Trump vrea ca noul Congres să finanțeze construirea zidului la granița cu Mexicul

November 9, 2018

Abia ce au trecut alegerile parlamentare din Statele Unite ale Americii și președintele american, Donald Trump și-a făcut cunoscută dorința de a cere noului Congres finanțarea celei mai controversate promisiuni pe care a făcut-o în timpul campaniei sale electorale. Extrem de radical la adresa globalizării și a liberei circulații, Trump consideră că deschiderea largă a statelor lumii către nou permite astfel și intrarea unor persoane suspecte pe teritoriile societăților gazdă, afectând astfel identitatea și cultura națională.

            De teamă să nu supună SUA la aceiași criză la care Uniunea Europeană și-a suspus statele membre din cauza politicii sale permisive la adresa migrației, liderul de la Casa Albă consideră că salvarea națiunii și păstrarea valorilor ei se poate realiza numai dacă SUA își va încheia toate socotelile internaționale și își va închide porțile pentru toți străini. În mod deosebit, Trump vede mexicanii și arabii ca fiind naționalitățile care fac cele mai multe probleme Americii, fapt pentru care, în timp ce musulmanilor le-a interzis aterizarea pe aeroporturile americane, mexicanilor le-a promis ridicarea unui zid înalt de doi metri la granița dintre țara lor și SUA. Evident, această garanție, pe cât de șocantă pe atât de ironică, pare să fie luată în serios de controversatul președinte care, la 2 ani de când a câștigat alegerile prezidențiale, pare să își fi adus aminte că zidul trebuie construit înainte ca mandatul său să expire. Văzând această acțiune și ca pe o strategie de promovare pentru candidatura la următorul mandat, Trump s-a gândit că nimeni altul decât noul Congres poate fi responsabil de îndeplinirea acestei sarcini.

            Așteptându-se la un adevărat tsunami de voturi pentru partidul său, rezultatele de marți i-au demosntrat lui Trump că republicanii nu sunt pe atât de apreciați pe cât ar crede acesta. Rămânând cu o majoritate în Senat (camera superioară a Congresului), președintele american pierde răsunător Camera Reprezentanților, preluată în mare parte de către democrați. Cu șanse mai mici de a gestiona o legislație care să îi permită orice mișcare și care să îi sprijine deciziile extremiste, Trump speră totuși că noul Congres este disponibil să îl ajute să construiască zidul așteptat.

            Potrivit Financial Times, rezultatul scrutinului din SUA, desfășurat la începutul acestei săptămâni, evidențiază în mod clar erodarea bazei electorale ale lui Donald Trump, de care ar fi avut nevoie pentru câștigarea unui nou mandat prezidențial la alegerile următoare din 2020. „Donald Trump declara marţi că scrutinul legislativ este un referendum privind mandatul său de preşedinte. Dar, în loc de a primi confirmarea clară pe care o voia, rezultatele au evidenţiat probleme în baza electorală de care are nevoie pentru a câştiga un nou mandat de preşedinte în anul 2020. Preşedintele SUA a arătat din nou abilitatea unică de mobilizare a bazei electorale, anticipând corect că activităţile sale de campanie în multe state cu electorat având tendinţe de dreapta, unde el a primit susţinere în 2016, contribuie la menţinerea majorităţii republicane în Senat. Dar rezultatele din zone urbane de periferie şi în state care schimbă orientarea politică (...) sugerează că antagonismul faţă de el este la fel de puternic ca susţinerea activă, generând întrebarea dacă va putea recurge la acelaşi mod de câştigare a scrutinului prezidenţial folosit în 2016”, au publicat editorialiştii de la Financial Times.

            Pierderea majorității din Camera Reprezentanților, preluată acum de către democrați, îl împiedică pe Donald Trump să își desfășoare politica personală într-un mod liber. Cu toate acestea, președintele american speră ca noul Congres să colaboreze cu ideea sa de a ridica un zid de 2 metri la granița cu Mexicul, încercând astfel să convingă cetățenii că migrația este un fenomen cu potențial distrugător iar mexicanii au invadat Statele Unite, afectându-le valorile naționale.

            La numai o zi după anunțarea rezultatelor de la alegerile parlamentare, Trump și-a exprimat speranța că va coopera cu Congresul pentru a putea obține finanțarea pentru zidul de la frontieră dar și pentru a renunța la un program care îi vizează pe mii de tineri imigranți care nu dețin cetățenie americană. Potrivit agenției naționale de știri, Mediafax, Trump „a spus că-şi doreşte ca congresmenii americani să-i aloce suficienţi bani pentru a construi zidul de mult promis de la frontiera sudică cu Mexicul. Președintele a precizat însă că nu va forţa un blocaj al activităţii guvernului din acest motiv”.

            „Să sperăm că vom putea lucra cu toţii împreună anul viitor pentru a continua să obţinem rezultate pentru poporul american. Sunt multe lucruri măreţe pe care le putem face împreună. Democraţii vor veni la noi cu propuneri şi vom negocia. Poate vom ajunge la un acord, poate nu”, a transmis Trump.

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive