Peste 1,8 milioane de persoane s-au vaccinat deja împotriva Covid-19



În timp ce omenirea arde de teama răspândirii noii tulpini a coronavirusului depistat inițial în Anglia, Europa face progrese în procesul de vaccinare împotriva Covid-19. Conform planului, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) – autoritatea cu rol de reglementare pe piața medicamentelor din Europa - a autorizat folosirea vaccinului Pfizer-BioNTech în UE, după ce acesta este deja folosit în Marea Britanie de la începutul lunii decembrie. În urma deciziei de astăzi, țările membre ale Uniunii Europene vor putea să demarece campanii naționale de vaccinare în această săptămână. Următorul pas constă în procedura finală de aprobare care îi revine Comisiei Europene. Pentru că re regulă, Comisia Europeană urmează recomandările formulate de EMA, Blocul comunitar se așteaptă ca decizia executivului european să vină în următoarele zile. „Este un moment decisiv în eforturile noastre pentru a livra europenilor vaccinuri sigure și eficiente”, a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj publicat pe Twitter.

La scurt timp după publicarea deciziei, Germania, Austria și Italia au anunțat că plănuiesc să înceapă vaccinările pe 27 decembrie. Campania se va realiza în etape, iar angajaţii medicali din prima linie şi rezidenţii din căminele de îngrijire a persoanelor vârstnice vor avea prioritate la vaccinare, în contextul în care cele mai multe programe naţionale de vaccinare din Europa nu se vor adresa populaţiei generale decât spre sfârşitul primului trimestru al anului 2021, cel mai devreme. Obiectivul celor 27 de ţări membre ale UE este acela de a atinge un prag de vaccinare de 70% în rândul celor 450 de milioane de cetăţeni europeni”, informează Protv.

Cu o Europă gata să se vaccineze împotriva noului coronavirus cu serul produs de Pfizer – BioNTech, Belarus a anunțat astăzi că intenționează să înceapă în ianuarie 2021 vaccinarea cetățenilor săi cu vaccinul împotriva Covid-19, dezvoltat de ruși, Sputnik V. „Vom începe campania de vaccinare în ianuarie”, a declarat ministrul belarus al sănătăţii, Dmitri Pinevici. Fondul suveran rus RDIF a anunţat totodată luni că Belarus a devenit prima ţară, după Rusia, care a înregistrat vaccinul Sputnik V. „Belarus ar urma să înceapă producţia vaccinului Sputnik V în primul trimestru din 2021. Acest vaccin este eficient şi împotriva noii tulpini de coronavirus detectate în Europa”, a explicat Directorul RDIF, Kiril Dimitriev.

La începutul pandemiei de coronavirus, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko - în prezent contestat, după câştigarea prezidenţialelor din august denunţată ca frauduloasă de opoziţie - s-a făcut remarcat prin minimalizarea gravităţii noului coronavirus, spunând că este o psihoză şi refuzând să impună un lockdown general sau să anuleze numeroase evenimente publice. El însuşi s-a infectat totuşi cu noul coronavirus”, informează Protv.

Din Brazilia, președintele Jair Bolsonară critică „graba” privind vaccinarea populației împotriva noului coronavirus. „Pandemia a ajuns la final. Cifrele o demonstrează. Avem în prezent o mică creştere, care înseamnă un mic salt. Însă graba pentru vaccinare nu se justifică, pentru că este un amestec în viaţa oamenilor”, a declarat preşedintele brazilian într-un interviu acordat fiului său, deputatul Eduardo Bolsonaro, difuzat pe YouTube. Preşedintele de extremă-dreapta şi-a exprimat de multe ori îndoieli legate de vaccinuri, evocând posibilele efecte secundare, la fel cum de multe ori s-a opus măsurilor de izolare decretate de guvernele statelor braziliene, pe care le-a considerat nefaste pentru economie.

La nivel mondial, Brazilia este, după Statele Unite ale Americii, a doua țară cea mai afectată din lume de pandemia de coronavirus, confruntându-se încă din noiembrie, cu o creștere a numărului de cazuri de contaminare și de decese. În ultimele 24 de ore, Brazilia a înregistrat 50.177 noi cazuri şi 706 de decese de COVID-19. De la declanşarea pandemiei, ţara a înregistrat în total 7,2 milioane de cazuri şi 186.356 de decese asociate noului coronavirus, potrivit unui bilanţ au autorităţilor braziliene.

Până în prezent, pandemia de Covid-19 a ucis peste 470.000 de europeni şi îşi intensifică ritmul de răspândire în lunile de iarnă, afectând grav economiile naţionale. De teama răspândirii nolui coronavirus dar şi pentru a evita supraaglomerarea sistemelor naţionale de sănătate, mai multe guverne europene au impus restricţii severe.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
banner fb 2.jpg