Avertizare de la Consiliul Europei: Polonia, risc pentru statul de drept

March 9, 2016

 Comisia de la Veneția - un organ consultativ al Consiliului Europei – se confruntă cu o situaţie fără precedent, fiind pentru prima oară când este nevoită să intervină în deciziile unui guvern al unui stat membru al Uniunii Europene (UE). Desigur, această intervenţie nu este una faptică, ci, la acest moment, doar într-o formă fluidă, de recomandare – avertizare.Reamintim că, la începutul lunii februarie, Comisia de la Veneţia a început să investigheze, în cadrul unei dintre cele mai ample anchete ale acestui organism de la înfiinţarea sa, deciziile luate de guvernul polonez, decizii care încalcă flagrant un întreg set de principii şi norme ale UE. Ancheta a fost finalizată, dar raportul nu a apărut încă oficial.

 

Cotidianul de centru-stânga Gazeta Wyborcza a prezentat însă, la finalul lunii februarie, un proiect de raport în care Comisia de la Veneţia a avertizat Varșovia contra riscurilor pentru statul de drept reprezentate de reformele ei ce paralizează Curtea Constituțională. Reamintim că, o delegație a Comisiei de la Veneția a venit la Varșovia la începutul lunii februarie, pentru a investiga, la solicitarea guvernului polonez, asupra reformei sale controversate a Tribunalului constituțional. În textul proiectului de raport, prezentat de sursa citată, Comisia descrie Polonia ca fiind într-o situație de „criză constituțională”, una dintre cele mai grave forme de criză posibile. Reprezentanţii Comisiei mai subliniază că „atât timp cât Curtea Constituțională nu își poate continua activitatea în mod eficient, nu numai statul de drept, dar și democrația și drepturile omului sunt în pericol”. 

 

Proiectul de raport, publicat de cotidianul de centru-stânga Gazeta Wyborcza, a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al guvernului, Rafal Bochenek, care a declarat că a primit documentul la finalul lunii februarie. Oficialul a insistat însă că „nu a fost încă pregătită o decizie finală” de către Comisia de la Veneția. Un purtător de cuvânt al Consiliului Europei a declarat sâmbătă pentru France Presse că versiunea finală a raportului va fi adoptată pe 11 sau 12 martie.

 

În proiectul său de raport publicat în cotidianul menţionat, Comisia „cere tuturor organelor de stat să respecte pe deplin și să pună în aplicare verdictele” Curții Constituționale. Comisia mai invită parlamentul „să revoce rezoluțiile adoptate pe baza dispozițiilor declarate neconstituționale” de către această curte. Comisia trage un semnal serios de alarmă asupra a ceea ce înseamnă nerespectarea drepturilor constituţionale ale unui stat, aşa cum sunt ele definite în Carta Europeană şi invită la o nouă abordare a acestui periculos context.

 

Reprezentanţi ai guvernului polonez au declarat, pe această temă, că „studiază” concluziile Comisiei de la Veneția, însă fără să declare că le vor pune în aplicare. Îngrijorările provocate în Europa de măsurile adoptate de parlamentul dominat de partidul conservator la putere Lege și Justiție (PIS) în legătură cu Curtea Constituțională, dar și mass-media publică și serviciul public au condus la rândul ei UE să deschidă o procedură de verificare a statului de drept în Polonia. 

 

Aşadar, ancheta Comisiei de la Veneţia este dublată de ancheta UE, care este însă abia la început. UE a deschis, de asemenea, şi o investigaţie pe tema libertăţii presei, în acest context. Potrivit mai multor surse poloneze, guvernul a dat mai multe legi prin care stipulează că mass-media de stat îi este subordonată, decizii care au scos mii de polonezi în stradă, în încercarea de a-şi proteja dreptul la liberă informare şi exprimare, prin intermediul mass media. 

 

De asemenea, jurnaliştii polonezi au înaintat mai multe petiţii forurilor europene, inclusiv la Curtea de Justiţie şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în încercarea de a trage semnale de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă în această ţară. Şi, s-ar părea că au reuşit. Investigaţiile organismelor europene sunt printre cele mai importante din ultimii ani, iar o decizie finală tranşantă a Comisiei de la Veneţia sau a UE, şi care să nu fie respectată de statul polonez poate atrage asupra sa diverse tipuri de sancţiuni, mergând chiar până la eliminarea din Uniune. Desigur, aceasta este o măsură extremă şi deloc de dorit, iar diplomaţii europeni implicaţi în anchete vor face tot posibilul ca sugestiile să aibă greutatea unor decizii şi să fie respectate de forurile superioare ale statului polonez.  

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive