Președintele Belarus: „Am început să cooperăm cu Rusia așa cum ar fi trebuit să cooperăm de mult”
În timp ce se războiește cu Ucraina de mai bine de o lună și jumătate, Rusia consideră că sancțiunile impuse ca pedeapsă de mai multe țări dar și companii din lume, sunt nedrepte. Potrivit președintelui rus, Vladimir Putin, în spatele acestei propagande împotriva rușilor, se află SUA și puterea sa de manipulare din mass media. Drept pentru care, ca răspuns la represaliile suferite, Moscova a decis să sancționeze 398 de congresmeni americani. Mai precis, 398 de membri ai Congresului Statelor Unite vor avea interdicţia de a intra pe teritoriul său.
„Ca reacţie la un nou val de sancţiuni anti-ruseşti adoptate pe 24 martie de administraţia Biden împotriva a 328 de deputaţi ai Dumei (...) sunt adoptate măsuri punitive împotriva a 398 de membri ai Camerei Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite”, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat unde sunt și publicate numele fiecăruia dintre acești congresmeni americani interziși în mod permanent.
Într-un alt comunicat, ministerul rus de externe informează despre adoptarea, tot ca măsură de represalii, a aceleiaşi interdicţii în cazul a 87 de senatori canadieni ale căror nume sunt, de asemenea, publicate. Această decizie vine tot pe fondul sancțiunilor primite, după ce, în data de 24 martie, Ottawa a sancţionat membrii Camerei Superioare a parlamentului rus. În cursul zilei de astăzi, ministerul rus de externe a anunţat și expulzarea unui diplomat din cadrul ambasadei Cehiei la Moscova, care trebuie să părăsească Rusia până sâmbătă, ca răspuns la o acţiune similară a autorităţilor de la Praga din luna martie.
Izolată tot mai mult din cauza sancțiunilor, Rusia spune contrariul. Potrivit lui Vladimir Putin, țara sa este prea mare și prea importantă pentru a suferi din cauza unei izolări complete. În timp ce Occidentul este unit de parte Ucrainei, cu Moscova fac front comun Ungaria, Belarus, Libia, China și Siria.
Criticat pentru implicarea sa în acest război, permițând trupelor ruse să se deplaseze pe teritoriul său, Președintele statului Belarus, Aleksandr Lukașenko, a respins, miercuri, posibilitatea ca țara să devină parte a Rusiei.
„Ei (n.r. – SUA și UE) spun că Belarus va fi inclus în Rusia. Putin și cu mine nu suntem atât de proști încât să acționăm prin metode vechi. Patria noastră comună, pe care există două state independente demonstrează posibilitatea de a construi această unitate. Vom reconstrui o astfel de unitate a două state independente încât și alții vor învăța de la noi. Ei vor învăța și cum vom trece peste sancțiuni, și așa mai departe. Perioada de sancțiuni este o perioadă de oportunitate. Poate că nu sunt atât de profund conștient de această perioadă, poate opiniile noastre nu coincid, dar mă bucur că au fost introduse sancțiunile. În cele din urmă, am început să cooperăm cu Rusia așa cum ar fi trebuit să cooperăm de mult timp. Puteți conta pe bieloruși. Să știți că în orice situație, indiferent de ce s-ar întâmpla, rușii trebuie să fie convinși că vom fi mereu acolo”, a declarat, într-o conferință de presă susținută la Vladivostok, Aleksandr Lukașenko.
La polul opus, există informații precum armata rusă este coruptă iar acest fapt se resimte și pe frontul din Ucraina. Mai precis, pe baza unui plan multianual de înzestrare, Federația Rusă plănuia să bată în cuie un buget de 700 de miliarde de dolari pentru perioada 2013-2020 pentru modernizarea armatei. Însă, datorită acestei sume, ce urma să crească de la an la an, precum și a secretomaniei specifice unei dictaturi, în anul 2016, un sfert din bugetul Rusiei urma deja să aibă un caracter clasificat, arată calculele Institutului Rus de Politici Economice Gaidar.
„Vizavi de acest aspect, în 2008, Alexandr Kanshin, citat de BBC în calitate de președinte al comisiei militare de control intern, înființată chiar de către Vladimir Putin, atrăgea atenția asupra faptului că o treime din bugetul acordat de guvern armatei se pierde din cauza corupției. Acesta spunea atunci că numai în 2007, mai marii din armata Rusiei au fost anchetați pentru corupție. Este vorba despre 16 generali şi 180 de colonei, dar și că alți 600 de ofițeri superiori fuseseră condamnați în anul precedent”, informează Protv.
Comments