România, pe primul loc în Europa la numărul de decese zilnice Covid



Reticența românilor bazată pe neîncredere în vaccinurile împotriva coronavirus dar și răspândirea alarmantă a variantei Delta, clasificată de către specialiști ca fiind cea mai contagioasă dintre toate mutațiile depistate până în prezent, a determinat o creștere explozivă a cazurilor de Covid-19 pe teritoriul României.

Potrivit datelor oficiale publicate de experții internaționali de la Our World in Data, țara noastră ocupă primul loc în Europa în ceea ce privește numărul deceselor Covid zilnice raportate la populație, iar la nivel mondial suntem pe locul doi, imediat după Grenada. Mai concret, România a ajuns la 16,60 de decese la milionul de locuitori, în timp ce Grenada are 26,55 în raport cu cei 112.519 de locuitori ai săi. Platforma Our World in Data, menționează că, la nivel mondial, după țara noastră, următoarele clasate sunt Suriname, Saint Lucia; Bulgaria, Barbados, Bosnia şi Herţegovina și Federația Sfântul Kitts și Nevis.

În România, Conform Grupului de Comunicare Strategică, astăzi au fost raportat 365 de decese noi și 15.828 cazuri noi. Ca o comparație, în cursul zilei de ieri s-au înregistrat 16.383 cazuri noi de persoane infectate și 304 decese. În total, de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, țara noastră a pierdut 41.130 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS CoV 2. În ceea ce privește rata de vaccinare, autoritățile sanitare confirmă un număr de 11.001.299 de doze de vaccin administrate; mai precis, 5.887.660 de persoane vaccinate cu prima doză, 5.608.918 cu schema completă și 465.035 de persoane și cu doza trei.

În București, rata de incidență a Covid-19 calculată la 14 zile a ajuns la 15,83 cazuri la mia de locuitori, informează Direcţia de Sănătate Publică. În ciuda acestui grad ridicat de transmitere a virusului, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, ieri, că nu crede că Bucureştiul şi Ilfovul vor fi carantinate, cum a propus Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

„Carantinarea Capitalei ţării trebuie să se facă, dacă este să se facă, la un nivel de decizie mult mai înalt decât doar o propunere din partea INSP, pentru că impactul e unul mult mai complex decât doar aspectul sanitar. Clar că sunt măsuri care sunt necesar de a fi implementate, unele dintre ele sunt necesare pentru limitarea contactului, mişcării, a răspândirii virusului (...), dar a carantina Bucureştiul înseamnă că am izola Bucureştiul şi Ilfovul de restul României. La acest moment, aşa cum e trimisă adresa către mine, ordinul putea să fie emis conform legii şi validat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în 48 ore. Încă suntem în termenul de 48 de ore. Mâine am convocat grupul tehnico-ştiinţific pentru o discuţie pe această temă, după care vom supune totuşi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă spre decizie dacă astfel de ordin poate fi emis sau nu. Din punctul meu de vedere, nu cred că vom ajunge la a carantina Bucureştiul, în sensul de a închide Bucureştiul şi Ilfov în aceste condiţii”, a spus Raed Arafat.

Solidară cu suferința românilor, Ungaria a decis să preia de la noi, mai mulți pacienți contaminați cu Covid în stare gravă, intubați și ventilați mecanic. Cinci dintre bolnavi au fost transferați la centrul universitar din Debrecen de către o echipă complexă de specialiști în timp ce alți trei pacienți au fost transferați tot joi seara la Szeget, un alt centru medical din Ungaria unde medicii și-au oferit suportul.

Acest ajutor vine în urma declarației ministrului de externe al Ungariei care a anunțat că poate primi până la 50 de pacienți în cele două centre medicale, în această perioadă cruntă pentru România.

Între timp, în plină luptă cu noul coronavirus, Directorul Direcției de Sănătate Publică Arad, Horea Timiș, acuză sistemul defect din România ca factor decisiv îîn recordul deceselor înregisrate: ”P