Tun libanezo-roman de peste 25 de milioane de euro
Un om de afaceri libanez a avut un periplu cel puţin bizar în România, el stând mai mult după gratii. După ce a fost condamnat definitiv pentru cumpărare de influenţă, a fost trimis în judecată într-un nou dosar în care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îl acuză de constituire de grup infracţional şi evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 25 de milioane de euro.
Este vorba despre omul de afaceri Rami Ghaziri, aflat deja în penitenciar, unde execută o pedeapsă de trei ani de detenţie la care a fost condamnat anul trecut pentru cumpărare de influenţă. Acum el a fost trimis în judecată într-un nou dosar în care DNA îl acuză de mai multe infracţiuni. Astfel, potrivit unui comunicat, Rami Ghaziri, cetăţean francez rezident în România, a fost inculpat pentru infracţiuni de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălare a banilor, în formă continuată, fapte comise în calitate de administrator al mai multor societăţi comerciale.
Alături de Ghaziri, au fost trimise în judecată alte zece persoane, pentru infracţiuni economice şi constituire de grup infracţional: Emile George Kharrat, cetăţean libanez şi român, cetăţeanul libanez Bou Ezzeedine Maher şi românul Burlacu Eduard-Orlando, administratori ai unor firme, cetăţeanul englez rezident în România Mahmoud Sleiman Moubarak, administrator al mai multor firme şi sirienii Abdulmounim Alzaid şi Hussein Zayed, (aflaţi deja după gratii), Emilia Nae, Ionela Alina Marin, Daniel Marian Raicu şi Ali Chraif, care are dublă cetăţenie, română şi libaneză.
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada iulie 2010 - august 2012, Rami Ghaziri, în calitate de administrator al mai multor firme, a constituit alături de Kharrat, Moubarak, Abdulmounim și Hussein pe de o parte, respectiv alături de Kharrat, Bou Ezzeddine Maher și Burlacu, pe de altă parte, două grupuri infracţionale organizate în scopul săvârşirii mai multor infracţiuni de evaziune fiscală. Membrii celor două grupuri infracţionale evidenţiau în actele contabile operaţiuni comerciale intracomunitare fictive, folosind circuite economice deja formate şi societăţi comerciale coordonate de membrii grupului, totul având ca scop deducerea ilegală a TVA. Ghaziri şi apropiaţii săi erau ajutaţi în realizarea activităţilor infracţionale de către ceilalţi inculpaţi.
„În perioada respectivă, inculpatul Ghaziri, alături de inculpatul Kharrat, a evidenţiat în actele contabile a trei societăţi comerciale cu profil avicol operaţiuni fictive (1.615 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de TVA) către firme de tip fantomă din Bulgaria, Cipru şi Ungaria. Aceasta a fost posibilă prin folosirea unui lanț de comercializare scriptic în care au fost interpuse mai multe societăţi comerciale tip fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului statului în sumă de 107.153.731 lei, reprezentând TVA dedusă ilegal”, se precizează în comunicatul DNA. Anchetatorii mai susţin că, în perioada 17 septembrie 2010 - 12 octombrie 2012, Rami Ghaziri a depus la organele fiscale 54 cereri de rambursare sau compensare de TVA, cereri aferente celor 1.615 facturi prin care s-a simulat livrarea intracomunitară, pentru care a beneficiat fără drept de suma de 85.993.395 lei.
Totodată, în perioada 26 octombrie 2010 - 29 noiembrie 2012, Ghaziri, alături de Kharrat, ca urmare a restituirii, de către organele fiscale, în conturile a trei societăţi comerciale, a sumei 60.686.821 lei reprezentând TVA rambursată ilegal a introdus aceşti bani în circuitul economic prin multiple plăți având drept justificare plăți furnizori, restituire credit, consultanţă către companii off-shore, achiziții imobiliare supraevaluate de la firme controlate de Ghaziri, în scopul ascunderii originii ilicite a provenienței acesteia. „În realizarea acestui mecanism infracţional, inculpaţii Ghaziri şi Kharrat au beneficiat de sprijinul inculpaţilor Zayed, Alzaid, Moubarak şi Chraif. Acesta din urmă, la data de 26 martie 2012, pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală, a semnat un contract privind vânzarea, la un preț supraevaluat, a unui teren intravilan în suprafaţă de 42.000 de metri pătraţi, situat în localitatea Mihăileşti, judeţul Giurgiu, către o societate administrată/reprezentată de inculpatul Ghaziri Rami", menţionează procurorii.
Procurorii DNA Ploieşti, care au instrumentat acest dosar, au calculat un prejudiciu total cauzat bugetului statului de 107.153.731 lei (25.035.918 euro). Anchetatorii au pus sechestru asigurător asupra bunurilor imobile şi au poprit banii din conturile lui Rami Ghaziri, instituind de asemenea sechestru asupra părţilor sociale deţinute de Ghaziri şi Kharrat la mai multe societăţi comerciale.
În vara anului trecut, Rami Ghaziri a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă în dosarul în care au fost condamnaţi fosta procuroare Angela Nicolae pentru trafic de influenţă şi fiul acesteia, Daniel Nicolae, pentru complicitate la această infracţiune.
Comments