Se pregătește Israelul de o invazie terestră în Fâșia Gaza?
diana0mihaila
14 mai 2021
3 min de citit
Încă o noapte de violențe între forțele israeliene și Fâșia Gaza, iar tensiunile dintre cele două tabere ating cote maxime. În cursul după-amiezii de ieri, Gaza a lansat zeci de rachete cu rază lungă de acțiune spre zona centrală, inclusiv spre Tel Aviv, în timp ce armata israeliană continuă o campanie de atacuri aeriene, distrugând chiar și un imobil de șase etaje în Fâșia Gaza.
Începând de luni, conflictul dintre cele două tabere pare să mocnească sub ura pe care și-o poartă palestinienii arabi și israelienii evrei, făcând numeroase victime. Potrivit autorităţilor medicale palestiniene şi israeliene, cel puţin 103 palestinieni, printre care 27 de copii, au fost uciși în Fâșia Gaza, iar alte şapte persoane au fost ucise în Israel, unde tensiuni cresc puternic după difuzarea unor imagini de la linşări care vizează atât comunitatea arabă, cât şi evreiască.
Cu o putere militară extraordinară, Israelul se pregătește acum de o invazie terestră în Fâșia Gaza, cu scopul de a slăbi acțiunile mișcării islamice, Hamas, aflată la putere pe acest teritoriu colonial din Gaza. „Planurile invaziei terestre sunt puse la punct de către Diviza Gaza și Comandamentul de Sud și urmează să fie prezentat spre aprobare liderilor politici. O invazie la sol rămâne o opțiune viabilă”, a declarat Generalul Hidai Zilberman, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.
Între timp, Ministrul Apărării israelian Benny Gantz a autorizat joi seară Forțele de Apărare Israeliene (IDF) să cheme alţi 9.000 de rezervişti, pe lângă alte 7.000, în funcţie de necesităţile operaţionale. În prezent, Tsahalul (armata israeliană) continuă să comaseze mii de militari în apropierea barierei de securitate care închide ermetic Fâşia Gaza în teritoriul palestinian, şi prefigurează o intervenţie terestră ca cele din 20o04 şi 2008-2009.
„Şeful Statului Major verifică aceste pregătiri şi dă instrucţiuni (...). Avem un cartier general de campanie şi trei brigăzi în apropiere de Fâşia Gaza, care se pregătesc să facă faţă acestei situaţii şi mai multor eventualităţi”, a anunţat un purtătpr de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Jonathan Conricus.
Îngrijorate de iscarea unui război între cele două, liderii politici mondiali fac apeluri continue la pace, însă intervenția lor este ignorată de total. Hamas este pregătită să meargă până în pânzele albe pentru a-i apăra pe palestinienii care sunt tratați ca niște minorități nedorite în Israel, în timp ce israelienii vor să îi scoată de pe teritoriul lor, cât mai repede pe aceștia. Evreii susțin că Israelul le aparține pentru că este Țara Sfântă pe care Dumnezeu le-a dat-o, în timp ce palestinienii își revendică dreptul asupra acestui teritoriu cucerit în urmă cu sute de ani.
Pentru a mai detensiona conflictul care clocotește parcă mai mult ca niciodată, Statele Unite ale Americii au anunțat că îl vor timite în Orientul Mijlociu pe secretarul general adjunct Hady Amr. „Așteptarea și speranța mea este ca totul să se termine rapid, însă Israelul trebuie să se apere”, a declarat presei, la Casa Albă, președintele american, Joe Biden.
Din păcate, premierul israelian, Benjamin Netanyahu amenință să continue să atace Fâșia Gaza, cu scopul de a zdruncina acțiunea Hamas, care și-a pierdut miercuri comandamentul aripii militare, ucis într-un bombadament israelian. În cealaltă tabără, liderul Hamas, Ismaël Haniyeh, vobeşte despre o confruntare ”nelimitată în timp”.
Conform Protv, „această intensificare a violenţelor - cea mai puternică de la Războiul din 2014 - este consecinţa unor ciocniri între palestinieni şi forţe israliene în zona Moscheei Al Aqsa, la ierusalim, unde tensiuni au fost alimentate în ultimele săptămâni, în care musulmanii sărbătoresc Ramadanul, de o eventuală expulzare a mai multor familii palestiniene din cartierul Sheikh Jarrah, în Ierusalimul de Est”.
O îngrijorare și mai mare decât lansarea rachetelor de o parte și de alta, o reprezintă ciocnirile violente la sol, înter arabi și israelieni. Poliţia a informat că „reacţionează la incidente violente din mai multe oraşe, inclusiv Lod, Acre (Akko) şi Haifa. Protestatarii din Lod şi Acre nu îi reprezintă pe arabii israelieni, protestatarii din Bat Yam (...) nu îi reprezintă pe evreii israelieni, violenţa nu ne va dicta viaţa”, a declarat liderul opoziţiei Yair Lapid, care încearcă să formeze o coaliţie de uniune naţională după eşecul premierului Benjamin Netanyahu de a forma o coaliţie de dreapta.
La rândul său, Netanyahu a declarat că “ceea ce se întâmplă în ultimele zile în oraşele Israelului este insuportabil ... nimic nu justifică atacarea arabilor de către evrei şi nimic nu justifică atacarea evreilor de către arabi. Este anarhie. Nimic nu poate justifica asta. Şi mai spun o dată: nimic nu justifică linşarea arabilor de către evrei şi nimic nu justifică linşarea evreilor de către arabi. Nu vom tolera aşa ceva.”
Comments