Pensiile parlamentarilor 

- Cu mult mai mari

Nu pentru că era nevoie, ci pentru că a existat un proiect de lege ce trebuia discutat în Parlament, în vederea modificării şi completării Legii nr. 96/2006 relativă la Statutul deputaţilor şi senatorilor,  fiind depus pe data de 15 aprilie la Camera Deputaţilor, s-au supus la vot pensiile tuturor membrilor parlamentului, obţinându-se astfel  mărirea acestora. Potrivit Legii nr. 96/2006, indemnizaţia de parlamentar nu reprezintă salariu şi la aceasta nu se adaugă sporurile prevăzute în legislaţia muncii.  

 

Proiectul care introduce pensiile speciale pentru parlamentari a primit astăzi votul final şi a fost adoptat la vedere, prin ridicarea mâinilor. Acest proiect de lege ,care măreşte veniturile parlamentarilor ce se vor pensiona, a primit 303 voturi pentru, 124 împotrivă, şi 2 abţineri şi va trebui să fie promulgată de Preşedintele Klaus Iohannis.

 

Anexa proiectului de lege  cuprinde o prezentare sintetică referitoare la indemnizaţiile parlamentarilor, la vârsta acestora de pensionare şi la cuantumul pensiei din unele state membre ale Uniunii Europene.

            Conform proiectului de lege, deputaţii şi senatorii ajunşi la vârsta standard de pensionare au dreptul să primească, la cerere,  o indemnizaţie pentru limita de vârstă după încheierea mandatului, făcând excepţie de la această indemnizaţie cei care au fost condamnaţi penal. Indemnizaţia se va acorda şi celor care au fost parlamentari înainte de aprobarea acestei legi, sub condiţia îndeplinirii cerinţei referitoare la vârsta standard de pensionare şi va fi acordată din bugetul de stat. În ceea ce priveşte mandatele incomplete, indemnizaţia se va calcula proporţional cu durata efectivă de activitate parlamentară  a mandatului exercitat, limita minimă a mandatului fiind de 6 luni.

 

La începutul şedinţei, liberalii au ameninţat că părăsesc şedinţa comună a celor două camere, fiind nemulţumiţi de proiect. Deputaţii şi senatorii care ies la pensie după ce au avut un singur mandat vor primi cu cel puţin 1.200 de lei mai mult, iar pentru aceia care au avut trei sau mai multe mandate, bonusul ajunge la 4.000 de lei, cuantumul indemnizaţiei fiind reprezentat de produsul numărului de luni de mandat înmulţit cu un procent de 0,55% din indemnizaţia lunară brută.  

 

Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a declarat că liberalii au votat împotrivă.

„Nu cred că parlamentarii sunt o prioritate şi trebuie respectat principiul contributivităţii, chiar şi când vorbim despre parlamentari.

Nu cred că sunt argumente pentru atacarea la Curtea Constituţională, dar vom analiza serios dacă putem face acest demers.

Nu ştiu dacă a mai existat alt coleg care să fi votat. Grupul Parlamentar al PNL a votat împotrivă, dacă a fost vreun coleg care să se abţină sau să voteze în favoare, nu ştiu. Am cerut vot la vedere, pentru ca majoritatea parlamentară să îşi asume public poziţia, cum a făcut şi PNL”, a declarat Alina Gorghiu.

Este vorba despre o indemnizaţie care se va adăuga pensiilor, la cerere, pentru parlamentarii care împlinesc vârsta de pensionare. PNL susține, prin purtătoarea sa de cuvânt, că la momentul în care va fi necesar ca membrii acestui partid să ceara această indemnizație, ei nu vor abuza de acest nou drept, ci îl vor folosi în limitele bunului simț.

 

 

14.06.2015

Reclame: