TVR, bani de la buget
Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, îi solicită premierului Victor Ponta ca Guvernul să aloce o sumă de 560.000 de dolari pentru ca TVR să poată să transmită Jocurile Olimpice de Vară Rio 2016. In acest sens, Stelian Tănase i-a transmis lui Victor Ponta o scrisoare, în care spune că "televiziunea publică este preocupată să asigure accesul tuturor cetăţenilor din România la programe de interes naţional, conform misiunii sale. Cele mai urmărite producţii TV sunt cele sportive. De altfel, competiţii sportive precum Jocurile Olimpice de Vară şi de Iarnă, Campionatele Mondiale şi Europene de Fotbal şi meciurile oficiale ale echipei naţionale de fotbal sunt definite ca evenimente de importanţă majoră şi de către Guvernul României, conform H.G. nr. 47/2003", se spune în scrisoarea transmisă Guvernului de către Stelian Tănase şi remisă şi MEDIAFAX de reprezentanţii TVR, la solicitarea agenţiei de presă.
In aceeaşi scrisoare, Stelian Tănase spune că, de la preluarea mandatului, a făcut publică situaţia Societăţii Române de Televiziune, a informat constant Guvernul despre starea financiară a TVR şi despre demersurile pe care le face instituţia în vederea achiziţionării acestor evenimente de importanţă majoră, iar în unele cazuri punctuale a cerut sprijinul Guvernului.
"Situatia financiară a TVR nu s-a îmbunătăţit, astfel încât, alături de colegii din Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române, vă solicit susţinerea Guvernului în vederea transmiterii Jocurilor Olimpice de Vară 2016 din Brazilia", mai spune Stelian Tănase în scrisoarea transmisă lui Victor Ponta.
Potrivit lui Tanase, Televiziunea Română deţine drepturile TV exclusive pentru această competiţie sportivă şi va transmite în direct sau înregistrat în jur de 400 de ore, pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, alături de interviuri, reportaje şi corespondenţe pentru jurnalele sportive şi ştiri cu şi despre sportivii români de la JO.
"In vederea transmiterii de la faţa locului, CA al TVR a aprobat o serie de cheltuieli pentru activităţi logistice şi în acest moment ne aflăm în faza de a solicita organizatorilor comenzile pentru echipamentele tehnice, indispensabile pentru orice transmisie TV. Deşi cheltuielile tehnice vor fi mai mici decât cele de la JO de Vară de la Londra 2012, ele depăşesc posibilităţile financiare ale TVR", mai spune Stelian Tănase.
El precizează că Jocurile Olimpice de Vară sunt foarte populare, iar rezultatele sportivilor români sunt foarte bune. De exemplu, la JO de la Londra, România s-a situat pe locul 27 în clasamentul pe naţiuni, din 204 ţări participante, cu 9 medalii - 2 de aur, 5 de argint şi 2 de bronz, mai spune Stelian Tănase.
"În aceste condiţii, adresăm Guvernului României solicitarea de a ne sprijini financiar pentru cheltuielile logistice şi tehnice ale transmisiunilor Jocurilor Olimpice de Vară Rio 2016, în valoare de 560.000 USD", mai spune Stelian Tănase în aceeaşi scrisoare, în care îl asigură pe Victor Ponta de "întreaga sa consideraţie". Scrisoarea transmisă de Stelian Tănase lui Victor Ponta vine după ce, în luna martie, Societatea Română de Televiziune a anunţat că a înaintat Ministerului Culturii un proiect de lege privind completarea articolului 41, alineatul 1 din Legea numărul 41/1994 de organizare şi funcţionare a TVR, care să reglementeze accesul tuturor cetăţenilor la evenimentele de importanţă majoră, naţionale şi internaţionale, aşa cum sunt ele definite în Hotărârea Guvernului numărul 47/2003.
La momentul respectiv, TVR spunea că, prin programele sale, are rolul de a oferi telespectatorilor evenimentele culturale, artistice şi sportive stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 47/2003 ca fiind de importanţă majoră: Festivalul Internaţional "George Enescu", Jocurile Olimpice de Iarnă, Jocurile Olimpice de Vară, Campionatul Mondial şi cel european de fotbal, precum şi jocurile de calificare ale echipei naţionale a României.
"Acest lucru impune însă şi luarea unor măsuri care să asigure o finanţare corectă a serviciului public de televiziune, pentru a avea şi sursele necesare achiziţionării drepturilor de difuzare. Singurul eveniment de importanţă majoră cu finanţare asigurată de la bugetul de stat este Festivalul George Enescu", spunea la momentul respectiv șeful TVR.