Ramuri de maslin pictate pe tevi de tun

July 9, 2015

 

După ce Rusia a făcut un tur de forţă, dansând un kazacioc sângeros pe covorul roşu brodat cu ramuri de măslin al diplomaţiei europene, preluând, pur şi simplu, Crimeea (referendumul fiind doar o glumă proastă de care Putin şi-a râs probabil în pumni), procurorul general al Rusiei a anunţat că va examina dacă Uniunea Sovietică a acţionat legal atunci când a recunoscut independenţa celor trei state baltice, în prezent membre NATO, din anul 1991.

 

Potrivit BBC, o sursă din cadrul biroului procurorului general, citată de agenţia rusă de presă Interfax, a precizat că ancheta privind independenţa statelor baltice vine după o cerere din partea a doi deputaţi. În scrisoarea lor, parlamentarii Ievghenii Fiodorov şi Anton Romanov, membri ai Partidului Rusia Unită a lui Vladimir Putin, precizează că, în urmă cu 24 de ani, decizia de a recunoaşte independenţa statelor baltice a fost luată de “un organism neconstituţional”. Sursa a adăugat că nu vor fi “consecinţe legale” dacă recunoaşterea din 1991 a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei va fi considerată ilegală. Ministrul de Externe lituanian, Linas Linkeviciusa descris ancheta ca fiind “o provocare absurdă din punct de vedere legal, moral şi politic”.
 

Absurd sau nu, această nouă lovitură de imagine dată de Rusia Uniunii Europene nu poate decât să ne îngrijoreze. Scenariul prelării crimeii s-a desfăşurat la fel, credulitatea Uniunii fiind ferm şi aspru taxată de Putin. Concret, Crimeea este acum teritoriu rusesc, iar în Ucraina mor oameni în fiecare zi în numele unui război ciudat, separatiştii pro-ruşi declarând că nu fac altceva decât să se apere de ucrainienii care vor să-i scoată în afara graniţelor ţării. La Doneţk a plouat cu bucăţi de cadavre din cer atunci când (încă) nu se ştie cine a tras cu o rachetă, doborând zborul MH17, aparţinând Malaysian Airlines. Un act terorist imposibil de încadrat în orice tip de dorinţă de expansiune, căci aproape 300 de oameni nevinovaţi au părăsit această lume în flăcări. De ce s-a întâmplat asta? Cine este responsabil pentru cumplita tragedie? Sunt încă întrebări fără răspuns, cu toată implicarea Uniunii Europene şi a observatorilor internaţionali. 

 

În acest război aparent interminabil, de uzură, pe termen lung, Rusia are de câştigat, iar Uniunea Europeană de pierdut. Ce să credem însă despre această nouă şi beligerantă declaraţie? Se pregătesc ruşii, după ce au văzut că pot anexa teritorii fără să li se întâmple nimic, să invadeze, preia şi anexeze statele baltice?

 

Reamintim că cele trei state baltice au fost ocupate de forţele comuniste sovietice în anul 1940, iar URSS s-a destrămat în anul 1991. Există o mare minoritate etnică rusă în Estonia şi Letonia şi una mai mică în Lituania. Statele baltice s-au alăturat UE şi NATO în anul 2004, iar în ultimii ani Rusia a văzut acest lucru drept o provocare ostilă intereselor sale privind securitatea. Tensiunile dintre Rusia şi statele zonei baltice sunt tot mai ridicate, după anexarea Crimeii şi izbucnirea luptelor din estul Ucrainei, în luna aprilie 2014. Între timp, NATO şi-a intensificat prezenţa în statele baltice, în semn de răspuns la exerciţiile militare ruse semnificative, inclusiv o crescută activitate a forţelor aeriene ruse în zona baltică. Mai mult decât atât, în 22 iunie, biroul procurorului general al Rusiei a început o anchetă privind o organizaţie pentru drepturile consumatorului care i-a avertizat pe ruşi cu privire la călătoriile în Crimeea. La cererea procurorilor, agenţia guvernamentală pentru comunicaţii a blocat rapid site-ul Societăţii pentru Protecţia Drepturilor Consumatorului. 

 

Dacă luăm în considerare şi declaraţiile extrem de belicoase ale ruşilor legate de prezenţa scutului NATO pe teritoriul României, ameninţată direct că “va fi o ţintă”, precum şi îndelung discutata alianţă aerospaţială pe care Rusia vrea să o încheie cu China, eliminând astfel concurenţa Statelor Unite ale Americii, nu ne mai rămâne decât să ne dorim ca toate aceste situaţii să-şi găsească rezolvarea secolul viitor, adică undeva la o distanţă apreciabilă de dispariţia noastră de pe acest pământ. Cu siguranTă vom reveni cu amănunte.

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload