Zelenski: „Organizația Națiunilor Unite poate, pur și simplu, să fie desființată!”
Exasperat să poarte singur lupta împotriva Rusiei, dar și sătul de promisiunile de solidaritate ale tururor țărilor care nu s-au împlinit, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a criticat astăzi atitudinea ONU față de conflictul din Ucraina.
Într-un discurs categoric ținut în plenul Consiliului de Securitate al ONU, liderul de la Kiev a cerut Națiunilor Unite să excludă Rusia din Consiliu sau să se desființeze.
„Unde e securitatea pe care Consiliul de Securitate al ONU ar trebui să o garanteze? Nu este nicio securitate, iar Consiliul de Securitate al ONU se poartă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Unde e pacea pe care Națiunile Unite ar fi trebuit să o garanteze? E clar că principala instituție a lumii, care ar trebui să asigure constrângerea agresorilor să facă pace, pur și simplu nu funcționează eficient. Organizația Națiunilor Unite poate, pur și simplu, să fie dizolvată”, a strigat furios, Zelenski.
Declaraţia acestuia vine după ce sute de civili au fost găsiţi executaţi în orașul Bucea, aflat până de curând, sub controlul Rusiei. În retragerea armatei ruse, soldații ar fi ucis cu sânge rece civili care le ieșeau în cale.
În tabăra adversă, Rusia acuză Ucraina de propagandă mincinoasă și spune că imaginile cu cadavrele prezentate sunt false. „Înțelegem foarte bine că tot ce faceţi este să alimentaţi isteria antirusă în fiecare zi, așa că presupunem că vor exista și alte provocări oribile precum cea de la Bucea”, a declarat Vassily Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU.
În replică, ambasadorul Ucrainei la ONU a făcut o paralelă străvezie între diplomații ruși și cei naziști. „Le-aş aduce aminte diplomaţilor lui Putin că Ribbentrop a negat că ar fi ştiut ceva despre lagărele de concentrare, despre politicile de exterminare rasială. Cu toate acestea, a fost găsit vinovat în procesul pentru crime de război de la Nürnberg și știm cu toții ce s-a întâmplat cu el în 16 octombrie 1946”, a avertizat Sergiy Kyslytsya, ambasadorul Ucrainei la ONU.
Pentru prima oară de la începutul războiului, și India - o țară apropiată Rusiei și care s-a ferit să critice invazia până acum - a avut o poziție mai clară în Consiliul de Securitate al ONU.
„Securitatea în zonă s-a deteriorat, la fel și consecințele umanitare. Informațiile recente despre civili uciși în Bucea sunt foarte îngrijorătoare. Condamnăm cât se poate de clar aceste crime și susținem apelul pentur o investigație independentă”, a transmis T.S. Tirumurti, ambasadorul Indiei la ONU.
Statele Unite şi NATO au dat asigurări ca strâng dovezi pentru ca Putin şi alte persoane responsabile de “crimele de război” din Ucraina să răspundă pentru aceste fapte. „Rapoartele sunt mai mult decât credibile, dovezile sunt acolo pentru ca lumea să le vadă. Acest lucru întărește hotărârea noastră și hotărârea țărilor din întreaga lume de a se asigura că, într-un fel sau altul, într-o bună zi, cei care au comis aceste acte şi cei care le-au ordonat vor fi traşi la raspundere”, a punctat Antony Blinken, secretar de stat SUA.
De altă parte, Marea Britanie dă asigurări că efectele sancţiunilor încep să se facă simţite, iar următorul val va fi şi mai drastic. La fel, și americanii pregătesc un nou set de sancțiuni, printre care se numără interzicerea tuturor investițiilor noi în Rusia, dar și sancțiuni mai mari asupra instituțiilor sale financiare, întreprinderilor de stat și oficialilor guvernamentali, dar și a familiilor acestora.
În urma acestor intervenții drastice, Adunarea Generală a ONU a luat decizia de a vota, joi, 7 aprilie, la ora locală 10:00 A.M., suspendarea Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.
„Un vot cu o majoritate de două treimi al celor 193 de membri ai adunării poate suspenda un stat din consiliu pentru că a comis în mod constant încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului în timpul mandatului său de membru”, informează Protv, amintind că Rusia se află la al doilea an dintr-un mandat de trei ani la Consiliului pentru Drepturile Omului.
„Participarea Rusiei în Consiliul Drepturilor Omului „este o farsă” şi este momentul ca Adunarea Generală a ONU să suspende această ţară din forul Organizaţiei Naţiunilor Unite”, a declarat, luni, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.
Pentru suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului este nevoie de 130 de voturi.
Comments