top of page

Peste 2,5 milioane de persoane au pierdut lupta cu Covid-19, la nivel global



Încă de la depistarea primului caz de coronavirus înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2019, într-un oraș chinezesc, oamenirea a suferit un șoc cu privire la amenințarea și efectele acestui inamic invizibil. Pe lângă criza economică, socială și sanitară produsă, pandemia de Covid-19 a îmbolnăvit 112.618.488 persoane, dintre care 2.500.172 nu au putut face față bolii. Până în prezent, Europa rămâne cea mai afectată regiune, cu 842.894 de morți, urmată de America Latină/Caraibe (667.972) și Statele Unite/Canada (528.039). În ceea ce privește clasamentul pe țări, Statele Unite ocupă primul loc cu 506.232 de morți, urmată de Brazilia (249.957), Mexic (182.815), India (156.705) și Marea Britanie (122.070). Împreună, aceste cinci țări înregistrează mai mult de jumătate dintre decesele înregistrate la nivel global.

Totuși, începând cu sfârșitul lunii ianuarie, a acestui an, curba de decese a început să cunoască o scădere. Potrivit datelor oficiale, planeta a înregistrat 66.800 de decese săptămâna trecută, adică, în jur de 9.500 pe zi. Din 20 până pe 26 ianuarie, 101.400 de decese au fost recenzate, adică 14.500 în medie pe zi.

Specialiștii atrag însă atenția asupra faptului că, raportat la populație, Belgia este țara cu cel mai mare număr de morți, 1.900 de decese recenzate la un milion de locuitori, fiind urmată de Cehia (1.850), Slovenia (1.830), Marea Britanie (1.790) și Italia (1.600). Astfel, nu e de mirare faptul că nevoia exigentă de vaccinuri a devenit în momentul de față, singura armă împotriva acestui virus. Din păcate însă, conform președintelui Consiliului European, Charles Michel, „săptămânile următoare vor fi dificile în ceea ce privește vaccinarea”. „Situația actuală este dificilă, dar aș dori să transmit un mesaj de optimism. Avem mijloacele necesare pentru a ne asigura că UE joacă un rol cheie în ieșirea din această criză în următoarele luni”, a afirmat Charles Michel, la încheierea unui summit cu liderii celor 27 de state membre, consacrat pandemiei de coronavirus.

În cursul zilei de ieri, liderii Uniunii Europene au cerut să se mențină restricții ferme, accelerând în același timp, eforturile depuse în campaniile de vaccinare pentru a face față provocărilor suplimentare reprezentate de răspândirea unor tulpini mai contagioase ale coronavirusului. „Situaţia epidemiologică rămâne gravă, iar noile tulpini reprezintă provocări suplimentare. Prin urmare, trebuie să menţinem restricţii ferme în timp ce ne intensificăm eforturile pentru a accelera furnizarea de vaccinuri”, au declarat şefii de stat şi de guvern din UE, potrivit unui comunicat difuzat la încheierea unui summit care a avut loc în format de videoconferinţă.

Între timp, experții avertizează cu privire la un al treilea val de coronavirus care se pregătește să pună stăpânire pe Europa. În acest sens, Portugalia a decis să prelungească starea de urgență, implicit, carantina națională. În Italia, recordul celor 16.400 de cazuri de îmbolnăvire înregistrate în ultimele șase săptămâni, a determinat autorităților din nord să ceară Guvernului să intensifice campania de vaccinare și să introducă noi restricții.

„Decizia de a întări restricțiile și de a ridica nivelul de alertă la portocaliu a fost de așteptat, pentru că infectările și spitalizările, mai ales cele la Terapie Intensivă, au crescut în ultimele zile. Asta s-a întâmplat și din cauză că am ridicat unele restricții când eram în zona galbenă”, a explicat Laura Castelletti, viceprimar Brescia.

În Cehia, oamenii sunt obligați de acum înainte, să poarte doar anumite tipuri de măști de protecție în locurile aglomerate – cum ar fi magazinele, spitalele și mijloacele de transport public. În timp ce măștile din material textil au fost interzise, singurele permise au rămas cele medicale cu filtru sau cele chirurgicale, puse câte două. În Franța, oficialii nu exclud plasarea în carantină a anumitor zone sau chiar a întregii țări, în contextul în care tulpina britanică a devenit majoritară. „Situația medicală a țării noastre s-a agravat în ultimele zile. Am avut peste 30.000 de cazuri noi, un număr pe care nu l-am mai înregistrat din noiembrie”, a mărturisit Jean Castex, premier Franța.

Preocupată de situația pe care pandemia de coronavirus o provoacă în Europa, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat cu privire la prudența în fața mutațiilor de coronavirus. „Nu numai că situația e în continuare gravă în multe părți ale Europei, dar trebuie să fim atenți și la tulpinile care se răspândesc. Varianta britanică e acum în toate statele membre, în afara unuia singur. Varianta sud-africană e în 14 state-membre, iar cea braziliană în șapte dintre ele”, a punctat șefa executivului European.

Într-o oază de speranță, Directorul executiv al campaniei farmaceutice AstraZeneca, Pascal Soriot, a transmis săptămâna aceasta că va reuși în al doilea trimestru al acestui an să crească numărul dozelor de vaccin anti-coronavirus livrate Uniunii Europene, după ce în primul trimestru, livrările cu acest vaccin au scăzut la mai puțin de jumătate din cele promise.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page