Manastirea Govora, ridicata cu danii de la Vlad Dracul


Nu toţi mergem la biserică. Mai mult, nu toţi vizităm mănăstiri, lăcaşe sfinte cu care România se poate mândri. Multe dintre acestea sunt unice în Europa sau în lume datorită caracteristicilor lor legate de arhitectură, vechime, energii, legende sau întâmplări miraculoase. Cu toate acestea, există câteva astfel de locuri în România care trebuie neapărat vizitate, dacă nu din spirit religios, atunci măcar pentru împlinirea unui gol estetic şi spiritual, de care, poate nici nu suntem conştienţi că există până nu ajungem acolo. Mănăstirea Govora este unul dintre aceste locuri şi vă prezentăm în continuare povestea ei.

Stă ghemuită la poalele dealului Coșul Mare, pe o fostă moşie de boieri mari, peste care au curs râuri de sânge şi obidă. Așezământul monahal de la Govora este unul dintre cele mai vechi de pe pământul României şi a fost creat în vremuri grele, de restrişte. Pe atunci, domn al Ţării Româneşti era Vlad Ţepeş, zis şi Vlad Dracul. În atmosfera încărcată de legende sângeroase şi întâmplări inexplicabile, s-a ridicat către tării lăcaşul sfânt, o construcţie din lemn, simplă, dar întărită cu multă credinţă. În anul 1440, lăcaşul a fost distrus de boierul Albu cel Mare, un puternic nobil feudal, probabil înrudid cu Basarabii, care a vrut să-l înlăture pe domn de la tron, pentru a-i lua locul. Pentru a-şi demonstra independenţa faţă de Dumnezeu şi puterea, Albu cel Mare a pus la pământ construcţia. Pe locul în care s-a aflat lăcaşul cel sfânt, spun legendele, vreme de jumătate de secol nu a crescut nimic şi chiar şi animalele îl ocoleau.

52 de ani mai târziu, între anii 1492-1496, biserica a fost refăcută de Vlad Călugărul și Radu cel Mare. Pisania cea mai veche păstrată afirmă că “[...] această biserică cine a zidit-o nu se știe [...], iar Radu cel Mare [...] au dires-o și au înfrumusețat-o [...]”. De altfel domnia acestui voievod a însemnat un moment important pentru acest locaș de cult. Voievodul reface aproape din temelii biserica “[...] pe care am văzut-o părăsită de la sfânt răposații strămoșii noștri [...]”, şi confirmă “vechile danii de la Vlad Dracul, bunicul său, Vlad Călugărul și Smaranda (Salomia), părinții săi, și îi face alte multe danii”.

În timpul domniei luminate a domnitorului Matei Basarab, un secol şi jumătate mai târziu, între anii 1640-1645, lăcaşul este reparat şi mărit, deoarece urma să găzduiască tiparnița dăruită de mitropolitul Petru Movila de la Kiev. Așezarea tipografiei în incinta mănăstirii s-a făcut din porunca și cu cheltuiala voievodului Matei Basarab și cu osteneala egumenului Meletie Macedoneanul, care o adusese de la Kiev. Mănăstirea Govora rămâne astfel în istoria României ca fiind gazda primei tipărituri în limba română, „Pravila de la Govora”, după tipăriturile din Ardeal ale lui Coresi. Potrivit Arhiepiscopiei Râmnicului, încăperile în care a funcționat vechea tipografie mai există și astăzi. „Pravila de la Govora” este întâiul cod de legi din țara Românească (1640). I se mai spune Pravila Bisericească sau Pravila Mică şi a fost tipărită în limba română, cu alfabet chirilic. Lucrarea reprezintă prima culegere de legi juridice, canonice și civile, în limba română. Traducerea s-a făcut după o ediție slavonă care are la bază un nomocanon bizantin, arăta Muzeul Naţional al Ţăranului Român într-un comunicat dat publicităţii cu prilejul unei expoziţii în care publicul a putut vedea preţioasa carte.

După