top of page

Germania renunta la energia nucleara pana in 2022


Tragedia de la Fukushima a pus întreaga omenire pe gânduri. Una dintre ţările care a luat atitudine după catastrofa japoneză a fost Germania, unde, potrivit Angelei Merkel, cancelarul german, există un plan ca, până în 2022, să se închidă toate cele 17 reactoare aflate în funcţiune. Un incident recent, a făcut politica germană să ia atitudine mai devreme decât era prevăzut. Centrala nucleară Emsland din Germania a fost închisă temporar în urma unui incident de securitate, a anunţat Ministerul Mediului din landul Saxonia Inferioară, precizând că nu s-au înregistrat scurgeri radioactive, relatează site-ul TheLocal.de. Dispozitivele de măsurare au înregistrat o uşoară creştere a nivelului de radiaţii la centrală, iar operatorii RWE Power AG şi E.On SE au decis să închidă temporar centrala veche de 27 de ani, ca măsură de precauţie. Autorităţile au declanşat o anchetă pe tema acestui incident.

Începând din 2011, de la dezastrul de la Fukushima, Germania a închis cele mai vechi opt reactoare din totalul de 17 aflate în funcţiune, printre care şi reactorul Grafenrheinfeld, în cadrul unui plan de a renunţa la toate reactoarele nucleare până în 2022, relatează Associated Press în pagina electronică. Reactorul Grafenrheinfeld a intrat în funcţiune în 1981 şi este primul care se închide după 2011, când Germania a oprit funcţionarea celor mai vechi opt reactoare, în urma dezastrului nuclear din Japonia. Următorul care se va închide va fi unul dintre cele două reactoare de la centrala Gundremmingen din Bavaria, încetarea activităţii fiind prevăzută pentru sfârşitul lui 2017. Celelalte reactoare nucleare din Germania vor fi închise până la sfârşitul lui 2022. Germania intenţionează să genereze 80 la sută din electricitatea pe care o consumă din surse regenerabile până în 2050.

Plătitorii de taxe nu vor fi taxați pentru provizioanele legate de dezafectarea centralelor nucleare din Germania și evacuarea deșeurilor nucleare, a anunțat, joi, ministrul Economiei, Sigmar Gabriel, la finalul discuțiilor din coaliția de guvernare, transmite Reuters. “Am fost de acord că vrem să ne asigurăm - așa cum părinții sunt responsabili pentru copiii lor - că, în urma schimbărilor din companii, nu se va ajunge în situația în care contribuabilii vor plăti pentru provizioane”, a explicat Sigmar Gabriel.

Germania a introdus, în 2011, taxa pe combustibilul nuclear, care ar urma să rămână în vigoare cel puțin până în 2016. Această taxă a afectat semnificativ câștigurile companiilor germane de utilități. Cei patru operatori ai centralelor nucleare din Germania - E.ON (prezent și pe piața din România), RWE, EnBW și Vattenfall - au făcut provizioane de aproximativ 36 miliarde de euro pentru dezafectarea centralelor și evacuarea deșeurilor nucleare.

Cea mai mare companie germană de utilități - E.ON - a informat că se va concentra pe energiile regenerabile, rețele de distribuție și servicii personalizate de îmbunătățire a eficienței energetice, pentru a putea răspunde la modificările de pe piețele energetice, progreselor tehnologice și cererilor venite din partea consumatorilor. E.ON a precizat că va pregăti pentru anul acesta listarea unei companii apărute prin divizarea sa, urmând ca separarea să se realizeze în a doua jumătate a lui 2016. Grupul german a anunțat că aproximativ 15,5 miliarde de euro din provizioanele făcute pentru dezafectarea centralelor nucleare vor fi transferați în noua entitate.

Decizia E.ON a sporit temerile potrivit cărora, în final, plătitorii de taxe vor achita o parte din nota de plată legată de dezafectarea centralelor nucleare din Germania și evacuarea deșeurilor nucleare. Costurile legate de dezafectarea centralelor nucleare din Germania și evacuarea deșeurilor nucleare ar putea ajunge până la 70 miliarde de euro în următoarele decenii, ceea ce înseamnă că provizioanele de 36 miliarde de euro ale E.ON, RWE, EnBW și Vattenfall nu vor fi suficiente, a avertizat recent Michael Mueller, șeful comisiei guvernamentale care se ocupă de căutarea de fonduri pentru a finanța dezafectarea centralelor nucleare din Germania.

Purtătorii de cuvânt ai E.ON și EnBW au anunțat fiecare că provizioanele anunțate de companii sunt suficiente și au fost stabilite pe baza unui audit extern. Rezultatele financiare ale companiilor germane de utilități au fost afectate de decizia autorităților de la Berlin de a încuraja dezvoltarea energiilor regenerabile prin tarife care defavorizează termocentralele și centralele nucleare.

Reacţia germană este extrem de importantă din perspectiva solidarităţii şi a conştientizării, iar rapiditatea cu care a fost luată această decizie este şi ea una de aplaudat dacă e să ţinem cont de faptul că acum cinci ani, deputații germani abia adoptaseră legea privind prelungirea duratei de viață a centralelor nucleare.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page