Europa impotriva violentei asupra femeilor


Victimele violenţei, în înţelesul general al acestui termen, sunt femeile. La nivel european s-au luat măsuri care pot servi la combaterea violenţei împotriva femeilor includ Directiva Uniunii Europene (UE) privind victimele (2012/29/UE) şi Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenţia de la Istanbul). Directiva UE privind victimele, adoptată în 2012, stabileşte standarde minime în ce priveşte drepturile, protecţia şi sprijinirea victimelor criminalităţii în UE şi face trimitere în mod expres la victimele violenţei bazate pe gen, la victimele violenţei sexuale şi la victimele violenţei în cadrul unor relaţii apropiate.

Convenţia de la Istanbul, adoptată de Consiliul Europei în 2011, este primul instrument regional cu forţă juridică obligatorie din Europa care abordează în mod cuprinzător diferite forme de violenţă împotriva femeilor, precum violenţa psihologică, urmărirea în scopul hărţuirii, violenţa fizică, violenţa sexuală şi hărţuirea sexuală.

Primul act istoric care a reglementat drepturile oamenilor, fie bărbaţi sau femei, a fost Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluţia 217 A în cadrul celei de a III-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Drepturile universale ale omului sunt prezentate ca fiind un cod legal de comportament pentru promovarea conştiinţei plenare şi totodată reprezentări ale integrării, fiind cele care leagă particularul de universal.

La nivel universal, interzicerea discriminării pe bază de sex a fost inclusă

în articolul 2 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, articolul 2(1), 4(1) al Convenţiei Internaţionale referitoare la Drepturile Civile şi Politice şi în articolul 2(2) din Convenţia Internaţională referitoare la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale. Discriminarea sexuală a devenit preocuparea principală a Convenţiei referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, din 1979, care a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981.

Recunoscând faptul că realizarea egalităţii de drept şi de fapt între femei şi bărbaţi este un element-cheie în prevenirea violenţei împotriva primelor, a faptului că violenţa împotriva femeilor este o manifestare a relaţiilor istoric inegale de putere dintre ele două sexe, care au condus la dominarea asupra, şi la discriminarea împotriva, femeilor de către bărbaţi şi la împiedicarea avansării depline a acestora, precum şi ca natură structurală a violenţei împotriva femeilor drept violenţă de gen, putem concluziona că violenţa împotriva femeilor este unul din mecanismele sociale cruciale, prin care acestea sunt forţate într-o poziţie subordonată comparativ cu bărbaţii. În acest sens, statele membre ale Consiliului Europei au semnat, în 2011, la Instanbul, „Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice” - un tratat menit să protejeze drepturile omului, democrația şi statul de drept. Curtea Europeană a Drepturilor Omului supraveghează implementarea Convenției în cadrul statelor membre.

Convenţia de la Instanbul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice reprezintă tratatul internaţional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului. Convenția tinde spre toleranţă zero privind această formă de violenţă şi constituie un important pas înainte pentru a face această planetă un loc mai sigur.

Protecţia victimelor, prevenirea violenţei şi trimiterea în judecată a infractorilor reprezintă punctele principale ale convenţiei. Acest instrument încearcă, totodată, să schimbe mentalitatea şi sentimentele indivizilor, fiind o chemare adresată societăţii, în special bărbaţilor şi tinerilor, în sensul modificării atitudinii. În esenţă, convenţia constituie o nouă chemare la egalitate între femei și bărbați, întrucât violenţa împotriva femeilor este adânc înrădăcinată în inegalitatea dintre femei şi bărbaţi în cadrul societăţii şi este perpetuată de o cultură a intoleranţei şi a negării.

Acest tratat este primul document de acest fel care conţine o definiţie a genului. Aceasta înseamnă că acum se recunoaşte faptul că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, în persoane de sex feminin sau de sex masculin, dar că există o categorie a genului, definită social, care le conferă femeilor şi bărbaţilor roluri şi comportamente specifice. Cercetările au arătat că anumite roluri şi comportamente pot contribui la acceptarea violenţei împotriva femeilor. Graţie acestei convenţii, statele semnatare vor trebui să introducă în legislaţie ca infracţiuni grave fapte neincriminate până în prezent şi nu vor fi acceptate raţiunile de cultură, tradiţie, religie sau aşa-zisă “onoare” drept justificare a oricărui act de violenţă.

Poate cel mai important efect al Convenţiei de la Istanbul este asigurarea ca toate măsurile de mai sus să facă parte dintr-un sistem de politici cuprinzătoare și coordonate, care să ofere o soluție integrală violenței împotriva femeilor și violenței domestice.

Featured Posts
Recent Posts
Archive