top of page

Care sunt cele cinci state UE care nu recunosc independenta Kosovo

Au luptat pe întreg parcursul istoriei, antice şi recente, s-au frământat, s-au autointitulat „poporul blestemat”, şi-au scăldat teritoriul în sânge, au avut dispute religioase severe şi nici astăzi nu şi-au găsit liniştea. Este vorba despre locuitorii din Kosovo şi istoria lor zbuciumată. Pagina de istorie a recunoaşterii Kosovo la nivel internaţional ca fiind o ţară de sine stătătoare încă se scrie.

Politicile internaţionale cu privire la recunoaşterea independenţei anumitor ţări au încă lacune. Şi asta se vede cel mai bine în cazul Kosovo, care a intensificat campania pentru recunoaştere a independenţei, iar cinci state membre ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, sunt supuse presiunilor internaţionale în acest sens, potrivit ministrului sârb de Externe, Ivica Dacici. Mai precis, Kosovo a depus, la începutul lunii august, o solicitare oficială pentru a adera la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), dar iniţiativa a fost blocată rapid de Serbia, care nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii. La rândul lor, Naţiunile Unite au respins demersul Serbiei.

În contextul demersului de admitere în UNESCO, Kosovo şi-a fixat obiectivul de a fi recunoscut ca stat de cele cinci ţări membre ale Uniunii Europene care nu au făcut încă acest pas, relatează publicaţia Gazeta Express. „Au fost înregistrate progrese majore în recunoaşterea de către restul statelor membre UE”, a declarat Petrit Selimi, adjunctul ministrului kosovar de Externe. Ministrul sârb de Externe, Ivica Dacici, a confirmat că România, Slovacia, Spania, R.Cipru şi Grecia sunt supuse unor mari presiuni pentru schimbarea poziţiilor privind Kosovo. „Serbia face tot posibilul pentru a nu se multiplica numărul recunoaşterilor independenţei ilegale a Kosovo. Comunicăm cu statele UE care nu au recunoscut Kosovo. Suntem conştienţi de presiunile la care sunt supuse, dar ne aşteptăm ca poziţiile lor să rămână neschimbate”, a spus Dacici, citat de site-ul InSerbia.info.

Recent, presa sârbă a speculat că Occidentul ar fi condiţionat aprobarea unui nou plan de asistenţă financiară destinat Greciei de recunoaşterea Kosovo. România, Grecia, Spania, R.Cipru şi Slovacia sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care nu recunosc independenţa Kosovo.

Regiunea Kosovo a intrat sub administraţie ONU şi NATO după intervenţia Alianţei Nord-Atlantice din anul 1999, pe fondul conflictului militar între armata sârbă şi separatiştii kosovari de etnie albaneză. Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în anul 2008, decizia fiind recunoscută de 111 ţări.

Dacă am arunca o foarte scurtă privire în trecut, am vedea sute de ani de războaie, de neînţelegeri, de abuzuri, de crime împotriva umanităţii şi de încălcări ale drepturilor omului pe harta atât de mică dar atât de aprigă a Kosovo. Regiune a fost profund disputată în Balcani. Cea mai mare parte a regiunii se află sub administrația Republicii Kosovo, recunoscută parțial. Serbia nu recunoaște secesiunea Republicii Kosovo și o consideră o entitate condusă de ONU în cadrul suveranității statului, ca Provincia Autonomă Kosovo şi Metohia, fiind recreată de Slobodan Miloşevici, după reformele constituționale sârbe la sfârșitul anilor 1980, potrivit wikipedia.

Kosovo nu a existat niciodată ca stat de sine stătător. Pe rând, a fost parte din teritoriul triburilor traco-ilirice, apoi din Imperiul Roman, Bizantin, Țaratul Bulgar,Țaratul Sârb, și Imperiul Otoman. În secolul al XX-lea, regiunea a fost împărțită între Regatul Serbiei și Regatul Muntenegrului, iar în cele din urmă a revenit statului succesor, Regatul Iugoslaviei. După sfârșitul Războiului din Kosovo și încetarea bombardamentului Iugoslaviei de către NATO, teritoriul a intrat sub administrație interimară a Organizației Națiunilor Unite (UNMIK). În februarie 2008, Adunarea din Kosovo a declarat că provincia Kosovo este independentă și cunoscută ca Republica Kosovo. Din 9 noiembrie 2009, independența este recunoscută de 75 de state membre ONU și de Republica Chineză (Taiwan).

În încercarea de rezolva definitiv situaţia, pe 8 octombrie 2008, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care solicită Curții Internaționale de Justiție, un aviz consultativ cu privire la problema declarației independenței provinciei Kosovo. Şi dacă problema ar fi fost doar a vecinilor regiunii, care se consideră a fi, fiecare, stăpân, din perspectivă istorică, dat fiind că fiecare a avut câte puţin din această regiune în posesie vremelnică, poate că problema s-ar fi rezolvat până acum. Însă, o importanţă deosebită este acordată de către organismele internaţionale părerilor celor două mari grupuri etnice din Kosovo, albanezii și sârbii, care nu au încetat niciodată să se războiască pentru supremaţie. Iar aceste păreri nu vor fi rostite niciodată pe o singură voce.https://ro.wikipedia.org/wiki/Kosovo - cite_note-3

Adunarea din Kosovo a aprobat declarația de independență a Republicii Kosovo pe 17 februarie 2008.https://ro.wikipedia.org/wiki/Kosovo - cite_note-bbc_proclaim-24 În zilele următoare, o serie de state (Statele Unite, Turcia, Albania, Austria, Germania, Italia, Franța, Regatul Unit, Taiwan, Australia, Japonia, Coreea de Sud și altele) au anunțat recunoașterea independenței, în ciuda protestelor din partea Rusiei și a altor țări din cadrul Națiunilor Unite.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page