top of page

Marian Vanghelie contesta decizia

lui Ponta de a nu demisiona

Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, îi scrie pe Facebook premierului Victor Ponta, căruia îi transmite că „generalul Oprea are o viteză fantastică în a pune mâna pe PSD”. Marian Vanghelie mai spune că planul lui Victor Ponta este „îndepărtarea generalului Coldea, sacrificarea procurorului Kovesi, numirea la conducerea SRI a generalului Oprea și a socrului lui la SIE".

 

Întregul mesaj al fostului edil Bucureștean, postat pe pagina acestuia de Facebook și semnat, echipa de comunicare, este după cum urmează în rândurile de mai jos.„Victore, cât mai trebuie să greșești ca să înțelegi că România nu începe și nu se termină cu tine? În acest moment nu mai e vorba de doctrine și ideologii, ci de cum salvăm România de oameni ca tine și ca Generalul Oprea, de finii, nașii, rudele și prietenii voștri, puși în posturi cheie și folosiți permanent ca arme împotriva celor care îndrăznesc să se opună intereselor voastre. Procesul de confiscare a partidului pentru care am luptat alături de alți PSD-iști adevărați, a Guvernului României, inclusiv a bunei desfășurări a justiției, continuă și se intensifică.

Încă de când era șef al Corpului de Control al Primului Ministru, Victor Ponta, alături de Generalul Oprea și o camarilă de aceeași teapă, se ocupă intens să distrugă lideri politici prin construirea de dosare false.

 

Generalul Oprea are o viteză fantastică în a pune mâna pe PSD. Vedeți fiefurile tradițional social democrate și ce s-a întâmplat cu ele. Aviz celor din zonele neatinse, încă! Să nu va treziți cu niște dosare, dacă nu faceți frumos! Toate astea erau de așteptat. Victor Ponta și-a permis ca în timpul ședințelor de partid să își declare intențiile în ceea ce privește "strategia de reorganizare", prezentând un plan prin care își propunea ridicări în funcție și tăieri de capete: îndepărtarea Generalului Coldea, sacrificarea Procurorului Kovesi, numirea la conducerea SRI a Generalului Oprea și a socrului lui la SIE.

 

Victor Ponta și-a propus și a reușit să scape de lideri din partid ca Adrian Severin, Ion Toma, de primari și președinți de consilii județene. Gheorghe Nichita, Tudor Peniuc, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu fiind doar câțiva dintre acești liderii-a folosit de Noul Cod Penal și de Noul Cod de Procedură Penală pentru a scăpa de nedoriți, coduri pe care acum vrea să le modifice pentru a se proteja de justiție împreună cu acoliții săi, unul din ei fiind Dan Șova. Victor Ponta se folosește de funcțiile aliaților lui: Oprea, Cazacioc și Nițu, pentru a crea noi dosare și a scăpa de adversari. Dacă tot este "creația" Generalului Oprea, metodele sunt aceleași….

 

Când te folosești de partid în interes personal este una, dar când îți vinzi tara, al cărei premier ești, este cu totul alt lucru. Într-una din ședințele de BPN ale PSD, Victor Ponta îi ordona lui Titus Corlățean, Ministrul de Externe din acea vreme, să îi aranjeze întâlniri bilaterale la Olimpiada de Iarnă ce a avut loc la Soci în 2014. În acel moment, aliații strategici europeni și americani boicotau festivitățile de deschidere a olimpiadei, iar Ponta ocupa loc de cinste în tribună. În baza aceluiași principiu a fost și la Baku. În alte ședințe de BPN ale PSD tot Victor Ponta a fost acela care a menționat de câteva ori bunele relații pe care le are cu China și Rusia și le propunea ca alternativă la relația cu Statele Unite. Într-o altă ședință de BPN a PSD, Dragnea s-a referit la faptul că Victor Ponta a pierdut alegerile din cauză că americanii au ordonat rețelei Facebook să îl susțină pe Ioannis. Victor Ponta a fost întru totul de acord cu Dragnea. Toate acestea dovedesc clar obsesia lui Ponta faţă de Rusia și China, de zona eurasiatică. De ce să ne mai mirăm, atunci, de plecarea lui la Baku sau de multiplele vizite în China? Victor Ponta este disperat să vândă România pentru interesul lui imediat.

 

În ședințele de partid tăia și spânzura. Păcat că a fost și a rămas un las și, de câte ori este înfruntat, dă bir cu fugiții. Ori pleacă în concediu, ori se duce la doctor…

Victore, România se află la granița unui conflict sângeros! Nu faptul că te-ai dus la Baku este grav, dar orice vizită a unui prim ministru român într-o tara străină reprezintă România. Un premier român trebuie să exprime o poziție comună a statului român. Chiar nu există cineva care să îți atragă atenția că nu te poți afișa cu Putin sau Lukașenko exact în ziua în care erai acuzat că nu permiți milioanelor de români din Diaspora să voteze?

 

În privința Generalului Oprea, ai ajuns la vorba mea. Spuneam în precedenta postare că prin mezalianța cu Generalul Oprea, îți sacrifici destinul politic și odată cu al tău, al întregului partid. Și iată că Generalul Oprea a ajuns să șantajeze Partidul Social Democrat și să ne dea lecții de moralitate.”

Marian Vanghelie este în arest preventiv din 14 martie, în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, unele fapte fiind săvârșite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5, amintește Mediafax.

 

Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, a dispus, în 28 martie, suspendarea lui Marian Vanghelie din funcția de primar al Sectorului 5, pe care o deține de 15 ani, după ce în 27 martie s-a decis definitiv arestarea preventivă a edilului.

13.06.2015

Reclame:

bottom of page