top of page

PSD vrea sa scoata din puscarie toti criminalii, violatorii si hotii


Cunoscut ca un partid cu practici de guvernare mutându-se de la socialism democratic la social-democrație, PSD se identifică astăzi cu partidul poporului pe care caută să îl scoată ușor din tranșa integrării europene și să-l aducă în plina acțiune social-democrată și progresistă. De ani de zile, reprezentând opoziția puterii, PSD a încercat prin toate mijloacele să schimbe legile în România, motivând interesul românilor pe primul loc. Însă, de-a lungul ultimilor ani, tot mai mulți lideri PSD sunt fie anchetați și puși sub „sechestru” de Direcția Națională Anticorupție, fie arestați și închiși pentru ani grei. Cu toate acestea, joaca de-a politica și acuzațiile încercării de denigrare a imaginii partidului și încrederii pe care românii o au, au determinat pe liderii social-democrați să profite de fiecare dată când ajung aproape de putere. Ultimul exemplu constă în faptul că, bucuros de faptul că partidul său a câștigat majoritatea locurilor în Parlament, Liviu Dragnea s-a și văzut prim- ministrul țării. Din păcate, acest elan i-a fost tăiat repede de către președintele țării care i-a amintit că nu poate fi premier, deoarece Constituția României interzice această poziție celor care au suferit condamnări penale. Nelăsându-se învins, Liviu Dragnea propune încă 2 opțiuni, din care abia a doua a fost aleasă, tocmai înainte de a se isca o criză politică. Stupoare sau nu, mâna dreapta a șefului partidului PSD scoate la început de an prima sa idee de proiect de lege: grațierea tuturor celor care au peste 60 de ani, celor care au de executat pedepse de peste 5 ani, cei care au condamnări cu suspendare sau sunt acuzați de acte de corupție. Explicația? Scăderea aglomerației din închisorile române.

Procurorul general al României vede acest proiect privind amnistia și grațierea ca fiind unul din cale afară de „penibil”, considerând că în astfel de condiții românii nu pot avea încredere în Justiție. „Voința legiuitorului a fost foarte clară atunci când a incriminat acele fapte. Dacă s-au început niște cauze, ele trebuie să meargă la instanțe. Dacă sunt pe rolul instanței, să avem încredere în judecători” a declarat acesta, ținând să comenteze și ideea indusă de PSD precum că justiția nu mai este de înceredere în România și atunci, Guvernul trebuie lăsat să decidă pedepsele; „Din păcate, după cum am văzut că se dramatizează pe multe posturi de televiziune, spectacolul media e ceva, dar justiția e ceva serios. Judecătorii și procurorii se gândesc că, la fel cum răspund cei care au încălcat legea, și ei pot să răspundă. Acest lucru nu l-am auzit în discuțiile care se poartă la posturile de televiziune (…) Nici nu este foarte clar dacă este așa, am văzut și alte variante în care anumite montaje au fost făcute pentru a servi unei emoții colective care se produce în aceste zile, din păcate, în România pentru a susține acest proiect de lege penibil, care este susținut de o emoție colectivă. Este clar că este generată (emoția colectivă, n.r.). Ideea generală este că nu poți avea încredere în magistrați, că din acest motiv trebuie să venim cu un act de clemență, să corectăm noi ce fac magistrații. Este fals. Magistrații instanțelor sunt oameni serioși, noi trebuie să avem încredere în Justiție. Este o justiție europeană și se va vedea la sfârșitul fiecărui dosar dacă există vinovăție sau nu. Există oameni condamnați, există oameni achitați definitiv” a punctat Augustin Lazăr.

Făcută cunoscută de către mass media românească, intenția PSD-iștilor a creat revolte în rândul cetățenilor, urmate cu protestele a zeci de mii de români care au ieșit în stradă să scandeze împotriva corupției. „Noi proteste față de proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală au avut loc duminică seara, atât în marile orașe din țară, cât și în Diaspora. În Capitală, protestarii s-au întâlnit la ora 17.00 în Piața Universității, de unde au pornit în marș spre Guvern, iar de acolo către sediul PSD, unde au strigat lozinci anti-Dragnea, anti-Guvern și pro-DNA. Președintele Klaus Iohannis s-a alăturat, timp de 15 minute” posta siteul realitatea.ro.

Toată această zarvă extrem de periculoasă, sfârșește cu propunerea președintelui țării de a organiza un referendum și a da dreptul poporului să se exprime cu privire la „continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice”. Interzis prin Constituție să folosească cuvintele referendum și grațiere în aceași propoziție, Iohannis gândește acum întrebarea de pe buletinele de vot, astfel încât să nu încalce Constituția dar în același timp, să ofere PSD-ului rezultatul a ceea ce are poporul de spus la adresa inițierii unui proiect gândit să menajeze răufăcătorii. Înainte de a fi aprobată sau nu organizarea referendumului, legea grațierii este analizată miercuri, 25 ianuarie, de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Amintind că DNA nu are nimic împotrivă ca Guvernul sau Parlamentul să emită ordonanțe, procurorul-șef, Laura Codruța Kovesi a declarat că „niciunul dintre cele două acte normative nu este oportun. Din perspectiva noastră, practic într-o ordonanţă de urgenţă are loc o dezincriminare parţială, mascată, a infracţiunii de abuz în serviciu. Practic toţi cei care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea legii şi au produs prejudicii vor fi apăraţi de pedeapsă. Noi am emis puncte de vedere tehnice pe ceea ce înseamnă dezincriminarea unor infracţiuni atât de grave cum este cea a abuzului în serviciu. Toate prejudiciile care au fost constatate nu vor mai putea fi acoperite. Sigur că în lege este prevăzut dreptul părţii vătămate care îşi păstrează dreptul. Dar statul a cheltuit bani cu investigarea acestor infracţiuni, a cheltuit bani cu judecarea acestor infracţiuni, iar acum ştergem cu buretele tot pentru ca ulterior statul să cheltuie alţi bani pentru a îşi recupera prejudiciile”.

Diana Mihailă - Jurnalul European

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page