Ucraina și Rusia sunt aproape de semnarea unui acord de pace


Peste 30 de zile de război pe teritoriul unei Europe moderne și în timp ce întreaga planetă se temea că președintele rus, Vladimir Put in să folosească bomba nucleară împotriva inamicului său, Ucraina, agențiile de presă din întreaga lume au anunțat astăzi, vești bune. Potrivit negociatorilor ruși, Rusia a decis să își reducă radical activitatea militară în direcția Kiev și Cernihov în Ucraina, după convorbiri ruso-ucrainene substanțiale desfășurate astăzi în Istanbul unde s-au petrecut discuțiile de pace. Aceiași afirmație a fost confirmată și de omologii lor ucraineni.

”Anumite unități ale armatei ruse se retrag de pe fronturile de luptă din capitala Kiev și din orașul Cernihiv, din nord. Inamicul rus nu și-a îndeplinit obiectivul operațiunii sale ofensive Cu toate acestea, există un risc ridicat ca trupele ruse să atace infrastructura militară și civilă”, a transmis Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Conform Reuters, ucrainenii au cerut un acord internațional pentru a garanta securitatea țării, semnat de mai multe state garante.

“Negocierile privind un acord asupra neutralităţii şi a statutului non-nuclear al Ucrainei intră într-o dimensiune practică (...), s-a decis, pentru a creşte încrederea, să se reducă radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov. Statul major va prezenta în detaliu ce implică aceste decizii după ce delegaţia rusă se va întoarce la Moscova”, a declarat la Istanbul adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksandr Fomin.

De altă parte, șeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a vorbit despre discuţii substanţiale între cele două părţi şi a spus că propunerile clare ale Ucrainei în vederea unui acord vor fi studiate foarte curând şi înaintate preşedintelui Vladimir Put. “O întâlnire între cei doi preşedinţi Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, solicitată şi de partea ucraineană, şi reprezentanţii statelor garante, ar fi posibilă în caz de acord pentru încetarea ostilităţilor. În ceea ce priveşte o întâlnire între cei doi preşedinţi, am spus de la început că ea va fi posibilă atunci când va exista un acord (...) Întâlnirea ar putea fi multilaterală, cu participarea statelor garante. După discuţia substanţială de astăzi ne-am înţeles şi propunem ca întâlnirea să se facă pentru a parafa acordul. Cu condiţia să se efectueze o muncă rapidă asupra acordului şi să ajungem la compromisurile necesare, posibilitatea de a obţine se va apropia”, a spus Medinski.

În tabăra cealaltă, negociatorii ucraineni au declarat pentru jurnaliştii de la Istanbul că Ucraina a propus adoptarea unui statut de neutralitate în schimbul unor garanţii de securitate la ultima rundă de discuţii cu Rusia, ceea ce înseamnă că nu se va alătura unor alianţe militare şi nu va găzdui baze militare pe teritoriul său. Propunerea va include şi o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei anexate de Federația Rusă în 2014 şi va intra în vigoare numai în eventualitatea unei încetări complete a focului. “Există suficient material în actualele propuneri ucrainene pentru a merita o întâlnire între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cel rus Vladimir Put. Aşteptăm un răspuns din partea Rusiei”, au transmis negociatorii ucraineni.

De la începutul conflictului și până în prezent, aceste propunerile sunt cele mai detaliate şi mai concrete pe care Ucraina le-a făcut. “De asemenea, partea ucraineană îşi doreşte garanţii de securitate de tipul Articolului 5 din tratatul NATO, respectiv clauza sa de apărare colectivă. Printre cei care garantează securitatea Ucrainei s-ar putea află Polonia, Israel, Turcia şi Canada“, informează Protv.

“Dacă reuşim să consolidăm aceste prevederi cheie, iar pentru noi este cel mai important, atunci Ucraina va fi în poziţia de a remedia statutul său actual de stat neafiliat şi fără arme nucleare sub forma unei neutralităţi permanente. Nu vom găzdui baze militare pe teritoriul nostru, nu vom desfăşura contingente militare pe teritoriul nostru şi nu vom intra în alianţe militar-