela Merkel nu renunță nici la ideea de a demonstra că principiile Uniunii nu vor fi niciodată încălcate. Astfel, în timp ce joacă rolul unei entități care are nevoie de membrii săi, Franța și Germania nu are de gând să le permită statelor UE să scape fără a accepta controversatele cote de imigranți.

            În timp ce se dă cu binișorul pe lângă statele membre ale blocului comunitar încercând să le câștige încrederea în Consiliul, Comisia și Parlamentul European, Franța și Germania încă mai poartă cuțitul care a rănit-o profund pe Marea Britanie și cu care „zgârie” îngrozitor pielea Ungariei, Italei și a Poloniei. Astfel spus, cei doi stâlpi de rezistență ai Uniunii Europene nu renunță la ideea de a obliga pe celelalte state membre să accepte și integreze extracomunitari sub cote de repartiție. Un proiect elaborat de cele două țări prevede ca statele membre ale UE care vor refuza să accepte imigranți extracomunitari, să fie obligate să achite contribuții de solidaritate. Potrivit agenției de presă națională, Mediafax, „planul celor două țări prevede în continuare obligativitatea ţărilor europene de a accepta solicitanţi de azil, dar pot fi făcute excepţii pentru ţările care contribuie cu măsuri alternative de solidaritate” adăugând că „surse diplomatice au explicat că terminologia se referă la contribuţii la bugetul UE sau la proiecte pentru dezvoltare în ţări africane iar planul vizează depăşirea disensiunilor între naţiuni UE precum Germania, care acceptă imigranţi, şi ţări estice precum Ungaria, reticente să ofere azil”.

            Recent, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani a anunțat că „alocarea de fonduri pentru dezvoltarea țărilor din Africa, astfel încât să nu mai existe afluxuri masive de imigranţi, ar fi un compromis acceptabil pentru statele central şi est-europene care nu acceptă imigranţi extracomunitari”. În același context, și președintele francez, Emmanuel Macron a somat recent țările central și est-europene să respecte normele statului de drept și sistemul de distribuire a imigranților extracomunitari, reamintind că Uniunea Europeană „nu este un supermarket”. Practic, liderul de la Paris a făcut cunoscut faptul că își dorește un sistem de condiționare a finanțării Uniunii Europene de respectarea standardelor fiscale și în domeniul muncii. „Cred că ar fi un lucru normal să fie sistate fondurile dacă sunt încălcate valorile comune. Dacă fondurile europene sunt utilizate pentru îndepărtarea de principiile statului de drept, atunci este vorba de încălcarea condiţiilor iniţiale pentru admiterea în Uniunea Europeană", a explicat Macron, adăugând că fondurile europene sunt destinate şi convergenţei economice. „Voi respinge un buget european folosit pentru finanţarea divergenţelor, în materie fiscală, în domeniul valorilor comune şi pe piaţa muncii".

De cealaltă parte, liderii ţărilor central şi est-europene se opun condiţionării

accesării fondurilor de coeziune de primirea extracomunitarilor şi de respectarea principiilor statului de drept. Potrivit Mediafax, „în aprilie 2017, Consiliul Uniunii Europene a propus oferirea unor subvenţii de câte 60.000 de euro pentru fiecare imigrant statelor UE care primesc extracomunitari peste cotele stabilite de Comisia Europeană, iar ţările care nu primesc ar urma să achite sumele”.

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive