„Google trunchiază rezultatele și controlează ce vedem sau nu putem vedea”

August 30, 2018

 

Fără niciun dubiu, tehnologia a reușit într-un timp relativ scurt, performanța de a deveni indispensabilă atât vieții umane cât și mecanismului de funcționare a societăților parte a unei lumi moderne. Informația sau noutatea au suferit modificări atât de drastice încât astăzi, setul avantajelor pe care le oferă conectarea la lumea virtuală au devenit condiția supremă de supraviețuire în 2018. Practic, fără un dispozitiv electronic sau posibilitatea de a „călători” în mediul online, oamenii resimt consecința izolării și riscul etichetei de „înapoiat”.

            Atracția internetului este susținută intens de companiile producătoare de instrumente de comunicare și conectare la web 0.2 care propun variante diverse pentru achițizionarea unor dispozitive inteligente care mai de care. În timp ce competiția supremă se dă între brandurile cu propuneri extravagante, ființa umană a devenit condiționată de pezența masivă în lumea virtuală. Astfel, în timp ce viețile oamenilor se consumă mai mult în mediul online, realitatea a devenit o imagine cruntă în cadrul căreia, problemele societății parcă îi trimite pe cetățenii săi să petreacă mai mult timp în acea capsulă unde totul este posibil.

            În condițiile în care numărul utilizatorilor de internet din lume a depășit pragul de 4 miliarde (dintr-un total de 7 miliarde și jumătate de locuitori pe planetă) este lesne de înțeles competiția dintre motoarele de căutare și canalele media online, în câștigarea unui număr cât mai mare de clienți. Iubite de unii și blamate de alții, rețelele de socializare, Youtube, Google, Yahoo etc., au devenit „mașinile zburătoare” care transportă oamenii în numai câteva secunde într-o lume pe care cel mai puternic om al planetei o acuză ca fiind una falsă, plină de compromisuri și minciuni. Mai mult, deși este un împătimit al tehnologiei (cu precădere, un împătimit al Twitter-ului), Donald Trump aruncă cu noroi în Google și o învinovățește că „triunchiază rezultatele și controlează ce vedem sau nu putem vedea”.

            Diferențele de opinie dintre posibilitatea ca noile tehnologii să ne cunoască tot istoricul, cine suntem, ce dorim și astfel să ne influențeze toate deciziile pălesc în fața seriilor de avantaje, atracției și condiției supreme de a fi conectat la tot ceea ce se petrece în lume, inclusiv la tendințele mereu în schimbare. De altfel, tehnologia a ajuns, potrivit specialiștilor să ne controleze întreaga viață și să ne modifice profilul uman devenind un cu totul și cu totul alt prototip. Sătul de modul în care mass media și motoarele de căutare online manipulează oamenii de astăzi, vânzându-le știri de tipul cancan, președintele Statelor Unite ale Americii este convins că Google trebuie tratat ca pe un impostor care ne dirijează rațiunea în sensul dorit de el. Intenționând să introducă unele reglementări privind căutările online, președintele american a atacat la începutul săoptămânii pe gigantul online, Google, acuzându-l că „suprimă știrile bune” oferind în schimb vizibilitate doar articolelor „false” în care este el atacat. Potrivit lui Trump, această situație este foarte serioasă și nu poate rămâne așa.

            Această nemulțumire a fost lansată de președintele american chiar pe rețeaua de socializare Twitter, în jurul orei 05.30, fapt care a născut o serie de întrebări despre „insomniile” și preocupările celui mai puternic om al planetei la o ora așa de „matinală”. „Rezultatele la căutarea pe Google după ştiri Trump arată doar articole ale Presei Ştirilor False (fake news media, n.red). Cu alte cuvinte, Google trunchiază rezultatele, şi pentru mine, şi pentru alţii, astfel încât aproape toate articolele şi ştirile să fie negative. (…) 96% din rezultatele la ştiri Trump sunt de la presa naţională de stânga, foarte periculos. Google şi alţii suprimă vocile conservatorilor şi ascund informaţii şi ştiri care nu sunt negative. Ei controlează ce putem vedea sau nu putem vedea. Este o situaţie foarte serioasă - pe care o vom aborda“, a ameninţat Donald Trump.

            În replică, reprezentanții Google au respins acuzațiile declarând că „motorul nostru de căutare nu este utilizat pentru a stabili o agendă politică. Nu alterăm rezultatele căutărilor spre o anume ideologie politică“. 

            Cu toate acestea, pentru Casa Albă nu există o altă opțiune decât analizarea unei posibilități de introducere a unor reglementări care să vizeze în mod principal compania Google. Potrivit lui Donald Trump, „giganții online ar trebui să aibă grijă” acuzând aceste companii că nu sunt corecte față de un segment larg al populației. „Google, Twitter şi Facebook, calcă pe un teritoriu foarte, foarte tulbure şi trebuie să aibă grijă”, le-a transmis Trump reporterilor la Casa Albă.

            În fapt nu este prima dată când președintele american declară război mass mediei sau a companiilor media online, Trump caracterizându-le ca fiind parșive și gata să compromită adevărul cu intenția de a vinde.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload