Ion Caramitru a primit titlul de "Actor al Europei"

Ion Caramitru, directorul Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi actori ai Europei. După ce a primit titlul de „ambasador Shakespeare”, caramitru este acum Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje şi „Actor al Europei” în Macedonia.

Ion Caramitru, directorul general al TNB, a fost declarat, în Macedonia, "Actor al Europei", distincție primită pentru întreaga carieră artistică, în cadrul Festivalului Internațional "Actorul Europei", dar și Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje. În deschiderea ediţiei a 14-a, a Festivalului Internațional "Actorul Europei", care s-a desfăşurat în amfiteatrul din Resen, Macedonia, în prezența unei asistențe selecte - artişti, profesori universitari, personalităţi internaţionale - Ion Caramitru a fost distins cu titlul "Actor al Europei" pentru întreaga carieră artistică.

Festivalul "Actor al Europei" a fost organizat pentru prima oară în 2003, printre laureați aflându-se Roger Miremont - Franța, Bruce Myers din Marea Britanie, Monica Santoro din Italia, Costas Gakidas - Grecia, Zijah Sokolovic din Bosnia și Herțegovina, Milena Zupančič din Slovenia. "Este o mare onoare să devii parte dintr-o mare familie unită prin festivalul de teatru "Actor al Europei," a declarat Ion Caramitru după primirea acestui titlu. Preşedintele şi fondatorul acestui festival este cunoscutul dramaturg, romancier şi scenarist Jordan Plevnes (autor, printre altele, al piesei “Chiril şi Metodiu, Who Are You?!”, prezentată în premieră absolută la TNB, în cadrul Festivalului Internaţional NETA din 2015), totodată fondator (în 2007) şi rector al ESRA - prima universitate privată de arte audiovizuale din Macedonia.

În discursul său de recepție, Ion Caramitru s-a referit la rolul inefabil al timpului, care se dilată sau se comprimă în viaţa artistului după legi nevăzute, neştiute, dar extrem de sensibile, precum şi despre arta căreia i s-a dedicat cu multă generozitate, printr-o carieră pusă sub semnul excelenţei: "Este loc în Teatru pentru toți cei care au talent. Cred, însă, că pentru a face Teatru adevărat și viu e nevoie de mai mult. Pasiune?, spun unii. Sacrificiu?, alții. Și una și alta, dar, mai ales, implicarea lui adâncă în realitatea zilei, în analiza vremurilor pe care le trăim, în politica de zi cu zi. Vocația Teatrului este construcția unei lumi mai bune, cu drept de preempțiune asupra bunurilor omenirii pe care trebuie să le întoarcă spre folosință generațiilor care se succed.”

"Acest festival de teatru este, totodată, un succes al cooperării între popoarele din Balcani şi un bun exemplu pentru felul în care națiunile balcanice ar trebui să coopereze, având, pe lângă dimensiunea artistică, şi capacitatea de a aduce împreună cele trei națiuni și culturi de pe malurile lacului Prespa (Macedonia, Albania și Grecia)”- a declarat Djoko Strezovski, primarul din Resen cu ocazia decernării titlului "Actor al Europei".

Cu aceeaşi ocazie, lui Ion Caramitru i s-a conferit şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje. Printre laureaţii acestui titlu se află deja personalităţi ca regizorii de film Manoel Pinto de Oliveira şi Jiří Menzel, regizorul de teatru Alexander Morfov, cântăreţul Charles Aznavour sau actorul şi scenaristul Jean-Claude Carrière. Într-un ”laudatio” făcut de cunoscutul eseist George Banu, președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, profesor universitar la Paris, criticul de teatru a declarat: ”Actorul european pe care îl onorăm azi a coborât de pe scena teatrului pentru a interveni pe scena lumii, asemenea lui Prospero din "Furtuna", cel mai recent rol al său.