Ungaria a intrat în carantină națională timp de o lună


În timp ce întârzierile de livrări cu vaccinurile anti-coronavirus au încetinit campaniile de imunizare, necesitatea ca mai multe seruri să fie aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a devenit iminentă. În lipsă de alte resurse, Italia a decis să autorizeze vaccinul produs de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford pentru persoanele de peste 65 de ani, în ciuda faptului că inițial, acesta nu era recomandat acestui segment de vârstă. Într-un comunicat, Ministerul italian al Sănătății, Roberto Speranza, a precizat că vaccinul ar putea fi utilizat la această categorie de populație cu excepția persoanelor extrem de vulnerabile, în special persoanele cu sistem imunitar slăbit sau care iau medicamente care le fac mai vulnerabile la coronavirus. Din păcate, Italia, ca și alte țări europene, Italia trebui să facă față întârzierilor în livrarea vaccinurilor. Până în prezent, au fost administrate 5,4 milioane de doze, iar 1,65 de milioane de persoane au primit cele două doze necesare pentru imunizare.

Obiectivul principal al autorităților italiene este vaccinarea a cel puțin jumătate din populația sa de 60 de milioane de persoane până la finalul lunii iunie.

În cursul zilei de astăzi, președinta Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, a promis că începând din aprilie, țările membre ale Uniunii vor primi o cantitate mai mare de vaccin anti coronavirus. Astfel, în al doilea trimestru sunt așteptate pe continent 300 de milioane de doze. De astăzi însă, Ungaria a luat decizia să intre din nou în carantină totală. În încercarea de a frâna ceea ce autoritățile de la Budapesta consideră a fi al treilea val al pandemiei de Covid-19, autoritățile din Ungaria au decis ca toate școlile, grădinițele, serviciile și magazinele neesențiale să rămână închise cel puțin o lună. Această țară cu aproape 10 milioane de locuitori, a înregistrat în ultima săptămână, în medie de 5.113 noi cazuri de coronaviris și 133 de decese pe zi.

De altă parte, Guvernul maghiar a anunțat că va subvenționa cu 50% salariile celor care lucrează în domeniile afectate de reintarea în carantina totală. „Vom oferi ajutor, nu vom lăsa pe nimeni să ajungă pe drumuri. Următoarele două săptămâni vor fi cu adevărat dificile, deoarece mai multe dintre magazinele deschise până acum vor trebui închise, iar serviciile, suspendate. Vom acorda o subvenție salarială de 50% celor care lucrează în domeniile în care activitatea va fi suspendată, precum cei din saloanele de coafură și cosmetică sau vânzătorii din magazine. Mai mult, în aceste domenii, Guvernul a șters obligativitatea plății contribuțiilor din partea angajatorului, măsura fiind valabilă pentru toată luna martie, iar companiile care sunt afectate de restricţii şi care închiriază spaţii de la stat sau de la autorităţile locale nu vor trebui să achite chirie. Impozitele vor fi anulate şi pentru micii întreprinzători care plătesc contribuţii pe baza normei de venit”, a declarat premierul ungar, Viktor Orban.

Deranjată de faptul că Uniunea Europeană se mișcă prea lent cu aprobarea și aprovizionarea de vaccinuri anti-coronavirus, Ungaria a fost prima țară membră a Blocului comunitar care a comandat vaccin din Rusia și China. Slovacia și Cehia au anunțat că îi vor urma exemplul, în condițiile în care sunt lovite de al treilea val al pandemiei. Mai mult, acestea au ajuns să ceară statelor vecine să le preia zeci de pacienți în stare gravă, întrucât spitalele lor sunt în punctul critic.

În ultimele 2 săptămâni, Slovacia, ţară cu 5,4 milioane de locuitori, a înregistrat în medie 24 de decese la 100.000 de locuitori, rata cea mai mare din lume. Iar Cehia are cea mai mare rata de infectare din Uniunea Europeană, cu 1.400 de cazuri noi la suta de mii de locuitori, în ultimele 14 zile.

În Cehia, Guvernul a instituit un lockdown secer începând cu data de 1 martie. Potrivit premierului Andrei Babis, Paștele catolic, fixat pe 4 aprilie, va fi sărbătorit la fel ca anul trecut, adică fără ca oamenii să iasă din locuințe.

În Israel, acolo unde rata de vaccinare a ajuns la 53% din populație, Guvernul a decis să renunțe la o serie de măsuri. După șase luni cu lacătul pe ușă, s-au redeschis restaurantele și barurile, însă numai pentri cei vaccinați și cei vindecați de Covid-19. „Este o zi mare, deschidem restaurantele cu acest pașaport verde, revenim la viață. Încă trebui să ne protejăm, să purtăm măști, să păstrăm distanța fizică. Dar ne revenim”, a transmis premierul israelian Benjamin Netanyahu.

De altă parte, un raport oficial publicat de Ministerul Sănătății din Israel arată că doar 153 de persoane (adică 0,0032%) din mai multe de 4,7 milioane de persoane care au primit prima doză a vaccinului anti coronavirus produs de Pfizer, au avut efecte secundare grave. Potrivit Jerusalim Post, problemele grave cu care s-au confruntat unii oameni variază de la vedere încețoșată, inflamația pleurei pulmonare (care permite contracția optimă a plămânului în timpul respirației), inflamația inimii, infarctul sau chiar afectarea ficatului.

Featured Posts