Klaus Iohannis mentioneaza o propunere pentru postul de ambasador roman la Londra
Dacă săptămâna trecută publicația Jurnalul european a acordat spațiu unui articol referitor la faptul că în momentul de față postul de ambasador al românilor în Marea Britanie este vacant (Theodor Cosmin Onisii fiind cel care apare pe siteul ambasadei române la Londra ca fiind cel responsabil de problemele românilor până această situația își va găsi rezolvarea), la nici câteva zile președintele Klaus Iohannis a făcut deja o propunere care propulsează un cunoscut politician de la noi din țară să vină în Regat și să se ocupe de necesitățile celor care sunt departe de casă.
Anul 2015 a reprezentat o perioadă puțin nefastă pentru românii stabiliți în Marea Britanie, ambasadorul care de 7 ani de zile se ocupa cum nu se poate mai bine de problemele cu care aceștia se confruntau încă din 2008, a trebuit să părăsească postul și să plece în America. Dr. Ion Jinga a reprezentat pentru românii din Regat, persoana care le facilita pe cât de des putea, șederea și dorul de casă, făcându-i să se simtă respectați și importanți. Din păcate (sau din fericire pentru acesta) Ion Jinga a primit în luna aprilie a anului trecut, postul de Ambasador Permanent la ONU; funcție pe care a onorat-o începând cu 5 august 2015. Lăsat descoperit, postul de ambasador la Londra a fost imediat înlocuit de către Mihnea Moțoc. Încă nu ne putem afirma definitiv în privința motivului pentru care a ales să plece și să lase în urma sa doar o amintire scurtă de două luni, însă cert este că Mihnea Moțoc nu a reușit să facă prea mulți români fericiți pentru că a trebuit să plece la propunerea sa de către noul premier al României, Dacian Cioloș, în postul de Ministru al Apărării. Zis și făcut! Însă iată postul de ambasador al românilor din Marea Britanie din nou vacant. Pentru că această poziție este una extrem de importantă pentru o comunitate de oameni ai unei naționalități, stabilită pe teritoriul altei țări, este necesar ca în cel mai scurt timp să existe o persoană care să reprezinte românii peste hotare. „Ambasadorul este un trimis oficial, de obicei, al unui stat suveran (un diplomat de cel mai înalt rang), care este acreditat pentru a asigura reprezentativitatea statului de un alt stat suveran (țară), pe teritoriul său, sau de o organizație recunoscută la nivel internațional” informează siteul enciclopedic Wikipedia.
Pentru că un ambasador se propune de către președintele statului care îl trimite, acesta întocmește o scrisoare de acreditare semnată și de ministrul de externe și care atestă oficial acreditarea unui agent diplomatic în calitate de șef de misiune. „Scrisoarea de acreditare se dă ambasadorilor, trimișilor plenipotențiari și ambasadorilor cu misiuni speciale. Însărcinați cu afaceri primesc o scrisoare a ministrului de externe către ministrul de externe al țării de reședință a misiunii diplomatice. Scrisoarea de acreditare are importanța unei împuterniciri cu caracter general. Când diplomatul poartă negocieri sau trebuie să semneze un acord are nevoie de o împuternicire specială numită depline puteri. Înmânarea scrisorii de acreditare marchează momentul intrării în funcție a șefului misiunii diplomatice. Șeful misiunii diplomatice și-a asumat funcțiile în statul acreditat în momentul în care și-a prezentat scrisorile de acreditare sau când și-a notificat sosirea” postează aceași sursă. Îndeplinind condițiile de a cunoaște limba engleză, a avea un background academic solid, a avea calități analitice dublate de practică în analiza politică și nu neapărat, de a avea o experiență europeană, persoana care va ocupa acest post este nevoită să depună un jurământ de credință în conformitate cu legea nr.269 din 17 iunie 2003 („jur să promovez și să apăr interesele României și ale cetățenilor români în relațiile internaționale. Jur să-mi îndeplinesc cu responsabilitate, loialitate și demnitate atribuțiile care îmi revin în promovarea politicii externe a României. Jur să respect Constituția și legile țării, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, angajamentele internaționale asumate de România, cu păstrarea strictă a secretului și confidențialității asupra informațiilor pe care le dețin ca membru al Corpului diplomatic și consular al României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”).
Ultima propunere publică pentru postul de ambasador al românilor în Marea Britanie a venit de la însuși președintele Klaus Iohannis care mizează pe fostul membru al echipei sale de campanie (în perioada candidaturii la postul de președinte) și ulterior, șeful cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache. Contactat de mass media pentru a confirmarea acceptării postului, acesta nu a dorit să comenteze, fapt pentru care nimeni nu are o certitudine în privința acestei variante.