SUA avertizează Rusia cu un „dezastru” dacă va invada Ucraina



Cu fiecare zi care trece, tensiunile dintre Rusia și Ucraina dau naștere la o serie și mai vigilentă de avertizări și amenințări între NATO și Rusia. Cu toate că Ucraina nu este membră a NATO, americanii s-au oferit să accepte cererea de ajutor de la Kiev în disputa pe care o are cu Moscova.

În contextul în care peste 127.000 de soldați ruși au fost trimiși împreună cu tancuri și echipamente de război la frontiera cu Ucraina, presa occidentală crede că Rusia pregătește un atac prin care își propune să invadeze această țară vecină la vest. Cu toate că a negat orice fel de intenție de a porni un război, Moscova a avertizat cu privire la faptul că nu va sta cu mâinile în sân dacă NATO își va extinde bazele militare, prin aderarea Ucrainei. Astfel, președintele rus, Vladimir Putin cere NATO să ofere ca și garanție de securitate, o promisiune scrisă conform căreia nu va limita puterea de acțiune a Rusiei, prin construirea unui scut folosindu-se de statele sale membre.

De cealaltă parte, președintele american. Joe Biden nu are de gând să cedeze în fața Rusiei și avertizează cu privire la măsuri drastice dacă va exista un atac. „Situația de la graniţa dintre Ucraina şi Rusia ar putea scăpa de sub control. De aceea este foarte important ca aliaţii NATO să rămână pe aceeaşi poziţie în faţa unui potenţial atac rusesc. Va fi un dezastru pentru Rusia dacă va invada în continuare Ucraina. Nu sunt atât de convins că (Putin, n.red.) știe ce vrea să facă. Bănuiesc că va acţiona, trebuie să facă ceva. Mă îngrijorează faptul că această situaţie ar putea scăpa de sub control. Sper ca Vladimir Putin să înţeleagă că este la un pas de un război nuclear în toată regula şi că nu este într-o poziţie foarte bună pentru a domina lumea, dar momentan nu cred că el vede lucrurile în acest fel. Aşa că este un motiv de îngrijorare şi, de aceea, trebuie să fim foarte atenţi la paşii următori pe care îi facem”, a avertizat preşedintele american Joe Biden.

Între timp, secretarul de stat american Anthony Blinken are programată mâine, la Geneva, o întâlnire cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Preferinţa noastră clară este să găsim o rezolvare diplomatică a conflictului, pentru detensionarea situaţiei. În acelaşi timp, am spus-o clar: Dacă Moscova optează pentru o nouă agresiune împotriva Ucrainei, va suporta consecinţe serioase”, a transmis Blinken.

Deși au avut deja loc trei runde de negocieri între NATO și Rusia, discuțiile au eșuat iar Moscova a anunțat recent că în luna februarie, se va alia cu vecinul și prietenul Belarus pentru a desfășura ceea ce numește „exerciții militare comune”.

Confirmând că aproape a finalizat desfășurarea de trupe la granița cu Ucraina, Rusia este conștientă de presiunea și temerile pe care le ridică în contextul acestei amenințări.

„Ucraina nu vrea război, dar trebuie să fie întotdeauna pregătită pentru un conflict. Nu trebuie să ne fie frică pentru că ne protejăm pământul, nu trebuie să renunțăm, pentru că acesta este pământul nostru și nu avem unde să mergem în altă parte”, a transmis Volodymir Zelenski, preşedintele Ucrainei subliniind că Rusia și-a instalat tot sistmeul militar pentru o eventuală invazie. „100 de mii de soldați așteaptă la frontiera de vest, cu 3.500 de tancuri și 36 de lansatoare de rachete sol-sol Iskander (raza actiune 500 km). Alți 20 de mii sunt în sud, în Crimeea, cu rachete și nave”, a adăugat oficialul.

Simțindu-se responsabil să ajute pe orice țară care are „probleme” cu Rusia, președintele american este de acord să crească prezența militară în Polonia și România, contravenind astfel și mai mult cerințelor impuse de ruși.

„Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România, pentru că avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5, de a apăra aceste state. Ele sunt parte a NATO. Nu avem această obligaţie faţă de Ucraina, deşi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Ucraina. Rusia va fi făcută responsabilă în cazul unei invazii şi depinde de ceea ce va face. Una este dacă vorbim despre o incursiune minoră, dar dacă ei fac ceea ce sunt capabili să facă, va fi un dezastru pentru Rusia dacă invadează Ucraina”, a declarat preşedintele Biden, întrebat în legătură cu o eventuală invadare a Ucrainei de către trupele ruseşti, dar şi cu solicitările părţii ruse vizând menţinerea unei sfere de influenţă care implică retragerea trupelor americane şi a armelor nucleare din statele fostului bloc sovietic.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive