top of page

NOI OPORTUNITATI PRIVIND INVATAMANTUL ROMANESC IN STRAINATATE


Deputatul Aurelian Mihai (PNL) a anunţat în data de 16 iunie 2015 adoptarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii educației naționale nr. 1/ 2011 ce vizează înfiinţarea unui Institut pentru Învățământul Românesc în Străinătate, care va fi în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Acest Institut va organiza unităţi de învăţământ cu predare în limba română, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, având ca punct de plecare articolul 32 din Constituţia României, conform căruia „statul asigură dreptul necondiţionat la învăţătură al tuturor cetăţenilor prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare”.

Iniţiativa acestui proiect de lege a fost susţinută în unanimitate de către deputaţii Comisiei pentru comunităţile românilor din afara ţării primind un raport favorabil.

Prin modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/ 2011, formele de organizare ale învăţământului au fost clasificate în învăţământ fără frecvenţă, învăţământ cu frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă pentru elevii care au cetăţenia română şi domiciliul sau rezidenţa în străinătate. Completarea aceleiaşi Legi a educaţiei naţionale s-a realizat prin introducerea unor noi articole care prevăd organizarea învăţământului primar şi gimnazial şi la distanţă pentru elevii cu cetăţenie română şi domiciliul în străinătate.

Părinţii care doresc să îşi înscrie copilul în sistemul de învăţământ la distanţă în România au obligaţia să înainteze o notificare Centrului pentru Educaţie la Distanţă din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, cu cel puţin 90 de zile înainte de începerea anului şcolar. În notificare trebuie să se specifice motivaţia şcolarizării la distanţă în România şi să anexeze o copie a diplomei de studii obţinută şi adeverinţa medicală din care să rezulte că este apt psihologic să desfăşoare activităţile de predare, adeverinţă ce trebuie anexată în original şi în copie legalizată în limba română.

O altă modificare cu un impact favorabil este şi cea adusă la iniţiativa Deputatului Ovidiu Raețchi, care se arată îngrijorat de faptul că mulţi copii se află în situaţia de a repeta un an şcolar, datorită “lipsei unui sprijin concret pentru pregătirea eficientă în vederea susţinerii şi promovării examenelor de diferenţă”. Acesta a inițiat în Parlamentul României un proiect de lege pentru completarea legii educației nr. 1/2011 având scopul de a susţine copiii românilor cu domiciliul în străinătate care doresc să-și facă studiile în limba română. Prin această modificare a unor paragrafe din lege, se urmărea introducerea modalității de studiu la distanță pentru învățământul primar și gimnazial, prin crearea de către Ministerul educației Naționale a unei platforme e-learning, cursurile și testările desfășurându-se online sub supravegherea Centrului pentru Educația la Distanță creat în acest scop. Platforma e-learning pentru învăţământul la distanţă oferă posibilitatea documentării şi urmăririi programelor de instruire, a materialelor de curs, dar şi verificarea cunoştinţelor dobândite de elevii care au cetăţenie română şi domiciliul în străinătate.

În sprijinul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, unităţile de învăţământ universitar oferă o paletă largă de programe de studii prin sistemul de învăţământ la distanţă şi cel cu frecvenţă redusă, programe de formare continuă privind promovarea educaţiei adulţilor şi având scopul de a oferi posibilitatea calificării, specializării, perfecţionării sau reconversiei profesionale.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page