top of page

Bursele europene sunt afectate dramatic din cauza alegerilor din America


Dacă mergem pe premiza că cel mai bine înțelegem cum funcționează bursele valutare dacă ne raportăm la gradul de încredere (transformat ulterior în acțiuni cumpărate), atunci este lesne de priceput faptul că agitația cauzată de alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii și mai ales de rezultatul șocant care îl dă pe Donald Trump ca și învingător, a scăzut dramatic încrederea investitiorilor în acțiunile cotate la bursă, fapt pentru care, în anumite părți ale lumii, bursa a atins cote scăzute istorice. Sensibilitatea cu care „reușita” lui Trump a reușit să zguduie planeta a afectat în mod principal sectoarele auto, financiare și de petrol. Transformând întreaga planetă într-o mare incertitudine, deoarece alegerea unui președinte care nu deține niciun background politic sau armat reprezintă o loterie riscantă, investitorii au ales să își blocheze sau vândă pe cât de repede posibil acțiunile, creând astfel un haos de neimaginat în ceea ce avea să fie prima zi dintr-un potențial colaps.

La o zi de după alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, când rezultatul arăta clar victoria surprinzătoare a celui mai neașteptat rezultat din istoria electoratului, acțiunile europene au scăzut furtunos. „Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 1,1%. Sectoarele sensibile creșterii economice, precum auto, financiar și de petrol au fost printre cele mai afectate. Piețele au pariat pe o victorie a lui Hillary Clinton, care a fost văzută ca o opțiune de echilibru pentru piețe. Este o incertitudine mare care gravitează în jurul alegerii lui Trump, în condițiile în care piețele sunt sceptice cu privire la politicile lui, precum cea comercială. Indicatorii inițiali au sugerat scăderi de până la 4% la deschidere” informează agenția națională de știri, Mediafax.

Punctul culminant care a definitivat neîncrederea investitorilor de la bursele europene l-a reprezentat însuși discursul de victorie al noului președinte ales. Deși Donald Trump a menționat că va căuta să ajungă la un numitor comun cu partenerii și nu la ostilități, lucrând împreună cu alte națiuni, „indicele FTSE 100 al bursei din Londra a scăzut cu 0,18%, după ce la debutul ședinței de tranzacționare era pe scădere cu peste 2%. Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 1,03%, în timp ce indicele CAC 40 al bursei din Parisa a înregistrat un declin de 1,20%” postează aceași sursă menționată, adaugând și faptul că bursa de la București a înregistrat scăderi pe toți indicii; „Bursa de la București afișa la ora 11.20 scăderi pe toți indicii, în condițiile în care piețele financiare externe reacționează negativ la rezultatul alegerilor din Statele Unite ale Americii, cea mai mare economie la nivel mondial. Astfel, BET afișa o scădere de 0,9% la 6.747 de puncte, după ce a decshis în această dimineață în minus cu 1,8% față de ședința precedentă. BET-TR avea un minus de 0,9%; BET-FI minus 0,3%, BETPlus minus 0,9 sunt doar câțiva din indicii care sunt pe roșu în această dimineață (nr. dimineața afișărării rezultatului alegerilor)”.

Deși în momentul în care bursa scade, brokerii intră în acțiune și dau telefoane pentru a convinge investitorii că acela este cel mai bun moment de a cumpăra acțiuni (mergând pe riscul unei loterii care dacă va reuși să se stabilizeze, poate transforma investiția într-o adevărată avere), alegerea lui Donald Trump în poziția de noul președinte al Statelor Unite ale Americii au alimentat ieri atmosfera de la burse într-o conjunctură de frică sau lăcomie. În condițiile unei incertitudini care domina întreaga piață europeană, văzând cum scad burseele, oamenii își vindeau acțiunile cu o viteză de neimaginat. Turbulențele cauzate de victoria lui Trump adaugă o schimbare de proporții politicilor care până acum au coincis cu a doua cea mai lungă piață bull din istoria S&P 500. Dacă referendumul care a decis Brexitul a mai reprezentat un oarecare șoc politic, ducând la un declin de 5,3% al indicelui S&P 500, situația de ieri a provocat cea mai mare scădere pe burse de la 9/11 încoace. „MSCI Asia Pacific, care exclude Japonia a pierdut 2,9%. Dolarul s-a depreciat cu minim 1% față de francul elvețian, euro și lire sterlină, randamentul titlurilor Trezoreriei Statelor Unite ale Americii a coborât cu 0,1% la 1,75% în timp ce prețul petrolului a scăzut cu 3,2%” postează siteul știrilor Pro TV.

De parcă alegerea sa în funcția președinției SUA nu este văzută cu ochi buni, Donald Trump a reușit să provoace un tsunami la bursele mondiale, cea mai drastică scădere înregistrând-o totuși Mexicul. Moneda națională „peso”, s-a prăbușit brusc la anunțarea rezultatului final, atingând o scădere de 11%, cea mai drastică din ultimii 22 de ani. „Și cotațiile metalelor industriale și ale mărfurilor agricole au scăzut cu procente de până la 4%. Prețul cuprului a coborât cu 2,3% pe piața din Londra, iar cel al nichelului a pierdut 3,8%. Scăderi de cel puțin 1,3% au înregistrat și prețul grâului, al porumbului și al boabelor de soia. Se întâmplă acest lucru, în condițiile în care SUA sunt cel mai mare exportator mondial de porumb și soia. Și prețul petrolului a scăut puternic. Cotația țițeiului american a coborât cu mai mult de 4%, cotația pentru barilul West Texas Intermediate (WTI) a ajuns la 43,07 dolari pe baril. În schimb, prețul aurului a crescut cu 4 procente și a ajuns la cel mai ridicat nivel al ultimelor 5 săptămâni” explică Realitate.net.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page