Premierul Islandei demisioneaza

November 4, 2016

 

Cu doar 325.671 de locuitori, Islanda țara insulară nordică cunoscută ca cea mai rarefiat populată țară din Europa. Conform acestor date putem conclude că nu se întâmplă prea multe în interiorul acesteia iar și cu atât mai puțin, episoade care să taie respirația la nivelul conducerii de la Reykjavik. Însă și Islanda este parte din Europa iar asta demonstrează faptul că, potrivit tradiției, și pe teritoriul său se pot activa suficiente situații care să stârnească interesul. Deși distanța dintre aceasta și restul conglomeratului de țări europene este una evident, foarte mare încât să poată permite valului de imigranți să acopere aria problemelor interne, chiar și Islanda se confruntă cu situații de criză. Cea mai recentă face referire la faptul că într-o țară atât de liniștită, însuși prim ministrul se întoarce împotriva ei, demisionând pe motive de eșec în alegeri. O fi ea mică, dar Islanda are cu siguranță, exemple de locuitori înverșunați.

           

Ca și în cazul Finlandei, Islanda este țara în care locuințele nu se încuie, iar mașinile sunt pacate cu cheile în contact; poate și pentru că „păcatul” suprem este considerat a fi furtul mai mult decât crima. Însă, spre deosebire de Finlanda, Islanda se poate lăuda cu una dintre cele mai scăzute rate ale criminalității din lume. „Nu are armată, iar infracționalitatea este o noțiune pe care cei 325.671 de locuitori n-au întâlnit-o decât în dicționar. Violența aproape că nu există, iar ofițerii obișnuiți nu poartă arme de foc. De-a lungul întregii sale istorii, poliția islandeză a făcut doar o singură dată uz de arme de foc, fiind obligată, în decembrie 2013, să împuște un bărbat bolnav psihic care a tras de la fereastra apartamentului său” postează Tribuna.ro.

           

Admițând că natura este singurul element care taie respirația, Islanda obișnuitește să trăiască singură, dar după un sistem foarte bine pus la punct. Însă, pentru că fiecare țară își are oamenii săi, dar tot oameni rămân, indiferent de naționalitate, și Islanda a avut probleme cu corupția la nivel de guvern. În primăvara anului trecut, televiziunea era acuzată că nu a vrut să arate faptul că Islanda a răsturnat un întreg guvern corupt. Cu o revoluție tăcută și pașnică, locuitorii și-au adus eliberarea țării de sub influența ocultei bancare mondiale. Ce se întâmpla înainte de asta? În 2008 țara intră în stare de faliment după ce cea mai mare bancă se naționalizează, moneda s-a prăbușit iar bursa și-a suspendat activitatea. În 2009, protestele în masă au reușit să obțină demisia prim-ministrului și a membrilor Guvernului în bloc, după care s-au convocat alegeri anticipate. Din păcate însă, problemele financiare continuă să rămână vizibile; datoriile față de Marea Britanie și Olanda trebuiau plătite, fapt pentru care o lege nouă obliga fiecare familie islandeză să plătească lunar în acest sens, un ajutor timp de 15 ani. Însă locuitorilor nu le-a convenit ceea ce au auzit și anul următor au ieșit din nou din stradă cerând organizarea unui referendum pe această temă. Rezultatul votului general, arată că 93% din islandezi este împotriva acesteia. În acel moment, Guvernul decide să caute o altă soluție împotriva acestei crize. „Pentru toate acestea, Guvernul începe o anchetă pentru a rezolva responsabilitățile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori și directori. Interpolul emite un ordin, și toți bancherii implicați, pleacă din țară. În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă Constituție care să includă lecțiile învățate în urma crizei și pentru a înlocui pe cea curentă, o copie a Constituției daneze. Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 de cetățeni fără afiliere politică, din 522 care și-au depus candidaturile, pentru care era necesar să fie majori și să aibă sprijnul a 30 de persoane. Adunarea constituțională începe activitatea în februarie 2011. Prezintă un proiect de Constituție bazată pe recomandările poporului din diverse reuniuni din întreaga țară” descrie mediocratia.ro.

           

Cu ajutorul poporului, Islanda și-a îndreptat mereu problemele resimțite; exemplu ce nu reușește să fie dus la capăt și de celelalte țări care traversează situații asemănătoare. Cu o revoluție fără arme, Islanda a demonstrat că este capabilă să „arunce la gunoi” guvernul corupt, să schimbe Constituția și să aresteze pe toți bancherii supuși mult controversatei familii Rothschild. Iar de atunci, politica islandeză continuă să se desfășoare cu mare grijă, amintindu-se continuu de faptul că istoria se poate repeta iar poporul are forța necesară de a schimba situația.

           

Alegerile parlamentare de acum 4 zile a adus nu doar un rezultat neașteptat dar și o veste care a zguduit din nou, politica internă a Islandei, pe fondul crizei inițiate în 2008. Premierul Sigurdur Ingi Johannsson și-a anunțat demisia în direct pe un post de televiziune națională după ce partidul său, Partidul Progresului, de centru-dreapta, a suferit obținerea a mai puțin de jumătate din numărul de mandate parlamentare; în timp ce, rivalul Partidului Piraților (alianță centru-stânga) a devenit majoritar. Cu cele mai puține locuri în parlament (doar 8, față de 10 ale Partidului Piraților și 21 ale Partidului Independenței), liderul Partidului Progresului, Sigurdur Ingi Johannsson a decis că dacă politica sa nu este dorită în Parlament, atunci nici în guvern nu se vrea prezent. 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive