Rusia: „Ucraina a devenit o jucărie în mâinile NATO și, mai ales, în mâinile SUA”



Cererea Rusiei ca NATO să îi ofere garanții de securitate promițând în scris că Ucraina nu va adera la această Alianță dar nici că NATO nu se va extinde la granița de vest a Rusiei, a fost respinsă de către americani. În acest caz, întreaga planetă stă cu ochii pe Kremlin, așteptând cu sufletul la gură o reacție din partea președintelui rus, Vladimir Putin.

„Orice intervenţie militară rusă în Ucraina va avea consecinţe şi costuri enorme, iar Uniunea Europeană este fermă şi unită în a condamna intimidările Rusiei la adresa Ucrainei şi tentativele ruse de a submina securitatea şi democraţia europene”, a declarat joi seară preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European (AFET), David McAllister, într-o conferinţă de presă.

Înainte ca NATO să trimită răspunsul său oficial, către Rusia, Ucraina a fost înștiințată de decizia luată de Statele Unite. Potrivit ministrului ucrainian de externe, Dmitro Kuleba, Ucraina a ştiut dinainte ce răspuns urmează să trimită Statele Unite la cererile Rusiei privind securitatea. „Am văzut răspunsul scris al SUA înainte de a fi transmis Rusiei. Nicio obiecţie de partea ucraineană. Important ca SUA să rămână în contact strâns cu Ucraina înainte şi după toate contactele cu Rusia. Nicio decizie privind Ucraina fără Ucraina. Regula de aur”, a scris el pe Twitter.

Între timp, Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a salutat joi negocierile constructive care au reunit cu o zi înainte, la Paris, reprezentanţi ai Kievului şi Moscovei, sub mediere franco-germană, în încercarea de a dezamorsa criza din jurul Ucrainei. „Apreciez pozitiv organizarea acestei reuniuni, caracterul său constructiv, precum şi dorinţa de a continua negocieri substanţiale peste două săptămâni la Berlin. Pledez pentru organizarea cât mai repede posibil a unui summit al şefilor de stat ai celor patru ţări, reuniunea de miercuri reunind consilierii diplomatici ai acestora. Prima prioritate este de a ajunge la un armistiţiu stabil şi necondiţionat în Donbas, regiunea din estul Ucrainei controlată parţial de separatiştii proruşi, susţinuţi de Moscova”, a transmis a anunţat preşedinţia ucraineană într-un comunicat.

În timp ce tensiunile dintre Rusia și NATO cresc cu fiecare minut, mai mulți lideri internaționali fac apel la pace, acuzându-l pe Vladimir Putin că tratează Ucraina ca pe o pradă, așa cum a făcut și cu Peninsula Crimeea în 2014.

De cealaltă parte, Ministerul rus de Externe, a ținut să reinterească intenția Rusiei, subliniind: „chiar și gândul ca între Rusia și Ucraina să izbucnească un război este inacceptabil. Am afirmat deja în mod repetat că ţara noastră nu intenţionează să atace pe nimeni. Considerăm chiar şi gândul la un război între popoarele noastre ca fiind inacceptabil. NATO ar trebui să-şi retragă forţele din Europa de Est. Acest gest ar contribui la scăderea tensiunilor militare din regiune. Este clar că tensiunile militare s-ar diminua dacă NATO şi-ar retrage forţele din ţările est-europene. Aceasta este ceea ce noi cerem”, a asigurat Aleksei Zaiţev, purtător de cuvânt al MAE de la Moscova.

Rușii întorc acuzațiile care i se aduc și le îndreaptă către Statele Unite și intenția acestora de a se folosi de Ucraina și pretextul unui război pentru a se extinde la granița de vest a acesteia. În acest sens, Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat, într-un interviu acordat presei ruse, că Ucraina a devenit o jucărie în mâinile NATO și, mai ales, în mâinile SUA, fiind folosită pentru presiune geopolitică asupra Rusiei.

„Sper că nu va exista o ciocnire directă între Rusia și Ucraina, deoarece aceasta ar fi un scenariu dramatic și catastrofal. Din punctul său de vedere nu este corect să se vorbească despre posibilitatea amplasării de baze militare ruse în Cuba şi Venezuela, deoarece acest tip de declaraţii provoacă tensiuni mari. Consider că nu este foarte corect să se vorbească despre această temă (posibila amplasare de baze ruse în Cuba şi Venezuela - n.red.), deoarece, ca normă generală, provoacă tensiuni foarte mari, cel puţin în domeniul economic”, a declarat Medvedev.

Referitor la răspunsul oferit de NATO cererilor sale, Kremlinul a transmis joi că Washingtonul nu a luat în considerare cerinţele sale de securitate, la o zi după răspunsul SUA la solicitările Rusiei, aflate în centrul crizei dintre Moscova şi Occident în legătură cu Ucraina şi cu NATO. „Nu putem spune că punctele noastre de vedere au fost luat în considerare sau că există o dorinţă ca îngrijorările noastre să fie luate în considerare. Moscova nu se va grăbi să răspundă pentru moment”, a declarat, joi, presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive