top of page

Trump are o idee! Președintele SUA vrea să găzduiască imigranții în orașe corturi


Puterea de dezvoltare a planetei a condus procesul evoluției la un stadiu atât de rafinat încât astăzi, cu ajutorul tehnologiei, comunicării și libertății de circulație, fiecare stat și fiecare cetățean poate beneficia de avantajele globalizării. Mulțumiți de viteza cu care mecanismul de creare a unor societăți puternice a determinat modernitatea, liderii mondiali simt că lista dezavantajelor pe care trebuie să le suporte și costul pentru a susține nivelul de dezvoltare al unui stat pălesc în fața seriei de beneficii care survin globalizării.

Din păcate, atât oamenii cât și societățile parte din procesul globalizării resimt pe deplin forța distrugătoare a porților deschise. Începând cu atacurile teroriste, conflictele religioase, ciocnirile de cultură, amenințarea testelor nucleare, traficul de persoane, arme și stupefiante, încălzirea globală, discrepanța uriașă dintre statele dezvoltate și țările sărace, competiția socială susținută de branduri și mass media etc. sunt doar câteva dintre exemplele de elemente cu care liderii politici trebuie să se confrunte zi de zi.

Pe alocuri, promovând mai degrabă puterea de seducție a migrației și libertății de circulație, oamenii consideră că tragediile se întâmplă numai o dată la ceva timp și de regulă, altora, nu lor în particular. Siguranța planetei a slăbit considerabil în timp ce explozia călătoriilor a atins un nivel record (zborurile cu avionul devenind mult mai accesibile, rapide și ieftine decât mersul cu trenul).

Privind cu stupefiere la faptul că din ce în ce mai mulți cetățeni ai planetei visează la „tărâmul tuturor posibilităților”, președintele american, Donald Trump, este de părere în 2018, imigranții nu mai sunt cei care contribuie la succesul și dezvoltarea Statelor Unite ale Americii, ci dinmpotrivă, aceștia sunt inspirați de puterea lor pentru a veni și a se instala pe teritoriile acestora, profitând de beneficiul oferit de succesul pe care deja îl înregistrează superputerea mondială.

Convins că imigranții sunt dușmanii identității și culturii naționale americane, Trump a decis că imigranții trebuie priviți ca o ciumă, pe care se responsabilizează să o trateze înainte de a se extinde și mai mult. În opinia acestuia, o America măreață din nou, presupune închiderea frontierelor.

Europa a simțit deja pe propria piele ce înseamnă să fii victima unei invazii de imigranți, inspirați de dorința de a-și oferi un viitor mai bun, numai din ceea ce au auzit sau au văzut la TV despre viața pe bătrânul continent. Începând cu primăvara lui 2015, mai mult de un milion de extracomunitari au pătruns pe teritoriul Uniunii Europene forțând intrarea prin țări precum Turcia (care încă nu este parte din blocul comunitar), Grecia, Spania și Italia. Creând o adevărată criză umanitară, străinii sosiți din țările Orientului Mijlociu și Africa de Nord, au scos la iveală mai multe probleme ale Uniunii Europene, determinând astfel un adevărat conflict între instituțiile de la Bruxelles și statele membre ale blocului comunitar. În timp ce Marea Britanie a declanșat deja procesul de negociere a condițiilor de separare de UE, Polonia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria și Italia reproșează liderilor europeni faptul că politica de solidaritate privind migrația riscă să prăbușească zidurile Uniunii Europene.

De cealaltă parte, președinții Consiliului, Comisiei și Parlamentului European asigură șefii statelor membre că numai prin solidaritate față de străini, principiile și valorile UE vor fi respectate.

Blamând greșeala europenilor, Trump și-a făcut cunoscută împotrivirea la adresa migrației încă din campania sa electorală când a promis ridicarea unui zid înalt de 2 metri la granița dintre Mexic și SUA. Ulterior victoriei sale electorale, liderul de la Casa Albă a început să lanseze decrete conform cărora anumite naționalități și rase de oameni erau interzise pe teritoriul Americii. Conform credințelor lui Trump, pentru a face America măreață din nou, SUA trebuie să se retragă din toate acordurile mondiale care le forțează la o anumită conduită în contextul globalizării și să își închidă granițele pentru străinii care invadează teritoriile statelor pe care le conduse, evitând astfel, risipirea identității și culturii naționale din cauza ciocnirii civilizațiilor.

Însă, această atitudine extremistă a atins un punct culminant chiar la începutul acestei săptămâni când, Trump a semnalat că intenționează să aprobe construirea unor „orașe corturi” pentru găzduirea solicitanților de azil, pe durata procedurilor. „Dacă imigranţii solicită azil, îi vom ţine... Vom construi oraşe de corturi, vom instala corturi. Nu vom construi structuri, nu vom cheltui sute de milioane de dolari. Vom construi corturi, vor fi foarte drăguţe, iar imigranţii vor aştepta. Iar dacă nu primesc azil, pleacă”, a transmis președintele SUA. Astfel spus, potrivit lui Donald Trump, pentru a se evita costurile mari, imigranții vor putea locui în „orașe corturi” până când vor lua sfârșit procedurile administrative și judiciare privind situația lor.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page