SUA au renunțat la brevetarea vaccinurilor anti Covid, iar UE ar putea să îi calce pe urme
Pentru că în ultimele luni, s-a tot dezbătut despre efectele secundare neobișnuite ale vaccinului împotriva noului coronavirus produs de AstraZeneca, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a luat decizia de a analiza mai multe raportări privind noi efecte adverse ale celor mai importante vaccinuri aprobate și administrate pe teritoriul Uniunii Europene și anume AstraZeneca, Moderna și Pfizer. Potrivit Reuters, ”raportările fac referire la o boală neurodegenerativă rară declanşată la persoane care au primit vaccinul antiCOVID-19 produs de AstraZeneca, dar şi raportări ale unor inflamaţii cardiace apărute după vaccinarea cu produsele Moderna şi Pfizer”.
Pentru o analiză corectă, EMA a solicitat mai multe detalii cu privire la aceste cazuri, din partea producătorilor de vaccinuri. În ceea ce privește vaccinul Vaxzevria, Comitetul pentru siguranță al EMA a analizat datele obținute cu privire la cazurile de sindrom Guillain-Barre. ”Sindromul Guillain-Barré este o maladie neurologică rară în care sistemul imunitar al organismului atacă învelişul protector al fibrelor nervoase. Majoritatea cazurilor apar la câteva zile sau săptămâni după o infecţie de natură bacteriană sau virală. Acest sindrom este un risc cunoscut dar extrem de rar ce este asociat cu infecţii respiratorii sau intestinale, precum şi cu unele vaccinări din trecut”, explică Reuters. Până în prezent, niciunul din reprezentanții AstraZeneca, Pfizer, BioNTech sau Moderna au răspuns la solicitările de a comenta aceste informații.
De asemenea, Agenția analizează în prezent și raportările cu privire la inflamațiile cardiace apărute în urma administrării vaccinurilor Pfizer-BioNTech și Moderna.
Faptul că mai multe țări au acuzat apariția unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului dezvoltat de AstraZeneca, atât EMA cât și alți regulatori în domeniu analizează deja acest risc.
Între timp, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că Uniunea Europeană este dispusă să discute despre renunțarea la brevetele pentru vaccinurile anti-Covid-19, și anume, despre renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală pentru aceste vaccinuri.
”Uniunea Europeană este dispusă să discute o propunere de renunţare la drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile coronavirus. UE este pregătită să discute orice propuneri care abordează criza într-un mod eficient şi pragmatic. De aceea suntem pregătiţi să discutăm modul în care propunerea SUA pentru o derogare privind protecţia proprietăţii intelectuale pentru vaccinurile Covid-19 ar putea contribui la atingerea acestui obiectiv”, a declarat joi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce producătorii de medicamente şi-au apărat drepturile, iar preţurile acţiunilor lor au scăzut din cauza acestor discuţii. Pe aceiași lungime de de undă este și președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden care, și-a exprimat cu o zi în urmă, sprijinul pentru o renunțare la același tip de drept.
În acest sens, șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a apelat la majuscule, într-un tweet, numind schimbarea de poziţie a lui Biden ca fiind un ”MOMENT MONUMENTAL ÎN LUPTA CONTRA # COVID19”. “Felicit Statele Unite pentru această decizie istorică în favoarea echităţii în vaccinare, acordând prioritate bunăstării tuturor persoanelor de pretutindeni în acest moment crucial. Acum, să mergem cu toţii rapid înainte, solidar, pentru a ne baza pe ingeniozitatea şi angajamentul oamenilor de ştiinţă care au produs vaccinurile Covid-19 care salvează vieţile. Reflect la înţelepciunea şi conducerea morală a Statelor Unite”, a transmis, prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter, directorul general al OMS.
Directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, a declarat statelor membre că ”a salutat cu căldură mişcarea SUA, adăugând: ”Trebuie să răspundem urgent la Covid-19, deoarece lumea urmăreşte ce se întâmplă, iar oamenii mor”.
Toate aceste poziții vin după ce India și Africa de Sud au cerut statelor producătoare de vaccinuri să împărtășească tehnologia acestora cu țările sărace, pentru a permite imunizarea a cât mai multor oameni. De altă parte, Bill Gates, una dintre cele mai proeminente figuri care pledează pentru vaccinarea în masă, nu vede cu ochi buni renunțarea la patentele vaccinurilor anti-Covid-19. La rândul său, Federația Internațională a Producătorilor și Asociațiilor Farmaceutice a numit această măsură dezamăgitoare. ”Renunțarea la brevet echivalează cu exproprierea de acest drept al proprietății a companiilor farmaceutice ale căror inovație și investiții financiare au făcut posibilă dezvoltarea vaccinurilor Covid-19”, a declarat Dr. Amesh Adalja, cercetător principal la Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății.
Conform Protv, ”faptul că marile companii farmaceutice nu sunt de acord cu demersul SUA nu trebuie să mire pe nimeni. La mijloc sunt sume importante de bani. De exemplu, AstraZeneca a anunţat, astăzi, că şi-a dublat profitul net în decurs de un, în primul trimestru, o perioadă în cursul căreia vânzările vaccinului împotriva Covid-19 ale companiei au atins 275 de milioane de dolari. Laboratorul – care îşi dezvăluie pentru prima oară cifra de afaceri cu privire la vaccinul împotriva covid-19 – a obţinut un profit net de 1,56 miliarde de dolari în primele trei luni ale lui 2021”.
Commenti