top of page

Rusia acuza SUA ca transforma tarile din Europa in linii de front


În războiul declarațiilor dintre cele mai mari puteri ale lumii, Rusia și Statele Unite ale Anericii își ascut săbiile tăioase ale rivalității cu subiecte care caută să denigreze pe celălalt, strategia fiind cea de a pune întreaga omenire împotriva imaginii celeilalte. Lupta dintre cele două este una veche însă episoadele recente demosntrează cât de liber a devenit dreptul la exprimare și faptul că în 2016, un război se poate desfășura și la nivel de manipulare a conștiințelor, nu doar folosind arme de distrugere în masă. Dacă recentul conflict armat din Siria a reușit să transforme Orientul Mijlociu într-un front, iar pe Europa, într-o victimă colaterală, acesta reprezintă și scuza perfectă pentru ca Rusia și SUA să își poată pregăti armele fizice în caz de război. Evident, războiul din Siria nu va fi decât despre războiul ce mocnea să se declanșeze între cele două state. Pentru că SUA pretinde că președintele Vladimir Putin este cel care va profita de Siria pentru a prelua puterea, Rusia acuză SUA că dinainte să înceapă un război, a transformat deja țările Europei de Est într-o baricadă care va bloca armata rusă să se desfășoare.

Profitând de pe urma faptului că au înființat NATO în 1949, cu intenția de a apăra Statele Unite ale Americii în caz de război, statele membre (28 la număr) primind în același timp ajutor de la acestea , dacă dăm credit acuzațiilor Rusiei, americanii au pregătit acest moment de încă acum peste 60 de ani. Conștientizând că rivalul său este la celălalt capăt al lumii, SUA a înțeles că această distanță reprezintă atât un avantaj cât și un dezavantaj.

Punctul forte al acestui element constă în faptul că un eventual atac din partea Rusiei ar avea șanse minime să „atingă” direct SUA, fiind nevoie de aliați și tranzitarea unor state care să îi permită această manevră. Pe de altă parte, punctul slab este reprezentat de faptul că dorința nerăbdătoare a Statelor Unite ale Americii de a câștiga teren, reputație și control, o obligă să își facă aliați în intenția de ataca Rusia sau de a o ține captivă în perimetrul teritoriului său în cazul în care ar vrea să intervină în alte situații avantajoase însă ar fi fost denigrată și oprită de armata rusă. Acest exemplu este acuzația cu care Rusia a umplut începutul acestei săptămâni, paginile mass mediei internaționale. Reproșul faptului că SUA se folosește de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord pentru a transforma statele membre, coincidență sau nu, aflate în vecinătatea Rusiei, în baze militare NATO, pregătite 100% de intervenție. Cazuri precum România și Polonia sunt confirmate de însăși organizația americană care nu arată cu degetul direct spre Rusia dar recunoaște că bazele militare și scuturile antirachetă ridicate în aceste două state membre au intenția de a interveni în cazul în care SUA ar fi amenințată. Însă motivul pentru care Rusia și-a exprimat ultima acuzație la adresa americanilor are la bază și faptul că acum 5 zile, câteva state NATO au fost delegate să facă schimb de militari pentru o experiență militară care vizează Letonia. „Șapte state NATO vor trimite trupe în România, în timp ce militari români vor fi detașați în Polonia” a declarat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. „Am discutat (nr. în cadrul reuniunii miniștrilor Apărării desfășurată la Bruxelles) despre progresele în demersul de consolidare a prezenței NATO în regiunea Mării Negre, în cadrul unei brigăzi multinaționale terestre comandată de România. De asemenea, lucrăm la măsuri de tip aerian și maritim. Sunt bucuros să confirm că numeroase națiuni au exprimat voința de a contribui la prezență în regiunea Mării Negre, la nivel terestru, maritim și aerian. Este vorba de Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia și Statele Unite. Alți aliați analizează modalități de a contribui (România și Marea Britanie se vor alătura batalionului comandat de SUA din Polonia” a adăugat acesta.

În încercarea rapidă de a consolida statele vecine cu Rusia, Alianța Nord Atlantică a trimis mii de militari în România, Polonia și țările baltice (Suedia și Danemarca), tancuri și sisteme de artilerie. Vizibilă în ochii tuturor, aceste mișcări NATO sunt explicate de Stoltenberg pe fondul ultimelor acțiuni desfășurate de rivalul său; „Doar luna aceasta, Rusia a montat sisteme de rachete Iskander, care pot transporta focoase nucleare, în enclava Kaliningrad; plus, Moscova a suspendat acordul cu Statele Unite privind procesarea plutornului de uz militar”.

Întărind frontiera cu Rusia prin, NATO are în momentul acesta o armată incredibil de mare, pregătită pentru orice intervenție. „Planul NATO este de a crea patru grupuri de luptă cu efective totale de 4.000 de militari, susținuți de o forță de reacție rapidă formată din 40.000 de persoane” informează siteul hotnews.ro. Deși în repetate rânduri, Rusia a avertizat că instalarea sistemelor antibalistice în România și Polonia sunt interzise prin Tratatul privind Forțele nucleare intermediare, flancarea în masă pe care americanii o compun în Europa de Est a atras o nouă avertizare din partea Rusiei. Trăgând un semnal de alarmă asupra faptului că SUA transformă țările din Europa de Est în linii de front, Aleksander Grușko, ambasadorul rus la NATO, a declarat că „Alianța Nord Atlantică nu poate înțelege că aceste măsuri nu vor rămâne fără răspuns din partea Rusiei. Astfel că apare următoarea întrebare: ce urmează? Un nou val de speculații NATO despre amenințarea rusă și o altă spirală a înarmării? Noi credem că este un drum care nu duce nicăieri”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page