top of page

Roma si ce nu stiai despre capitala Italiei


Roma, Londra, Paris, Madrid și Berlin. Iată topul celor 5 capitale europene la care oamenii visează că într-o bună zi, salariul le va permite să meargă într-una dintre aceste călătorii. În Londra se bea ceai cu lapte. Și plouă des. În Paris, poveștile de dragoste cresc în intensitate precum turnul Eiffel. Madrid își așteaptă mândru turiștii la un adevărat spectacol de coridă. Berlin promite să stăpânească setea de aventură cu cea mai bună și ieftină bere din câte ai încercat. Ce promite Roma?

Roma nu este totul despre pizza, spaghetti, Fontana di Trevi, sunetul limbii cu adevărat latine, străzile cu miros de oregano, sutele de mii de motociclete, eșarfe, designeri renumiți, fântâni cu apă potabilă la fiecare pas, carabinieri care servesc cu mândrie cetățeanul și turiștii, expresso-ul scurt, relațiile pasionale de la balcon sau stilul romantic de a transmite muzică.

Iată în cele ce urmează ce nu știai despre capitala Italiei:

În Roma, rareori ninge. Statisticile spun că se întâmplă o dată la 25 de ani ca italienii

să vadă zăpadă, fapt pentru care de fiecare dată când se întâmplă autoritățile italiene se simt luate prin surprindere și fac față cu greu noii provocări. Traficul întâmpină probleme, obiectivele turistice importante sunt închise vizitelor, elevii rămân câteva zile acasă iar cele două aeroporturi Fiumincino și Ciampino se văd nevoite să fie închise temporar;

Unul dintre cele mai extraordinare locuri de vizitat în Roma este în realitate și unul

dintre cele mai puțin cunoscute turiștilor. Villa Borghese este al treilea cel mai mare parc al capitalei Italiei și cea mai întinsă grădină suspendată de unde se poate observa întreaga Romă. Situată la numai 2 minute, deasupra celebrei Piazza del Popolo, Villa Borghese este o adevărată încântare pentru momentele de după amiază. Cu un aer specific arhitecturii italiene, palmieri înalți, răcoarea unei brize de înălțime, priveliște de ansamblu și inspirația pentru tot ce te înconjoară, locul îți oferă posibilitatea de a face sport în aer liber, a face picnicuri, a asculta pe acorduri de chitară povestea unei națiuni care și-a păstrat cu atâta succes întreaga istorie, de a face o plimbare fără sfârșit și a savura momente unice;

Italienii fac foarte mult sport. Fapt pentru care se explică și condiția fizică de invidiat a

persoanelor de vârsta a treia. De regulă, cel mai practicat sport este jogging-ul însă aceștia optează pentru un anumit mod de a se menține în formă numai după ce au sesizat că le va aduce ca și o primă condiție, fericirea;

Roma beneficiază nu doar de ieșirea la mare pentru o zi de bronz și scăldat ci și de

renumitul lac din stațiunea Castel Gandolfo. Priveliștea întinderii acestei suprafețe de apă și străzile suspendate periculos între munte și mare te duc cu gândul la Sicilia. Pentru că nu este un loc cunoscut de către turiști, italienii profită de liniște și oaza de intimitate pentru a savura momentul unui cuget salvator în stațiunea care adăpostește reședința de vară a Papei (castelul se poate vedea din orice unghi al lacului) și impunătoarea fortăreață unde Papa Benedict al XVI-lea s-a retras pentru totdeauna.

Când unei familii i se naște un copil, tatăl face publică nașterea și mândria noului rol

prin ancorarea unei funde uriașe realizată din panglică, de poarta principală a casei. Dacă noul născut este băiat, funda va trebui să aibă culoarea albastră, iar în cazul nașterii unei fete, tatăl va avea grijă ca funda să fie una roz. Astfel, vecinii, prietenii și cei care trec prin fața casei acestuia să fie informați despre recentul eveniment;

Și italienii au țuica lor și se numește Grappa. Realizată din tescovina de struguri,

grappa se servește numai în pahare foarte mici la finalul cinei.

În noaptea de 5 spre 6 ianuarie, copiii italienilor o așteaptă cu nerăbdare pe Befană: o

baba cloanță care intră pe hornul casei și lasă daruri copiilor cuminți sau cărbuni de zahăr, celor care au fost răi. O dată cu Befana se încheie practic, șirul întregilor sărbători de iarnă.

Înghețata Romei este cunoscută sub numele de Gelato. Posibilitatea de a-ți realiza

singur un cornet dintre zeci de variante de arome a născut dorința întregului mapamond de a deschide o Gelaterie în aproape fiecare capitală a lumii. Însă cea mai bună gelato a Romei, este cu desăvârșire, înghețata de Pavona!

Jurnalul european te provoacă să îți treci pe lista obiectivelor din viitorul apropiat o călătorie de neuitat în Roma, de unde să descoperi singur alte lucruri pe care nimeni nu le știa despre capitala Italiei și să ni le împărtășești și nouă!

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page