top of page

După un schimb acid de replici, primarul Londrei cere anularea vizitei lui Donald Trump în Marea Bri


În contextul tensiunilor ridicate de problemele majore cu care se confruntă planeta acum, caracterele puternice, acide, carismatice, tolerante sau radicale însușite de liderii mondiali conduc la relații politice ieșite din comun. Fie că vorbim de președintele rus (Vladimir Putin), președintele Turciei (Recep Erdogan), cancelarul Germaniei (Angeka Merkel), premierul Marii Britanii (Theresa May), președintele Siriei (Bashar al-Asaad) sau președintele Statelor Unite ale Americii (Donald Trump), toate aceste personalități politice par să întrețină disputele cu ceilalți lideri bazându-și punctul de vedere pe trăsăturile de caracter. Fiecare în parte s-a dovedit a fi un ușor războinic atunci când vine vorba de interese și un dușman pentru cei care nu le recunosc aprecierea. Cea mai „carismatică” figură o reprezintă controversatul Donald Trump care, încă din campania sa electorală, a ținut să își facă cunoscut temperamentul, modul direct de a spune lucrurilor pe nume și capacitatea de a acuza acolo unde acestuia nu i se pare că totul este în regulă. Dacă înainte de alegeri încă mai exista șansa de a nu fi plăcut, astăzi planeta „trebuie să-l înghită”, fie că oamenii sunt sau nu de acord cu părerile sale. În realitate însă, nici americanii nu s-au acomodat cu acesta, iar liderii politici ai Europei par să arunce aceeași monedă. După ce s-au angajat în mai multe replici acide cu privire la atentatul terorist de sâmbătă seara, de pe London Bridge, primarul Londrei cere acum ca vizita lui Donald Trump în Marea Britanie să-i fie anulată, refuzând astfel o întrevedere cu acesta.

Dacă până acum se investea în ideea locomotivei electorale, astăzi, candidatul potrivit în cadrul unei campanii electorale nu mai este nici măcar persoana care manageriază activitatea tuturor, influențând chiar și direcția voturilor, ci omul care contrazice toate sistemele realității, divlulgând adevăruri greu de grăit. Aceste personaje trebuie să spargă tiparul obișnuit al omului pașnic care promite protecția ființei umane prin negocierea condițiilor de supraviețuire, și să se transforme într-un individ care nu trebuie să știe prea multă politică (ba chiar se poate și cu un grad zero de cultură politică), dar care este mânat de determinare, exasperare și hotărârea de a pune punct oricărei forme de a face pași către lupta mondială a competiției. Deși o planetă întreagă a profitat (și încă o mai face) de pe urma setului de avantaje ale globalizării și parteneriatelor politice sau militare încheiate cu aliați, astăzi, candidatul perfect este cel care demască interesele obscure ale acestora, militând pentru separarea totală de acest proces și redarea independenței înainte ca identitatea și cultura națională să fie distruse în totalitate. Dacă în trecut era necesar ca acesta să aibă studii politice pentru a dovedi competențele de a înțelege, aborda și prezenta un plan politic, în 2017, candidatul alegerilor prezidențiale trebuie doar să demonstreze că este la zi cu realitatea din jur, alegând să militeze pentru o revoluție mai degrabă socială decât politică. În fond, ideea candidatului modern conține promisiunea a mai puțină politică și mai multă alipire de cetățeni, distrugând toate acele elemente sistematice care le limitează dreptul la viață în schimbul beneficiilor cu care au fost manipulați și păcăliți că merită să trăiască.

Alegerile prezidențiale din SUA au schimbat fără dar și poate toate teoriile formulate vreodată despre caracterul pe care un viitor președinte trebuie să îl aibă. Câmpul de bătălie a două ideologii opuse a prezis încă de la început ce i-ar fi așteptat pe americani în cazul alegerii oricăruia dintre candidați. În timp ce Hillary Clinton (democrată) apăra legătura pe care SUA o are cu exteriorul, militând pentru parteneriatele internaționale, lupta împotriva terorismului și globalizare, Donald Trump (republican) a șocat întreaga planetă prin exprimarea urei la adresa femeilor, musulmanilor, leneșilor, imigranților și a tuturor organizațiilor internaționale (aluzie la Uniunea Europeană) care nu fac nimic altceva decât să fure din vistieria statelor membre. Pentru prima oară în istorie un candidat la Președinția Statelor Unite ale Americii crea spectacol prin afirmarea unor adevăruri suspectate în trecut de către cei care simt, dar nu au cultură politică și nu au avut curajul să o spună public. Considerând că încălzirea globală este doar o invenție a chinezilor, că toți musulmanii trebuie expulzați din SUA sau că trebuie construit un zid de 10 m, din beton, între SUA și Mexic pentru a se estompa invazia mexicanilor, Donald Trump s-a dovedit a fi cea mai mare amenințare a relațiilor internaționale. Acest fapt s-a confirmat odată cu primele contacte pe care le-a avut acesta în calitate de cel de-al 45-lea Președinte al Statelor Unite.

Trecând prin mai multe conflicte cu liderii europeni, cel mai recent la care s-a oprit este primarul Londrei. Criticat de Donald Trump pentru reacția pe care a avut-o după atacul terorist de sâmbăta seara, Sadiq Khan a solicitat Guvernului britanic să îi anuleze acestuia vizita în Marea Britanie. Acuzându-l că a cerut britanicilor să nu fie alarmați, în contextul în care „sunt cel puțin șapte morți și 48 de răniți”, președintele american a continuat schimbul dur de replici cu Sadiq. Ca urmare a atitudinii sale vis-a-vis de cum își face treaba, primarul londonez face apel la Guvern pentru a nu-i mai permite lui Donald Trump să vină în Regat. „Invitaţia a fost emisă şi acceptată şi nu văd niciun motiv pentru a schimba asta. Nu doresc să mă implic în disputa dintre cei doi indivizi care cred că sunt perfect capabili să ia atitudine de unii singuri”, a ținut să răspundă Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page