Civilizatia, asa cum o stim, va disparea in 2040?

Scenariile despre sfârşitul lumii nu mai sunt demult o noutate. Fie industria cinematografică, fie cea livrescă, fie cea a cercetărilor ştiinţifice, toate prezic, sub o formă sau alta sfârşitul lumii. Concret, lăsând la o parte melancoliile şi apocalipsele inventate, un lucru rămâne cert: noi suntem propriii noştri călăi. Suntem singurii (desigur, în afara unui scenariu de invazie al fiinţelor extraterestre) care ne putem face rău şi o facem cu o inconştienţă şi o lipsă de îngrijorare în ce priveşte viitorul, vecine cu demenţa. Zona de conflict situată pe continentul african se prefigurează deja ca o mare potenţială criză, care s-ar putea relua, mai puternic şi în culori şi mai sumbre, oriunde şi oricând, pentru toată omenirea.

Sute de studii au fost făcute pe această temă, implicând, cu toatele, sfârşitul, sub o formă sau alta, al lumii. Unul dintre cele mai recente studii, aparţinând unei universităţi britanice, prezice prăbuşirea societăţilor noastre în jurul anului 2040. Tabloul descris în studiul coordonat de Anglia Ruskin University ne aduce în spaţiul schimbărilor climatice, unul dintre cele mai viabile scenarii de acest gen. Singura condiţie pentru ca societăţile noastre să nu se sfârşească fără drept de apel este să ne schimbăm obiceiurile. Potrivit revistei Insurge Intelligence, aceste noi modele ştiinţifice, dezvoltate de universitate şi susţinute de unii membri ai guvernului britanic, printre care ministrul Agriculturii, se bazează pe un fenomen de reacţie în lanţ, cauzat de om şi de mediul înconjurător în plină transformare. Chiar marele concern bancar Lloyd's se numără printre susţinătorii acestei teorii, reprezentanţii acesteia ducând lucrurile şî mai departe şi propunând, pentru clienţi, un raport privind riscurile prăbuşirii societăţilor şi, implicit, a veniturilor lor, după un şoc cauzat de clătinarea sistemului alimentar mondial.

Concret, autorii studiului arată că sunt suficiente trei catastrofe climatice pentru ca producţia mondială de produse alimentare să scadă drastic, iar preţurile să crească dramatic, antrenând o cristalizare a tensiunilor la nivel mondial şi o destabilizare alarmantă a guvernelor lumii. „Revolte ale foamei izbucnesc în zonele urbane din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi America Latină. Euro slăbeşte văzând cu ochii, bursele europene şi americane pierd 10 şi, respectiv, 15%”, scriu experţii Universităţii Anglia Ruskin. Acelaşi tip de structură pesimistă se regăseşte şi în alte studii sau rapoarte de cercetare, precum cea a Universităţii din Melbourne, care trage un puternic semn de alarmă legat de limitele creşterii, subiect evocat deja, în urma de aproape patru decenii, într-o celebră carte publicată de un grup de studenţi de la MIT. Şi lista poate continua, potrivit revistei Insurge Intelligence, cu studiul universităţilor americane Stanford, Princetons şi Berkeley, care anunţă că ne confruntăm cu un proces de dispariţie masivă a animalelor.

Toate aceste studii nu fac însă decât să descrie, în mod firesc, evoluţia etapelor schimbările climatice, tot mai evidente şi repercusiunile acestora, la toate nivelurile, fie că vorbim despre agricultură, fie despre creşterea animalelor, producţia de hrană, alimentarea cu apă, procesul de industrualizare, etc. Dacă toate aceste domenii ar fi afectate, este firesc ca şi calitatea vieţii noastre să scadă vertiginos. Nici nu se mai poate pune problema investiţiilor sau puterii de cumpărare a monedelor naţionale sau a ierarhizărilor sociale. Totul s-ar transforma într-un imens haos, guvernat şi coordonat de cei care (şi aceste specimene există, spun specialiştii), au apucat să-şi facă provizii, discuţia purtându-se, evident, la nivel global. Aşadar, statele cele mai puternice din lume vor deveni cele care au surse de apă proprii, surse de hrană, de petrol etc. Marile structuri financiare nu vor mai însemna decât coloşi cu picioare de lut, care se vor prăbuşi la prima adiere a crizei, iar întreg sistemul de investiţii strategice în spaţiul virtual va deveni doar un mare balon de săpun.

Ce este foarte important de subliniat: toate aceste lucruri nu se vor produce brusc. Nu vom putea spune că schimbările climatice ne-au luat prin surprindere, în contextul în care mediile universitare şi organizaţiile de protecţia mediului de pe întreaga suprafaţă a globului atrag atenţia asupra acestui mare pericol de ani buni. Nu vom putea spune nici că n-am ştiut care sunt implicaţiile reale ale schimbărilor climatice, determinate, în principal, de încălzirea globală, dat fiind rapoartele şi studiile extrem de bine documentate şi făcute publice cu surle şi trâmbiţe în aproape fiecare an. Dincolo de studii însă, simţim pe pielea noastră, în fiecare anotimp sau ceea ce obişnuiam să numim anotimp, cum lucrurile se schimbă. Verile sunt din ce în ce mai toride, iernile din ce în ce mai dure, primăveri şi toamne avem doar ca să măsurăm anul calendaristic căci, în termeni meteorologici vorbind, nu le mai simţim demult.

Toate acestea ar fi să tragă demult un semnal de alarmă la nivel global. Dat fiind faptul că nu se întâmplă nimic, s-ar părea că semnalul a fost şi este ignorat în continuare. Repercusiunile se simt deja, iar generaţiile următoare vor avea de depus înzecit mai multe eforturi pentru a minimaliza ceea ce, probabil, noi am fi putut repara sau măcar încetini.