top of page

UE se așteaptă la circa 100 de milioane de doze de vaccin anti Covid pe lună în al doilea trimestru



În lupa împotriva noului coronavirus, principala armă rămân vaccinurile dezvoltate la finalul anului trecut și autorizate rând pe rând de mai multe țări. Cu toate că vestea contractelor de milioane de doze cu aceste seruri, a adus speranță oamenilor nerăbdători să retrăiască normalitatea, întârzierea livrărilor a îngreunat campaniile de vaccinare și obiectivele stabilite de autorități. În cursul zilei de astăzi însă, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis europenilor că se așteaptă ca 100 de milioane de doze de vaccin pe lună să ajungă în Uniunea Europeană începând cu luna aprilie.

„Din aprilie încolo, cantitățile s-ar putea dubla din nou conform planurilor producătorilor, aceasta și pentru că nou vaccinuri urmează să fie aprobate. Ne așteptăm la circa 100 de milioane de doze pe lună în al doilea trimestru, un total de 300 de milioane până la sfârșitul lui iunie”, a declarat șefa Executivului European, edițiilor de luni ale cotidianelor locale Stuttgarter Zeitung și Stuugarter Nachrichten. Potrivit acestor publicații, numai Germaniei îi vor reveni 20 de milioane de doze lunar, ceea ce ar presupune capacități semnificativ mai mari de vaccinare.

Până în prezent, Uniunea Europeană a aprobat vaccinuri de la trei mari producători mondiali: Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford. Săptămâna aceasta, este de așteptat ca Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) să aprobe și vaccinul producătorului american Johnson&Johnson.

De altă parte, Președinta consiliului de administrație al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Christa Virtumer-Hoche, a sfătuit țările membre ale Blocului comunitar să nu autorizeze în regim de urgență vaccinul Sputnik V, așa cum au procedat deja câteva țări din UE. „Se poate compara puțin cu ruleta rusească. Avem nevoie de documente pe care să le putem examina. În prezent, nu avem date despre efectele secundare la persoanele care au fost vaccinare. Suntem în necunoscut și de aceea recomand cu tărie să nu eliberăm o autorizație națională de urgență. Vom avea Sputnik V pe piață în viitor, dar aceasta se va întâmpla odată ce vom examina datele necesare pe baza standardelor europene de control al calității și eficienței”, a declarat Christa Virtumer-Hoche, într-un interviu acordat postului austriac de televiziune ORF.

Săptămâna trecută, EMA a început examinarea vaccinului rusesc Sputnik V, moment în care autoritățile ruse au transmis că sunt gata să furnizeze vaccinuri pentru 50 de milioane de europeni începând cu luna iunie. Până în prezent, Ungaria a început să administreze vaccinul rusesc populației sale, iar Republica Cehă și Slovacia au comandat și ele vaccinul din Rusia. La finalul lunii februarie, Cancelarul austriac Sebastian Kurz a discutat la cu preşedintele rus, Vladimir Putin, posibilitatea unor livrări de Sputnik V, argumentând că vaccinurile nu ar trebui să facă obiectul unor lupte geopolitice. „Discuțiile au fost constructive și pozitive” a comentat atunci, un purtător de cuvânt al ambasadei ruse. Totuși, Cancelarul Kurz a spus că vrea să aștepte aprobarea EMA înainte de orice utilizare a vaccinului în Austria.

De altă parte, aceiași Ursula von der Leyen, a avertizat astăzi că și alte țări ar putea bloca exporturi de vaccinuri anti-coronavirus, așa cum a făcut Italia cu un lot al companiei AstraZeneca. „Nu este un caz izolat”, a atras atenția președinta Comisiei Europene, după ce, joia trecută, Roma a blocat exportul a 250.000 de doze de vaccin ale AstraZeneca produse pe teritoriul european, invocând „o penurie persistentă și întârzieri de aprovizionare ale grupului”. În fapt, nu este prima dată când un stat membru, Italia, a blocat exporturi prin intermediul mecanismului de control introdus la sfârșitul lui ianuarie de Bruxelles și criticat dur de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Nici AstraZeneca nu se poate disculpa în fața acestor acuzații în condițiile în care compania nu a livrat decât mai puțin de 10% din dozele comandate între decembrie și martie. Astfel, compania suedezo-britanică a fost dur criticată de guvernele europene pentru livrările deficitare, în timp ce Marea Britanie a primit stocul promis de vaccinuri.

De la aprobarea primelor vaccinuri împotriva noului coronavirus pe teritoriul european, Uniunea Europeană – cu o populație de 749 de milioane de locuitori – a primit, începând din decembrie, doar 51,5 milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19. Obiectivul liderilor de la Bruxelles este ca 70% dintre europeni să fie vaccinați până la sfârșitul verii, în pofida unor critici cu privire la o lentoare a campaniilor de vacciare. Conform datelor oficiale, cel puțin 41,4 milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 a fost deja administrate unui număr de 28,6 milioane de persoane, reprezentând doar 6,4% din populația europeană. De asemenea, 12,8 milioane de persoane au fost vaccinare cu a doua doză de vaccin, reprezentând un total de 2,9% din populația Uniunii Europene.

Dacă Germania a vaccinat săptămâna trecută, în medie 203.000 de persoane pe zi, în Franța au fost administrate deja 5,7 milioane de doze, reprezentând 5,6% din populația franceză. În topul celor mai avansate țări în vaccinare, se află însă, Israelul care a reușit performanța de a vaccina 52% din populație, în timp ce 44% din populație a primit și a doua doză împotriva Covid-19.

Etichete:

Comments


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page