Din păcate, continentul nostru nu este nici neutru (relația cu Statele Unite ale Americii fiind extrem de cunoscută) și nici ignorat de către gruparea teroristă ISIS care caută să se impună prin inspirare de frică. Însă destinația preferată a refugiaților care fug din calea războiului încercând să își salveze viețile, întâmpină probleme extraordinare tocmai pentru că dreptul libertății de circulație i-a luat prin surprindere pe liderii Uniunii Europene care, presați de circumstanțe au fost nevoiți să adopte o măsură de urgență în vederea soluționării celei mai mari crize umanitare de după cel de-al doilea război mondial.
Însă, în 2015, distribuirea refugiaților sub forma unor cote obligatorii între statele membre au declanșat o criză politică nemaiîntâlnită în care însăși Uniunea Europeană riscă să se dezmembreze. Dacă emigranții sunt persoanele care decid de bună voie să își ofere o șansă prin prisma plecării și stabilirii pe ul alt teritoriu, refugiații sunt cazurile speciale de persoane care au suferit un eveniment drastic într-atât încât sunt forțați să părăsească locul. Considerate cazuri de maximă urgență, refugiații au un statut aparte care le conferă posibilitatea de a se bucura de drepturile omului și libertățile fundamentale.
În cadrul convenției privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva, 28 iulie 1951, bazată pe Carta Organizației Națiunilor Unite și Declarația universală a drepturilor omului, refugiat este persoana care „în urma unor evenimente dramatice sau a persecutării din cauza rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup social sau opiniilor sale politice se află în afara țării a cărei cetățenie o are, nu dorește să se mai reîntoarcă și are nevoie urgent de protecția țării pe teritoriul căreia se află”. Chiar dacă prezintă un caz de ajutorare (fiind prioritar guvernului, în fața situației imigranților), refugiatul trebuie totuși să se supună legilor și regulamentelor țării în care se află, fiind obligat la un comportament care ajută la menținerea ordinii publice.
Procesul de ajutorare al refugiatului trebuie să îi confere acestuia dreptul la nediscriminare și respectarea religiei, precum și a culturii din care provine. Țara gazdă este obligată să acorde refugiaților același regim pe care îl oferă și imigranților, iar după o perioadă de trei ani, aceștia vor beneficia de o dispensă de reciprocitate legislativă. Dacă în cazul imigranților, aceștia se obligă să își caute singuri un loc unde să stea, beneficiind doar după ce au fost selectați, de planul de integrare, în situația refugiaților, țara contractantă are un program special prin care se obligă să îl ia pe refugiat sub „tutela” sa, asigurându-i un loc în căminele speciale, cursuri de limbă și traininguri de instruire, cultură și integrare.
Acestora li se vor elibera documente de identitate/călătorie dacă nu posedă și vor fi scutiți de plata oricăror taxe sau impozite (ceea ce nu este și cazul imigranților). Dacă în ceea ce privesc imigranții, guvernele statelor gazdă sunt singurele au responsabilitatea de a le oferi sprijinul în vederea integrării, atunci când se confruntă cu refugiați, acestea se angajează să coopereze cu Inaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați sau cu orice altă instituție a Națiunilor Unite[2].
În contextul unei Europe care se vrea a iniția „visul european”, libertatea de circulație pare a fi deoparte, un succes pentru diversitate, șansă, cunoaștere și dezvoltare însă, inevitabil, efectele negative au apărut deja, iar Marea Britanie a fost prima țară care a semnalat oficial răul pe care invazia imigranților și a refugiaților îl revarsă asupra culturii naționale. Prin prisma refuzului de a mai accepta să se mai supună regulilor Uniunii Europene, Regatul Unit a organizat un referendum prin care a solicitat opinia britanicilor în vederea continuării sau nu sub „tutela” blocului comunitar.
Ziua de 23 iunie 2015 a devenit joia neagră care a schimbat istoria englezilor, după ce majoritatea a votat pentru Brexit. Se poate accepta faptul că până la noul val de refugiați ce urmau să fie distribuiți sub cote obligatorii, fiecărui stat membru, Marea Britanie reușea să mențină sub control mixul culturilor de pe teritoriul său (aici, existând un număr foarte mare de imigranți), însă ca o lovitură finală, Uniunea Europeană și-a cerut dreptul într-o situație de criză, iar britanicii au făcut primul pas către un semnal de alarmă care dovedește faptul că numărul scăpat de sub control al imigranților și refugiaților reprezintă un pericol iminent atât pentru identitatea națională cât și pentru cea culturală.
Astăzi, Europa se confruntă cu invazia imigranților (majoritari din statele slab dezvoltate din Est) și a refugiaților (care pătrund din afara continentului, pe teritoriul european în strigăt de ajutor); pentru ambele situații, sociologii încearcă să demonstreze teoria de la întoarcerii la Europa la integrarea în Europa. Pentru că autoarea Binnie Kristal Anderson a descoperit în urma unei cercetări clinice timp de 25 de ani faptul că atât în cazul imigranților cât și al refugiaților, mutarea declanșează și o schimbare psihologică, se naște întrebarea: care dintre cele două categorii de străini poate obține o interacțiune culturală în statul gazdă și care ajunge să fie afectată de noile schimbări?
Comentários