Dupa ce si-a exprimat sustinerea pentru ca el sa castige prezidentialele din Franta, UE este amenint
Nici în cele mai negre coșmaruri ale Uniunii Europene, liderii care conduc cele trei mari instituții ale blocului comunitar (Parlamentul, Consiliul și Comisia Europeană) nu ar fi reușit să își imagineze scenarii mai negre precum realitatea lui 2017: Marea Britanie – unul dintre cei mai puternici stâlpi de rezistență ai parteneriatului, a părăsit Uniunea, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia refuză acceptarea cotelor obligatorii de refugiați, Turcia atacă la nivel declarativ liderii statelor membre și îi acuză de nazism, afirmându-și indiferența la întrebarea dacă mai are dreptul să adere sau nu, majoritatea statelor pun presiune pe instituții să rezolve problema refugiaților, atentatele teroriste preiau controlul, președintele Statelor Unite ale Americii scoate la lumină caracteristici ale Uniunii care o fac să arate precum un adevărat mecanism de manipulare și secare a resurselor și, mai nou, Franța – un alt stâlp de rezistență al Blocului comunitar, pare să se întoarcă împotriva acestuia. Dacă inițial, candidata Marine Le Pen promitea o adevărată revoluție la adresa Uniunii, fiind total de acord cu acuzațiile pe care Marea Britanie le-a aruncat înainte de a declanșa procedurile Brexitului, construindu-și campania electorală în jurul mesajului de protecționism, speriind astfel autoritățile Uniunii Europene de un alt cutremur interior, cel mai bine cotat candidat șochează Europa. După ce și-a învins contracandidații cu un procent majoritar, Emmanuel Macron a devenit favoritul Uniunii Europene. Dorința ca acesta să fie marele câștigător al alegerilor și noul președinte care va conduce Franța într-o perioadă de răscruce pentru Blocul comunitar s-a născut imediat după primele mesaje publice ale lui Marine Le Pen. Teama că aceasta va destrăma cu adevărat Uniunea Europeană, l-a clasat pe Emmanuel Macron în topul celor mai importanți oameni ai momentului. Din păcate, imediat după ce acesta a fost dat drept câștigător de sondajele de opinie pentru turul II al alegerilor, Macron s-a bucurat de aprecierea Uniunii Europene, dar nu s-a și lăsat înduplecat de farmecul său influențabil. Pe ultima sută de metri, Macron se oprește din euforia ultimelor pregătiri și transmite Uniunii că dacă va fi numit cel mai important om din Franța, lucrurile se vor schimba drastic.
Primele sondaje de opinie nu au dat greș, și exact așa cum s-a prevăzut, din totalul candidaților care luptă pentru cel mai important fotoliu al Franței, doar Emmanuel Macron și Marine Le Pen au ieșit câștigători. Deși urmează o săptămână de foc pentru amândoi, la finalul căreia întreaga Europă va putea afla în ce direcție se va îndrepta Franța, cele mai recente sondaje îl dau câștigător pe Macron. Efectuat în perioada 28-30 aprilie, sondajul de opinie al Institutelor OpinionWay și ORPI (la cererea Les Echos și Radio Classique) se bazează pe răspunsurile a 1.517 persoane. Rezultatul este unul plin de succes pentru Emmanuel Macron, despre care se crede că va deveni noul președinte al Franței, votat în proporție de 61% de francezi, în timp ce Marine Le Pen ar obține numai 39%.
Pentru aceasta, vor vota francezii care s-au lăsat convinși de faptul că Uniunea Europeană a pus stăpânire pe teritoriul lor, impunându-le politici legislative și economice în așa măsură încât țara și-a pierdut independența, imigranții au preluat controlul, musulmanii săvârșesc rele, iar teroriștii se ascund printre ei. Întreaga sa campanie electorală s-a concentrat pe atacarea Uniunii Europene și susținerea mesajelor de ură împotriva acesteia. În data de 19 aprilie, când a apărut în cadrul unui interviu la un post de televiziune franceză, Marine Le Pen a cerut jurnaliștilor să păstreze doar un singur drapel pe fundal, și anume cel al Franței, insistând ca steagul Uniunii Europene să fie scos. „Pentru a accepta să participe la această emisiune, doamna Le Pen ne-a cerut să retragem drapelul european care ar fi trebuit să apară în spatele său”, a explicat jurnalistul Gilles Bouleau la începutul interviului. De cealaltă parte, Le Pen și-a motivat cererea prin faptul că vrea să fie președintele Republicii Franceze, nu al Comisiei Europene: „Consider că UE a făcut mult rău țării noastre și poporului nostru, în termeni economici, sociali, de dispariție a frontierelor”.
Pentru că propaganda lui Emmanuel Macron nu avea niciun detaliu care să instige la ură împotriva Uniunii Europene, liderii Blocului comunitar au ieșit public și au început să declare aprecierea pentru acesta, încercând astfel să convingă francezii să voteze pentru el. Din păcate însă, Uniunea Europeană a primit o lovitură exact de la cine nu s-ar fi așteptat niciodată. Emmanuel Macron s-a hotărât să își asculte poporul și îndreaptă degetul către liderii Blocului comunitar, amenințându-i că ori va reforma UE, ori Franța va pleca. „Sunt proeuropean. În cursul acestor alegeri am apărat constant ideea europeană şi politicile europene, pentru că sunt de părere că aceste lucruri sunt extrem de importante pentru poporul francez şi pentru locul ţării noastre în contextul globalizării. Dar în acelaşi timp trebuie să ne confruntăm cu realitatea, să ne ascultăm oamenii şi să înţelegem că acum sunt extrem de nervoşi şi nerăbdători, iar disfuncţionalitatea Uniunii Europene nu mai este sustenabilă. Aşadar, consider că mandatul meu va fi în acelaşi timp momentul pentru reformarea în profunzime a Uniunii Europene şi a proiectului European.” Acesta a adăugat că ar însemna să își trădeze poporul dacă va lăsa UE să continue în aceași manieră. „Şi nu vreau să fac asta. Pentru că în ziua următoare vom avea Frexit, sau vom avea din nou Frontul Naţional”.