top of page

Numărul persoanelor vaccinate depășește infectările cu coronavirus la nivel global



După ce a depășit obstacolele inițiale (precum reticența oamenilor, întârzierile de livrări sau proasta organizare), campaniile de vaccinare din întreaga lume au început să se desfășoare într-un ritm amețitor. Această veste dă multe speranțe autorităților care, speră să poată ridica carantinele impuse și astfel, reporni economia. Cu un număr total de 103,8 milioane de doze de vaccin anticoronavirus administrate la nivel global, campania de vaccinare a reușit astfel să depășească numărul cazurilor confirmate cu coronavirus. Evident, această cifră nu înseamnă neapărat că 103,8 milioane de persoane sunt și imunizate, în condițiile în care vaccinurile administrate necesită injectarea a două doze pentru eficiență maximă. În prezent, 103,8 milioane de persoane sunt vaccinate doar cu prima doză, în timp ce doar 11 persoane au primit și a doua doză de vaccin.

La nivel mondial, Statele Unite ale Americii sunt țara care a administrat cel mai mare număr de doze de vaccin (32 de milioane), urmate de China (10 milioane), Uniunea Europeană (13,5 milioane) și Regatul Unite (aproape 10 milioane și jumătate). Conform datelor oficiale, în cifre concrete, Israelul este singura țară din lume unde peste jumătate din populație a primit cel puțin prima doză de vaccin (58%), urmată de Emiratele Arabe Unite (34%), Seychelles (31%) și Regatul Unit (15%).

Potrivit Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), 70% din numărul total de vaccinuri administrate până acum au fost folosite în cele mai bogate 50 de ţări ale lumii, în timp ce în cele mai sărace 50 de ţări din lume procentul a fost de numai 0,1%.

Între timp, națiunile lumii continuă să se lupte din răsputeri cu limitarea răspândirii virusului, în condițiile în care specialiștii au avertizat deja cu privire la rata uriașă de contagiere a celor trei mutații apărute pe pământ (cea britanică, cea sud-africană și cea braziliană). Dacă oamenii sunt forțați să se supună carantinelor sau măsurilor înăsprite de protecție, speranța să rata vaccinului va acoperi toate persoanele vulnerabile rămâne ca o luminiță de la capătul tunelului pentru miliarde de persoane. Totuși, potrivit unui oficial britanic, studiile legate de tulpinile coronavirusului ar putea întârzia o repornire a societății. Conform lui Nadhim Zahawi, subsecretar de stat responsabil pentru implementarea vaccinurilor anti-Covid-19, în lume circulă peste 4.000 de variante ale noului coronavirus iar această situație îi obligă pe giganții farmaceutici care au produs un vaccin, inclusiv Pfizer și AstraZeneca, să îmbunătățească vaccinurile deja produse.

„Este foarte improbabil ca vaccinul actual să nu fie eficace în privința variantelor, fie ele din Kent (comitat din Anglia), fie altele, mai ales când este vorba de îmbolnăviri grave și spitalizare. Toți producătorii, Pfizer-BioNTech, Moderna, Oxford-AstraZeneca și alții analizează cum își pot îmbunătăți vaccinurile pentru a se asigura că suntem pregătiți pentru orice variantă, sunt circa 4.000 de variante în lume de Covid-19 în momentul de față. Avem cea mai mare industrie de secvențiere a genomului – avem circa 50% din industria mondială de secvențiere a genomului - și ținem un registru al tuturor variantelor, așa încât suntem gata să rpăspundem, fie în toamnă, fie mai târziu – la orice provocare pe care ar putea-o aduce virusul și să producem următorul vaccin”, a subliniat oficialul britanic.

Conform British Medical Journal, numai o mică minoritate din variantele de virus apărute prezintă probabil mutații importante și pot modifica virusul în mod apreciabil. De altă parte, tot în Marea Britanie, mai preciz în Oxford, faimoasa Universitate care poartă numele orașului, a anunțat că se pregătește să lanseze un studiu pentru a stabili dacă o combinație de două doze de vaccinuri diferite la același pacient rămâne eficientă pentru a proteja populația împotriva coronavirusului. „Dacă arătăm că aceste vaccinuri pot fi utilizate în mod interschimbabil, va crește considerabil flexibilitatea distribuirii lor. De asemenea, vom evalua eficiența protecției în funcție de distanța dintre cele două injecții, testând un interval de patru săptămâni, apropiat de cel recomandat inițial, și un interval de 12 săptămâni reținute de autoritățile britanice pentru a vaccina mai multe persoane”, a declarat profesorul Matthew Snape, cercetător la Oxford, însărcinat cu aceste teste.

Desfășurat în premieră mondială, studiul va implica 820 de voluntari în vârstă de peste 50 de ani și se va concentra pe combinarea celor două vaccinuri pe care le administrează în prezent Regatul Unit și anume, cel al alianței Pfizer-BioNTech și cel de la AstraZeneca – Oxford.

„Interesul nostru este de a dispune de date care să sprijine un program de vaccinare mai suplu, în special din cauza constrângerilor legate de ofertă. Este chiar posibil sa prin combinarea vaccinurilor răspunsul imunitar să fie mai bun, cu niveluri mai ridicate de anticorpi care să dureze mai mult”, a precizat directorul medical adjunct pentru Anglia, Jonathan Van-Tam. Până în prezent, Marea Britanie a vaccinat aproape 10,5 milioane de persoane având ca țintă administrarea primei doze cu vaccin, unui număr de 15 milioane de persoane până la jumătatea lunii februarie, incluzându-i pe cei în vârstă de peste 70 de ani, îngrijitori și persoanele cu risc ridicat.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page