„Varianta Omicron ar putea infecta 60% dintre europeni până în luna martie”



În ciuda faptului că Omicron, noua variantă a coronavirusului, este extrem de contagioasă, reușind ca numai în două luni de la depistarea sa în Africa de Sud, să determine o explozie de cazuri noi de contaminare pe întreg mapamondul, directorul general al companiei farmaceutice Pfizer, consideră că lumea va reveni la o viață aproape normală în numai câteva luni. Astfel, Omicron ar ajuta omenirea să intre pe un făgaș normal, după ce majoritatea oamenilor vor fi trecuți deja prin boală.

„O dată pe an este mai uşor de convins oamenii să se vaccineze. Este soluţia ideală din punct de vedere al sănătăţii publice. Cercetăm pentru a vedea dacă putem crea un vaccin eficient şi împotriva Omicronului şi care acoperă şi celelalte variante. Şi aceasta ar putea fi o soluţie, dacă nu apare ceva total diferit. Virusul cu care luptă acum planeta nu va fi eradicat. El va rămâne cu noi ani de zile. Ar trebui să putem reveni la o viaţă normală în câteva luni. Totuşi, vor continua să existe anomalii, cum este Omicron, care vor putea să fie controlate. Pfizer lucrează la un vaccin împotriva variantei Omicron, dar vor exista şi alte variante. Virusul are tendinţa de a crea noi variante şi de a scăpa de imunitatea dată de vaccinuri sau cea naturală”, a spus Albert Bourla, în cadrul unui interviu pentru o televiziune din Israel.

Mai mult, șeful Pfizer a vorbit și despre faptul că la mai bine de doi ani de la declanșarea pandemiei de coronavirus în lume, mulți oameni încă nu cred în virus și deci, nici în necesitatea vaccinării.

„Sunt este în mod regulat ţinţa activiştilor antivaccinare care postează online informaţii false despre mine şi îmi trimit scrisori de ameninţare. Aceștia au afirmat în mod fals că soţia mea a murit pentru că eu a forţat-o să se vaccineze. După apariţia acestei informaţii false, mi-am sunat urgent copiii şi i-am sunat și pe părinţii soţiei mele pentru a-i linişti şi a le spune că nu este adevărat ce a apărut. Însă cel mai important este că oamenii cred în aceste lucruri, oamenii care mor – cei mai mulţi nu sunt vaccinaţi. Au murit milioane de oameni din cauza lor, a unui număr mic decriminali”, a adăugat şeful Pfizer.

În comparație cu alte variante, doar Omicron a trecut peste profecția oferită de vaccinare, infectând astfel nu doar persoanele cu ambele doze, ba chiar și pe cele cu booster (a treia doză de vaccin). Totuși, conform specialiștilor din domeniul sănătății, imunizarea rămâne eficientă pentru prevenirea spitalizării în cazul infectării.

De acord cu Albert Bourla este și directorul Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa (OMS) care, recent, a declarat că este plauzibilă ideea că Omicron ar putea aduce sfârșitul pandemiei în Europa.

„Este plauzibil ca regiunea să se apropie de sfârşitul pandemiei. Odată ce valul Omicron va înceta, va exista timp de câteva săptămâni şi câteva luni o imunitate generală, fie datorită vaccinului, fie pentru că oamenii vor fi imuni din cauza infecţiei şi, de asemenea, o scădere ca urmare a temperaturilor. Cu toate acestea, nu suntem într-o eră endemică. Endemic înseamnă (…) că putem prezice ce se va întâmpla, dar acest virus a surprins de mai multe ori. Aşa că trebuie să fim foarte atenţi. Fiecare țară trebuie să gestioneze situaţia. Dacă nu te simţi bine, stai acasă, fă un autotest. Dacă eşti pozitiv, izolează-te”, a declarat Hans Kluge pentru AFP, estimând că varianta Omicron ar putea infecta 60% dintre europeni până în luna martie. În plus, oficialul a ținut să sublinieze faptul că în prezent, în Europa există un decalaj colosal în vaccinarea împotriva Covid, variind de la 25 la 95% din populație în funcție de țara din regiune, ceea ce poate duce la grade diferite în supraaglomerarea spitalelor.

„Stabilizare înseamnă că sistemul de sănătate nu mai este copleşit de Covid-19 şi poate continua să ofere servicii de sănătate esenţiale, care din păcate au fost foarte afectate, în domeniile cancerului, bolilor cardiovasculare şi vaccinării. Nu este momentul să se joace ruleta rusească. Oamenii sunt încă foarte încurajaţi să se vaccineze, să facă boosterul şi să urmeze măsurile preventiv”, a explicat Kluge.

Tot din partea Organizației Mondiale a Sănătății a intervenit și directorul general care, a solicitat statelor lumii să colaboreze pentru a pune capăt fazei acute a pandemiei. „Pandemia de COVID-19 intră acum în al treilea an şi ne aflăm într-un moment critic. Trebuie să lucrăm împreună pentru a pune capăt fazei acute a acestei pandemii. Nu putem s-o lăsăm să treneze, oscilând între panică şi neglijenţă. Fiecare țară dispune în prezent de toate instrumentele disponibile pentru a face acest lucru”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus în cadrul unei conferinţe de presă, alături de ministrul german al Dezvoltării, Svenja Schulze.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive