top of page

Marea Britanie a interceptat avioane militare ruse


Rusia rămâne în continuare, grație mass mediei americane, cel mai de temut dușman al planetei; mai nou, „armatei” acestuia i se adaugă Turcia și Coreea de Nord. Faptul că aceste două ultime țări confirmă toate acuzațiile pe care președintele Vladimir Putin le adresează fără nicio temere la adresa americanilor, le-a săltat pe acestea într-un val tulburător de propagandă făcându-le să pară statele cu potențial de distrugere în masă și conducători acerbi. Pe fondul tensiunilor născute în goana după putere, cele mai vocifere state, fie întipăresc un accent de stabilitate și protecție în mintea maselor, fie se separ, trecându-le de partea țărilor de temut. Astfel, pentru că opiniile sale privind intențiile americanilor se diferențiază enorm de către restul europenilor, Rusia s-a ales cu eticheta de a fi „lupul” Europei. În lume, „dictatura” lui Vladimir Putin este văzută ca fiind o amenințare la securitatea planetei, deși nimeni nu punctează faptul că organizația teroristă ISIS a fost exterminată doar pentru că sprijinul rus și turc nu au lăsat americanii să pună stăpânire pe conflictul armat din Siria. Anexarea Peninsulei Crimeea a atras Rusiei și mai multe atitudini negative din partea sa. Setul de sancțiuni nu a fost suficient iar astăzi, orice se petrece rău, trebuie să aibă legătură cu Rusia și presupusa sa intenție de a prelua puterea supremă; deși în realitate, americanii sunt cei a căror influență culturală a pătruns pe teritoriile largi ale planetei și nu cultura rusă. În plin proces de separare de către Uniunea Europeană, Marea Britanie mai aruncă câte un ochi și pe cerul plin de amenințări, supraveghind vigilent orice fel de interceptare. Deși nu a existat niciodată un conflict modern, direct între britanici și ruși, pe fondul propagandei ce pune în lumină proastă Rusia, Marea Britanie susține că a interceptat avioane militare ruse.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „Marea Britanie a trimis luni două avioane de vânătoare pentru interceptarea unor aeronave militare ruse care se apropiau de spaţiul aerian britanic”. Informația a fost furnizată de către Ministerul Apărării din Londra iar rezultatul unei investigații amănunțite a scos la iveală faptul că incidentul ce a implicat avioane militare britanice și ruse s-a încheiat fără nicio amenințare, deoarece „bombardierele trimise de Moscova nu au pătruns în spaţiul aerian al Marii Britanii”. Potrivit autorităților britanice, bombardierele ruse s-ar fi apropiat la o distanță de aproximativ 60 de kilometri de spațiul aerian britanic însă s-au îndepărtat repede și fără probleme. Pentru a rezolva această situație suspectă, Ministerul britanic al Apărării a trimis de la baza aeriană Lossiemouth (localizată în Moray, Scoția) două avioane de vânătoare Typhoon. „Este vorba de o operaţiune aflată în derulare, astfel că nu vom furniza informaţii suplimentare până la finalizarea misiunii”, a ținut să declare un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării citat de site-ul agenţiei Reuters. De altă parte, Forţele Aeriene Regale nu au dorit să dezvăluie despre ce avioane ruse a fost vorba, dar surse citate de MirrorOnline afirmă că sunt două bombardiere strategice supersonice Tupolev Tu-160; în schimb, există informația că pentru interceptarea bombardierelor ruse au fost mobilizate chiar şi avioane F-16 franceze şi belgiene. „Ca parte a unui răspuns internaţional, avioanele de vânătoare ale Forţelor Aeriene Regale au interceptat bombardiere ruse care se apropiau de spaţiul aerian al Regatului Unit'', a ținut să precizeze Ministerul Apărării britanic pe contul său de Twitter, în timp ce armata belgiană a postat pe același cont de socializare „graţie zborului lor supersonic, avioanele belgiene F-16 au fost capabile de a-şi îndeplini misiunea, garantându-vă securitatea”.

Cu o amată militară puternică, Rusia rămâne pe poziții susținându-și neutralitatea bazată pe faptul că adevăratul dușman nu sunt țările folosite ca momeală ci însuși imperiul SUA. Deși, după mulți ani de criză financiară generată de căderea URSS-ului, Rusia a făcut tot posibilul pentru a ține pasul cu tehnologia militară de vârf, investind în cercetări amănunțite, reînzestrarea armatei ruse cu echipamente de luptă a reprezentat o prioritate pentru cei de la conducerea Moscovei. „Subfinanţarea rămâne încă o mare problemă, iar liderii ruşi prioritizează unele programe militare catalogate strategice” informează historia.ro.

În schimb, tensiunile la nivel mondial susținute de amenințările testelor nucleare efectuate de Coreea de Nord și propaganda care scoate la iveală caracterul diabolic al conducătorului acesteia, au cântărit și mai mult la crearea unei imagini temătoare a Rusiei, după ce aceasta a luat apărarea Coreei de Nord. După ce Statele Unite ale Americii au decis să înscrie Coreea de Nord în lista țărilor care susțin terorismul, Rusia a sărit să precizeze că „astfel de acţiuni, care împing situaţia pe marginea prăpastiei, riscă să se încheie cu o mare catastrofă, nu numai la nivel regional, ci şi la nivel global”, fapt ce a născut o și mai mare temere de Rusia care pare să aibă mereu opinii contradictorii față de americani.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page