top of page

Dupa Brexit, strainilor li se vor impune conditii de angajare


Străinii sunt motivul pentru care Marea Britanie a deschis discuțiile despre referendum și o eventuală ieșire din Uniunea Europeană. Prea mulți străini care păreau să vadă în Regatul Unit, un fel de New York al Europei și care găseau până și pe străzile Londrei oportunități de a câștiga bani. Astfel, dacă Marea Britanie s-a dovedit a fi o atragere în masă, străinii bineveniți până la un moment dat, au creat impresia de sufocare și stau la baza neînțelegerilor dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană. Odată organizat, referendum-ul a decis: străinii nu mai sunt doriți și astfel, pentru că nu se mai poate respecta condițiile impuse de UE, Marea Britanie părăsește blocul comunitar și ia decizii împotriva viitoarelor valuri de străini ce ar putea să le mai traverseze țara.

23 iunie a fost cel mai așteptat moment politic al anului curent și totodată, cel mai șocant, deoarece până și în ultima clipă se spera că britanicii vor fi îngăduitori cu ceea ce specialiștii au numit criza umanitară, iar Comisia Europeană: cotele obligatorii de imigranți. Speriați de numărul extrem de mare de străini din țara lor la care urma să se adauge încă un număr de refugiați pe care erau obligați să îl primească și integreze, britanicii au ales că este mai bine să părăsească Uniunea Europeană și să continue singură. Imediat, au apărut și problemele efecte ale deciziei: investitorii au făcut un pas înapoi, Uniunea a stabilit că nu vrea să negocieze niciun fel de drept cu Marea Britanie imediat ce va invoca articolul 50 iar străinii rezidenți au început să își pună problema plecării pentru a-și asigura un viitor mai cert decât umbra care tocmai s-a întins peste Regat și care nu face altceva decât să „tacă” și să sperie.

Văzându-se singură, Marea Britanie a înțeles că decizia majorității britanicilor trebuie să se impună, drept pentru care s-a decis invocarea articolului 50 până la sfârșitul lunii martie a anului următor. Din acel moment, Marea Britanie va începe să întâmpine adevăratele probleme pe care speră, că în timp, va reuși să le gestioneze și să le depășească pentru că se consideră un stat puternic din mai multe puncte de vedere. Însă, ce-i drept, ar putea impune limite privind angajarea cetățenilor străini.

Citând agenția Reuters, Mediafax informează faptul că „guvernul Marii Britanii va analiza posibilitatea modificării legislației pentru a îngreuna procedurile care le permit companiilor să angajeze cetățeni străini, în cadrul eforturilor de limitare a imigrației”. Desigur, speculațiile faptului că străinii care au acte și sunt angajați cu contract pe teritoriul britanic nu vor avea de suferit însă, pentru că ieșirea din Uniunea Europeană nu impune niciunui străin să mai viziteze sau să intre în Marea Britanie, aceasta se așteaptă să ia singură decizii care să țină sub control valul de imigranți. Iar una dintre ele este să estompeze numărul de angajări a străinilor pentru că astfel se încurajează venirea lor.

Chiar dacă statistic oficial, se știa că imigrația a atins un nivel extrem de mare, referendum-ul a demonstrat că și din punct de vedere social, britanicii au observat o creștere impresionantă a numărului de imigranți pe străzile și în interiorul Regatului Unit. Dacă din cele 31,7 milioane de persoane nagajate cu contract de muncă în Marea Britanie, 5,4 milioane sunt persoane născute în afara Regatului, guvernanții se gândesc câte persoane străine ar putea lucra la negru, crescând astfel nu doar numărul de imigranți dar și șansa ca aceștia să ocupe încet-încet locurile menite să servească în primul rând locuitorilor săi. Săptămâna aceasta, ministrul de Interne, Amber Rudd, a precizat în cadrul unei reuniuni a Partidului Conservator pe tema Brexit, faptul că: „vrem în continuare să aducem în Marea Britanie persoanele care au calificările cele mai înalte. Dar doar prin reducerea cifrelor la niveluri sustenabile putem schimba percepția opiniei publice astfel încât imigrația să redevină un lucru acceptabil”. Astfel, dacă Uniunea Europeană a impus cote de imigranți tuturor statelor membre în ideea de a împărți datoria față de crizele cu care blocul comunitar se confruntă, și Marea Britanie crede că fixarea unei cote privind angajarea străinilor ar putea reprezenta o soluție în rezolvarea problemei imigrației prea mari cu care Regatul se confruntă. „În scurt timp, ne vom consulta asupra viitoarelor măsuri pentru ținerea imigrației sub control. Vom analiza situația de pe piața muncii și a studiilor. Acest lucru va include și posibilitatea înăspririi testelor efectuate de companii înainte de a face recrutări din străinătate” a adaugat Amber Rudd.

La auzul acestei vești, străinii din capitala britanică s-au arătat de-a dreptul șocați și numesc această politică anti-imigraționistă „măsură identică cu perioada nazistă”. De cealaltă parte, un studiu YouGov publicat la jumătatea săptămânii aceasta a arătat că 59% dintre britanici sunt de acord cu această idee de înăstrire a condițiilor de angajare impuse străinilor. Intervievată de o publicație britanică se succes, Paula Levitan, o avocată americană la Bryan Cave, care locuiește în Londra de peste 15 ani și are pașaport britanic a declarat: „sunt îngrozită de asta. Nu pot să mă gândesc decât la anii 1930-1940. Va trebui să purtăm și bandane pe haine?”

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page