Secolul XXI, era iluziilor din fotografiile retușate



Photoshop-ul este un program cu ajutorul cărora oricine cunoaşte tehnicile lui, poate retuşa fotografiile în sensul dorit: aşadar, photoshopul este o siguranţă a tuturor celor care îşi fac probleme în ceea ce priveşte imaginea finală a fotografiei.

Acest program poate ajunge la reultate excepţionale (uneori, incredibile) din fotografii aparent compromise: Photoshopul este folosit pentru mare parte a muncii de postproducţie. De asemenea, chiar dacă programul este foarte uşor de găsit, downloadat şi instalat pe orice calculator şi de acasă, oricine poate învăţa să modifice fotografiile, pentru fotografiile de presă, se cere neapărat un profesionist care să aibă experienţă şi să cunoască ceea ce poate obţine cu Photoshop şi mai ales, ce poate recupera. Făcând referire la puterea acestui soft, Michel Freeman declară: "pentru a reaminti că fotografia digitală înseamnă mai mult decât simplă fotografiere, există războaie între producătorii de softuri, aflaţi în competiţie pentru a obţine premiul de contribuţie la obţinerea a cât mai multă informaţie din fotografie. Câmpul de luptă este formatul RAW, adică imaginea aşa cum a fost ea capturată. Ar fi convenabil să nu existe diferenţe prea mari de la un soft la altul pentru conversia imaginilor RAW, dar acest lucru contează din ce în ce mai mult. Da, suntem fotografi, nu ingineri programatori, dar chiar în acest moment sunt echipe care lucrează pentru ca imaginile pe care tocmai le-ai fotografiat să fie mai clare, cu un grad ridicat de acurateţe, nivel mai scăzut de zgomot al imaginii şi, în general, aşa cum vrei tu să fie."

Designerii de fotografie au înţeles că premisa persuasivităţii unui mesaj vizual este cunoaşterea comportamentului şi a mentalităţii cititorilor. Astfel, într-o revistă pentru femei vom găsi în mod evident imagini dedicate hainelor la modă, parfumurilor, cosmeticelor de întreţinere corporală, destinaţii romantice unde acestea îşi pot petrecere vacanţa sau evenimente culturale care li se adresează în mod deosebit.

Pentru a reuşi să influenţeze cu certitudine comportamentul cititorilor, publicaţii importante care dispun de un buget considerabil, recurg la o investigare sistematică a caracteristicilor psihografice ale potenţialilor cititori, la studierea motivaţiei, intereselor, trebuinţelor şi aşteptărilor lor şi la testarea prealabilă a atitudinii publicului faţă de diverse variante ale mesajului vizual proiectat.

Desigur, unul din rolurile fotografiilor prezentate în mass media românească este şi acela de a adopta o nouă atitudine faţă de o situaţie, un fenomen ce a luat amploare (de remarcat campaniile sociale pe care ziarele le fac în mod insistent asupra cititului în transportul în comun). Întregul fenomen al rememorării fotografiilor vizualizate funcţionează, de altfel, pe principiul metonimic: mostra de pe ecran (elogiată brusc în mijlocul serialului sau talk-showului preferat) sau de pe afişul-reclamă etalat pretutindeni (pereţii staţiei de metro, vitrine, reviste şi ziare, cutii de chibrituri, bilete de troleu etc.) este momeala aparent inofensivă, oferită generos (şi gratuit) pentru a declanşa dorinţa, acest mic dispozitiv explozibil cu efect întârziat, plasat cu îndemânare în inconştientul privitorului inocent.

O tehnică de manipulare folosită în presa scrisă este metafora vizuală care poate de asemenea, implica un “transfer”; aceasta transferând anumite însuşiri ale unui semn asupra unui alt semn. Însă, în timp ce psihanaliza postulează apariţia visului ce simptom benign al reprimării unei dorinţe irealizabile, mesajul vizual, în esenţă persuasiv, acţionează în sensul invers, al prezentării, impunerii imaginii şi textului ca realizare (pe toate coordonatele unei producţii onirice veritabile: morfologie, animaţie, desfăşurare cronologică etc.) a unei prezumtive dorinţe reprimate. Manipularea este cvasi-insesizabilă: dacă visul este o formă de împlinire fantasmatică a dorinţei, atunci vizualizarea unei imagini exterioare similare, aparent personalizate şi investite emoţional cu ajutorul unui text, creează şi întreţine iluzia dorinţei.

Cu alte cuvinte, dacă în psihanaliză, vezi ceea ce doreşti, prezumţia simetrică, în cazul fotografiilor de presă, este că doreşti ceea ce vezi.





[1] Ibidem, p. 166

Featured Posts